China: e-mailurile mai multor jurnalisti si activisti, sparte

Scris de

In China autoritatile nu se multumesc numai sa cenzureze. Acum ataca casutele de e-mail si site-urile persoanelor si institutiilor incomode pentru regimul politic. Intr-un atac coordonat, conturile de Yahoo! ale circa 10 jurnalisti, activisti pentru drepturile omului si academicieni au fost compromise de catre hackeri. Mai mult, o organizatie pentru drepturile omului a anuntat ca pagina de internet i-a fost atacata, fiind indisponibila cinci zile.

In cazul unui jurnalist, toate e-mailurile sale au fost redirectionate catre o alta adresa. Reporterul in cauza era cunoscut pentru articolele scrise care tratau relatiile tensionate dintre China si Taivan. Un alt jurnalist care s-a trezit cu contul de mail spart este americanca Kathleen McLaughlin. Femeia este freelancer si transmite de la Beijing pentru mai multe publicatii occidentale.

Atacurile au aparut la scurt timp dupa ce Google a redirectionat toate cautarile venite din China catre site-ul sau din Hong Kong. Atacurile cibernetice venite din China au afectat anul trecut mii de companii si oameni din toata lumea, majoritatea critici ai regimului comunist de la Beijing. Cele mai recente victime din afara Chinei sunt un profesor de drept din SUA, un exilat Uyghur din Suedia si un analist care scrie despre aparatul de securitate al Chinei.

Spargerea e-mailurilor pe Yahoo! a devenit o sarcina mai usoara pentru hackerii din slujba regimului de la Beijing dupa ce in 2005 compania americana de servicii pe internet a vandut 61% din operatiunile sale din China catre compania locala Alibaba. Mai mult, chiar Yahoo! a colaborat in trecut cu regimul comunist chinez, punand la dispozitia autoritatilor date care au ajutat la acuzarea catorva dizidenti.

Sursa: New York Times
Sursa foto: The Atlantic

Etichete: , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.