Un inceput de furtuna

Scris de

Agentia de rating Standard&Poor’s (S&P) taie ratingul de credit al Greciei la BB+ adica junk. Junk inseamna in limba engleza gunoi. Termenul nu este o gluma ci este folosit si in denumirea bondurilor care sunt emise de intreprinderi aproape falimentare si se caracterizeaza prin faptul ca au un yield, o dobanda foarte ridicata.

Dupa degradare, yieldul, adica dobanda bondului de 2 ani din Grecia a sarit la 17%, dand un pumn indirect in gura Portugaliei. Aceasta tara va fi probabil, precum va spuneam, urmatorul domino. Ca distractia sa fie si mai si, S&P atrage intentia investitorilor ca vor putea pierde cca 70% din investitiile facute in cazul unor restructurari ale datoriilor grecesti.

Atentie! O tara nu poate da de fapt faliment. Falimentul inseamna de obicei disparitia unei intreprinderi dar, si in cazul intreprinderilor, poate fi vorba de o restructurare. O tara nu poate sa dispara si, ca atare, nu da faliment, ci doar ajunge in incapacitate de plata. Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca tara devine insolventa si ca finantele ei trebuie restructurate din temelii.

Restructurarea din temelii nu inseamna altceva decat ca statul nu mai ia imprumut cu galeata ca sa arunce banii la toti cei care nu lucreaza si urla pe strazi, nu mai plateste 3 bugetari pe un post si nu mai promite avioane pentru fiecare intors in tara. Din momentul unei restructurari statul va cheltui exact ceea ce are, un singur leu daca atat este in buget. La o restructurare isi va pune si dl. Khan un dopulet in fundulet; asta numai ca dl. Boc & comp. sa nu-i mai poata scoate bugete din rect.

Ce e rau in asta? Pai nu-i nimic rau, este foarte bine! Asta trebuia facut si inainte pentru a nu se ajunge aici. Politicianul demagog a preferat insa minciuna, furtul si, iata cum, intr-o economie de piata, piata ii spune: tovarase, pana aici. Cu cat mai multe datorii, cu atat mai dureroasa devine restructurarea pentru popor, ca doar poporul e de fapt tara insolventa.

Ca atare, “falimetul” Greciei este de preferat, dupa parerea mea, inaintea unor noi imprumuturi, care vor duce pana la urma tara intr-o situatie si mai grava. De ce atunci atata lupta din partea tarilor europene, mai ales Franta. Pai daca te uiti la graficele pe care le-am expus acum cateva zile vei intelege toata povestea mult mai bine. Iti aduci aminte de expunerea de 25% a bancilor franceze in Grecia?

Daca mai citesti o data ceea ce spune S&P, si anume ca: investitorul care a cumparat datorii grecesti poate pierde 70% din investitie, iti poti inchpui cum se ridica parul pe spatele acestor banci dupa o asemenea stire? Daca esti roman iscoditor si te mai uiti o data la expunerea bancilor, de data asta la cele 1,2 trilioane, suma datoriilor totale ale Spaniei, Portugaliei si Greciei, cum crezi ca mai respira ele si cum crezi ca le mai sta parul in nas? Portugalia a fost si ea degradata, Spania insa va putea fi pumnul final. De unde atatia bani dragii mosului? La aceasta suma incepe pana si Germania sa tuseasca.

Pe unde citesti vezi numai lucruri legate de banci pentru ca balonul acesta este cel al creditelor bancilor si finantelor. Intelegi acum de ce ar trebui sa inghete rahatul in multi oameni care au depozite bancare? Oamenii astia vor fi marii perdanti, ca doar din banii lor traiesc bancile. “Dumnezeu”, adus acum pe pamant de SEC, si-a umplut buzunarele pana ii plesnesc. El si cu altii ca el vor fi oamenii cei mai putin afectati. Ei vor putea fi totusi afectati pe alta cale, putand fi supusi la un moment dat furiei maselor.

Observa cum timp de 40 de ani, din 1940 pana in 1980, datoriile se tin in limite normale, economia putand sa aiba un fagas normal. Observa partida de swing care incepe in 1985 luand o forma parabolica inspaimantatoare in zilele nostre. Estimarile datoriilor pe 2010 le vezi. Ele se invart in jur de 14 trilioane, o cifra pe care de abia o pot rosti fara sa mi se incurce limba in gura. Du-te acum si vezi datoriile japoneze, cele mai babane dintre toate, si gandeste-te ca dobanda japoneza se invarte acum in jur de 0%. Ce se va intampla daca dobanzile in Japonia vor incepe sa salte? Brrrrr, a si inceput sa mi se scoale parul de pe limba. Baga de seama, inca nu suntem in faza de panica!

Sursa: Renne
Sursa foto: Renne

Etichete: , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.