RENNE: Revista online

Tudor Gheorghe: “Nu mai fac spectacole…”

Scris de Alex Sima

Uneori apreciem un spectacol cu creierul, alteori cu inima. Tudor Gheorghe este unul dintre putinii artisti romani care ne fac sa simtim calitatea dupa reactia firelor de par de pe ceafa, indiferent de varsta sau gusturi muzicale, la fiecare reprezentatie de-a sa, fara exceptie. Am stat de vorba cu domnia sa inainte de spectacolul Chemarea pasarii de-acasa, desfasurat la Ramnicu Valcea, si cu care va ajunge si in Bucuresti pe 14 mai, la Sala Palatului.

Pe mine ma doare ca au disparut horele si mi-au bagat discoteca in sat. Si culmea, mi-au adus si fete sa-mi danseze la bara.

Alex Sima: V-ati nascut pe 1 august (1945). In aceeasi data a fost anuntata descoperirea oxigenului (1774) si s-a infiintat Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei (1862). V-ati simtit vreodata predestinat sa fiti oxigenul romanilor iubitori de cultura, si ambasadorul traditiilor romanesti in toata lumea?
Tudor Gheorghe: Nu, nu m-am gandit. Stii cum e, ca nu te nasti cu… ba, s-ar putea sa ai dreptate, cand te nasti sa ai un destin. Dar n-am avut sentimentul, notiunea, n-am realizat ca voi face ceea ce fac astazi decat mult mai tarziu. Am inceput sa realizez ca gestul meu de a pune in valoare poezia populara si poezia culta romana, faptul ca m-am bagat „sluga”, argat la cultura romana esentiala, am realizat asta abia dupa primele doua, trei spectacole de autor. Daca am inceput in ’69 cu Menestrel la curtile dorului, abia la Muzeul literaturii romane am avut o perioada frumoasa, imediat dupa moartea lui Perpessicius, alaturi de niste oameni extraordinari, de Romulus Vulpescu, de I.D. Suchianu. Faptul ca m-au cooptat in lumea lor la o varsta de douazeci si ceva de ani a insemnat ceva extraordinar pentru mine. Abia dupa am inceput sa realizez ca am o misiune de facut, si incet, incet, caramida pe caramida, piatra pe piatra, am inceput sa zidesc.

Alex Sima: Deci destinul asta a depins si de oamenii pe care i-ati intalnit?
Tudor Gheorghe: Obligatoriu, nu poti de unul singur. Am avut o sansa extraordinara ca in acea perioada am fost contemporan cu spirite inalte ale poeziei romane. Ma bucur ca am fost prieten cu Nichita Stanescu, Ion Alexandru, Marin Sorescu, cu „toata floarea cea vestita” a poeziei adevarate.

Alex Sima: Care credeti ca au fost factorii care v-au insuflat patriotismul? Mai pot ei afecta tinerii de azi?
Tudor Gheorghe: Asta e o chestiune foarte delicata, cand vorbim de patriotism astazi, pentru ca in ultimii 20 de ani atat de tare mi s-a inoculat ideea ca nu e bine sa-l ai, de fapt s-a facut o mare confuzie, s-au amestecat doua lucruri care nu trebuie amestecate: nationalismul exacerbat si sentimentul national, cel patriotic. Mi s-a spus la un moment dat ca in clipa in care aveai aplecari prea profund romanesti „a, asta e nationalist” – adica e cu Vatra Romaneasca, e cu Vadim Tudor. Si te-au trimis in niste… Deja erai bagat intr-o anume categorie intelectuala din Romania. S-a facut o divizare nedreapta as zice eu, s-a inoculat prostia asta. Eu chiar sunt nationalist, adica nu am jumatati de masura in asta, dar nu cred ca sunt mai nationalist decat francezii nationalisti, decat englezii sau nemtii nationalisti. Adica asta inteleg eu prin nationalism, sa-mi apar valorile inalt spirituale ale poporului meu. Ca de aia am luptat pentru promovarea lor, de aia sunt impotriva importului de kitsch, numai de dragul de a fi la moda, de a fi in pas cu vremea. De asta sentimentul meu de patriot, ca mi s-a dus chestia asta, dar de mult, stii de cand, poate de atunci de cand am incercat sa cant si am cantat „Acolo este tara mea si neamul meu cel romanesc”, a lui Ioan Nenitescu. Dar eu am cantat asta nu neaparat gandindu-ma la un anume sentiment patriotic, ci din nevoia de a rebaga in cartea de citire de clasa a V-a o poezie pe care sistemul comunist o scosese. M-a intrebat un batran odata „Ba, Tica, da’ poezia aia, Acolo este tara mea…” ( eu nici n-auzisem de ea) „De ce-au scos-o ma astia”? Si-a fost prima mea victorie, pentru ca dupa ce-am cantat-o, s-a rebagat in cartea de citire. Asta e un gest patriotic esential. Fara tam-tam, fara scandal, fara propaganda, fara lozinci.

