Ubuntu soseste pe smartphone-uri
Scris de Daniel Ionascu
Canonical a lansat ieri sistemul de operare Ubuntu pentru smartphone-uri, insa tinteste integrarea unui mod desktop, astfel incat in viitor acestea sa fie legate wireless si sa devina instrumente de productivitate.
Distributia Linux are o interfata adaptata pentru ecranele mici, insa este asemanatoare cu versiunea 12.04 pentru desktop. Sistemul de operare este bazat pe gesturi facute din marginile ecranului, asemanator MeeGo sau Windows 8. Interfata, in schimb, este asemanatoare cu ceea ce a prezentat pana acum Research in Motion despre BlackBerry 10. In viitor va fi disponibil un sistem de control vocal asemanator Siri, dar care poate lucra cu orice aplicatie. Apropo de acestea, vor fi disponibile atat aplicatiile web cat si cele native, ultimele urmand sa foloseasca mai bine hardware-ul disponibil.
In alta ordine de idei, in purul stil Linux, nu a fost anuntat niciun partener care sa produca astfel de dispozitive si niciun operator telecom care sa sustina proiectul. Momentan, sistemul de operare a fost prezentat pe telefoane Galaxy Nexus si cam are lag.
Totusi, Mark Shuttleworth, fondatorul Canonical, spune ca in urmatoarele saptamani sistemul de operare va fi disponibil pentru download, astfel incat dezvoltatorii de aplicatii sa inceapa sa-l testeze, iar din 2014 vor aparea dispozitive bazate pe Ubuntu.
Cerintele de sistem sunt urmatoarele: procesor dual-core Cortex A9 sau mai bun, 1 GB de memorie RAM si ecran cu rezolutie minima de 800 x 480. Asa ca smartphone-urile moderne cu cipuri quad-core si ecrane la 720p si 1080p vor face minuni cu el.
Peisajul mobil devine din ce in ce mai aglomerat si pe langa Apple, Google, Microsoft si RIM si-au facut aparitia o serie de sisteme de operare open source: Tizen – propulsat de Samsung si Intel, Sailfish de la Jolla si Firefox OS de la Mozilla. Concurenta este buna, insa nu putem decat sa speram ca o va duce mai bine decat webOS.
Acum putem spune ca radacina Android i-a devenit tata…
Etichete: Canonical, extern, lansari, Linux, Mark Shuttleworth, recomandari, smartphone, stiri, Ubuntu, video
Comentarii (2)
Arata superb, cand scot o imagine stabila imi trag un nexus 4 pentru ubuntu phone os.
[…] ce a lansat luna trecuta varianta pentru smartphone, Canonical prezinta sistemul de operare Ubuntu, optimizat pentru […]