Dreptul de a muri

Scris de Vasilica Turculet, pe 23. 02. 2010, acum 5 luni, 7 zile

eutanasieDaca bolnavii aflati in faze terminale au sau nu dreptul de a fi ajutati sa moara constituie una dintre cele mai controversate dezbateri ale societatii contemporane. Militantii pentru legalizarea suicidului asistat considera ca aceasta posibilitate este un drept al omului.

La nivel mondial, exista cateva organizatii care lupta pentru o schimbare a legislatiei in favoarea celor care doresc eutanasia sau sinuciderea asistata. Insa chiar si in statele in care s-a legalizat eutanasia umana continua protestele Bisericii. In alte tari unde s-au initiat dezbateri pe aceasta tema, sansele de obtinere a unor rezultate favorabile sunt indoielnice, intrucat majoritatea institutiilor medicale sau religioase nu vor fi niciodata de acord cu o asemenea masura.

In prezent, doar cateva tari din lume au legalizat eutanasia: Elvetia, Olanda, Belgia, Luxembourg si cateva state din SUA. In Marea Britanie incepand din septembrie 2009, cei care isi ajuta prietenii sau rudele in faza terminala sa se sinucida nu mai sunt anchetati pentru crima. Mai mult, in Elvetia exista o clinica dedicata acestor actiuni – numita Dignitas.

Linia de hotar intre conceptele de eutanasiere si cel de sinucidere asistata e destul sinuoasa. Eutanasierea se refera strict la provocarea mortii unei persoane la cererea acesteia, intr-o maniera nedureroasa; sinuciderea asistată nu presupune insa asumarea actului final. Familia sau medicii ajuta bolnavul din acest punct de vedere, furnizandu-i acestuia metodele, mijloacele de trecere in nefiinta, dar fara a lua efectiv parte la ultimul gest ce presupune ingurgitarea unei substante letale sau oprirea unor aparate.

Controversele au luat amploare odata cu marturisirea socanta a lui Ray Gosling, reputat om de radio si TV, in cadrul unei emisiuni dedicata sinucidului asistat difuzata pe 15 februarie la BBC, care a declarat ca la mijlocul anilor ’80 si-a ajutat iubitul sa moara in conditiile in care acesta nu mai suporta durerile provocate de faza terminala a SIDA.

La inceputul lunii februarie Terry Pratchett, respectat jurnalist si scriitor pe segmentul stiintifico-fantastic, a socat prin pledoaria sa in favoarea aprobarii eutanasiei din cadrul unei emisiuni televizate. Impactul a fost uluitor, audienta BBC din acea seara depasind 2,1 milioane de telespectatori.

Atat Terry Pratchett, cat si Ray Golsing vorbesc despre acele situatii in care efectele unei boli incurabile nu mai pot fi suportate, iar alegerea momentului mortii este privit ca o ultima reflectare a demnitatii. De altfel, acestea sunt si argumentele cel mai des folosite in campaniile pro eutnasiere: stoparea unor dureri cumplite si alegerea unui sfarsit demn.

Sursa: Renne
Sursa foto: Dbtechno.com

Etichete: , , ,

Etichete principale

exclusiv stiri opinii interviuri reportaje intern extern

Comentarii (1)

 

  1. Adi says:

    Articolul ma duce cu gandul la filmul spaniol ”Mar Adentro”…

Lasa un comentariu