Guvernul condus de Elio Di Rupo a primit votul de incredere
Scris de Oana Barbu
Criza politica belgiana a fost rezolvata prin stabilirea unui nou guvern condus de socialistul francofon Elio Di Rupo. Guvernul sau a obtinut votul de incredere din partea a peste jumatate dintre membrii Camerei Deputatilor.
Echipa lui Di Rupio pune capat astfel crizei politice care a durat mai bine de 500 de zile. Noul guvern are la dispozitie doi ani si jumatate pentru a pune in aplicare o vasta descentralizare prin implementarea unei politici de austeritate cu scopul de a reduce deficitul bugetar si datoriile publice.
Acest vot de incredere survine in urma unor acorduri incheiate intre sase partide politice (socialisti, liberali si crestin-democrati, atat flamanzi, cat si francofoni) si in urma impartirii portofoliilor ministeriale din data de 5 decembrie.
Formatiunea independenta Noua Alianta Flamanda, care refuzase in luna iulie sa negocieze formarea unui nou guvern, a afirmat ca nu va sustine noul executiv. Impotriva guvernului condus de Di Rupo s-au exprimat si ecologistii flamanzi si francofoni, Partidul Federalistilor Democrati Francofoni si formatiunea de extrema-dreapta flamanda Vlaaams Belang.
Etichete: alegeri, Belgia, criza politica, Elio Di Rupo, extern, partide politice, stiri




















