Behemotii financiari isi afiseaza din nou opulenta
Scris de Daniel Ionascu
La nici trei ani dupa ce bancile aproape au aruncat lumea in haos si zeci de milioane de oameni in saracie, gigantii bancari din SUA scot pe banda rulanta profituri care te lasa stana de piatra.
JPMorgan Chase, cea mai influenta banca americana si a doua dupa active, a anuntat un profit imens, de 5,56 miliarde de dolari in primul trimestru, in urcare cu 67%. Wells Fargo, a patra ca marime, si-a crescut si ea profitul net cu 50%, pana la 3,8 miliarde de dolari.
Alti colosi de peste Ocean nu o duc la fel opulent, dar produc in continuare miliarde bune: Bank of America – cea mai mare din SUA – a a raportat un profit in scadere cu 36%, pana la 2 miliarde de dolari pe primele trei luni, in vreme ce la Citigroup castigul net a coborat cu 32%, dar tot este de 3 miliarde de dolari.
S-a schimbat roata si la Goldman Sachs, unul dintre “rechinii crizei” alaturi de JP Morgan, care a avut un profit net de 2,7 miliarde de dolari, in scadere cu 21%. Goldman este a 5-a banca americana in functie de active.
US Bancorp a avut si ea un profit net pe primele 3 luni de 1,04 miliarde de dolari, fata de cele 669 milioane de dolari din primul trimestru al anului trecut, crestere de 56%.
Morgan Stanley isi va anunta rezultatele financiare maine.
Ben Bernanke, seful Federal Reserve, spune la o audiere din Congres in 2009 ca 12 din cele mai importante 13 institutii financiare din SUA au fost in pericol in toamna lui 2008. Fara a o mentiona, Bernanke a sugerat ca singura fara probleme era JP Morgan, condusa de superstarul Jamie Dimon.
Etichete: banci, Bank of America, Ben Bernanke, Citigroup, exclusiv, extern, Federal Reserve, Goldman Sachs, Jamie Dimon, JPMorgan Chase, Morgan Stanley, profituri, rezultate financiare, stiri, US Bancorp, Wells Fargo