Alex Sima: Ati tinut socoteala in cate tari ati calatorit, si care ar fi aleasa pentru a o numi casa daca nu ar exista Romania?
Tudor Gheorghe: Nu, n-am tinut socoteala. Nu m-am gandit niciodata, si nici sa raman in alta tara, pentru ca nu mi-am pus problema asta. Desi sunt vorbitor de limba franceza, si am facut spectacole bilingve, nu m-am gandit. Nu stiu, poate pentru curatenia ei, daca ar fi sa aleg, as alege cred ori Canada, ori Australia, ori Noua Zeelanda, o chestie de-asta curata. N-as vrea sa stau in Toronto sau in Montreal. M-as duce in Saskatchewan, la Manitoba, pe undeva pe unde-s indieni, aborigeni, nu mi-ar place-n lumea civilizata.

Alex Sima: Sa va retrageti si sa faceti poezia proprie?
Tudor Gheorghe: Da, probabil ca da. Vezi, am un apartament in Bucuresti, de serviciu, si trec prin Bucuresti, dar rar, numai cand sunt obligat. Nu-mi place sa stau in aglomeratie. Nu-mi place sa stau in lumea civilizata.

Alex Sima: Ce s-a intamplat cu tara noastra, daca taranii romani au fost fortati sa munceasca pamanturile altora? Cum ati perceput aceasta evolutie, sau involutie, vazand schimbarile din satul natal (Podari – Dolj)? Acum cativa ani spuneati ca incepuse asfaltarea. Ce mai e nou?
Tudor Gheorghe: Da, s-a asfaltat. Cand e vorba de distrus, distrugem. Desi in sensul frumos. Daca spun ca asfaltarea satului meu e un pas spre civilizatie, e adevarat. Dar pe mine ma doare intr-un fel. Nu sunt absurd, nu cred ca trebuie sa punem taranul roman sub un clopot de sticla si sa ne inchinam la el, cum era taranul roman creator. Nu, nu vreau taranaul ala murdar, care se spala de sarbatori, cand se ducea la biserica, ala nadusitul, plin de noroi. Imi doresc un taran care sa ma primeasca atunci cand trec prin sat pe la el si ii bat in poarta, el ma va recunoaste, si ma intreaba „Ba, nea Tudore, vrei un pahar de apa cu gheata sau fara gheata”? Sa stiu ca el are in casa lui un aparat de facut gheata. Sau ma invita la el in casa si zice „Va deranjeaza aerul conditionat”? Eu asta vad. Vreau un taran roman evoluat, un fermier, poftim, capabil de maxima productivitate agricola, dar care sa-si tina traditiile. Pe mine ma doare ca au disparut horele si mi-au bagat discoteca in sat. Si culmea, mi-au adus si fete sa-mi danseze la bara.

Alex Sima: Nu se mai pastreaza obiceiurile?
Tudor Gheorghe: Nu mai, nicaieri nu se mai pastreaza. Eu umblu in toata tara, acum ma intorc de prin Maramures. Se minte tipic romaneste. Aiurea. Am distrus tot. Si asta nu de acum, de 50 de ani, de la intrarea comunismului. Ni s-au taiat atunci radacinile si posibilitatea de a fi o tara europeana, cum pornisem a fi. Ni s-au taiat aripile si noi suntem acum inapoi la anii 30. Si nu stim ce sa facem, iata, suntem in recesiune.

Nu sunt jurnalisti independenti, care sa slujeasca ideea de jurnalism frumos.

Alex Sima: Mai exista lautari ca pe vremuri in vreo zona din Romania?
Tudor Gheorghe: Nu. Vezi tu, cantecul popular era altfel facut. Folclorul era o creatie colectiva. Venea un tip c-o scanteie de geniu, si lansa – de dor, de suparare, de iubire, de jale- un motiv, un cantec, doua strofe, ca n-aveau capacitatea de-a face o poema lunga. Dar venea altul si-adauga inca doua strofe, si venea un lautar si auzea asta si o ducea in alt sat, si se plimba, si incepea procesul asta de creatie colectiva. Ori acuma, vine un pseudocantaret de muzica popula si canta niste versuri ale unui pseudopoet, facator de versuri, se duce la postul favorit de folclor, si taranul meu sta si se uita. Nu mai au ce sa discearna, nu mai pot alege.

Alex Sima: Simtiti cumva ca totul porneste de la lipsa de educatie si cultura a multor romani, nu numai a celor de la tara?
Tudor Gheorghe: Da. Si-n primul rand de la lipsa de cultura si de pregatire culturala temeinica a celor care ne conduc. Ei sunt produsul educatiei comuniste. Ei nu au baza culturala, sentimentul apararii valorii nationale. Pana cand va veni o alta generatie, desi e greu de repetat fenomenul, pentru ca deja generatia care creste acum, creste cu valorile europene, li se impune altceva. Eu cred ca din punct de vedere spiritual forta acestui popor s-a pierdut.

Alex Sima: Se poate schimba acest cerc vicios? Daca niste oameni needucati educa?
Tudor Gheorghe: Nu, acest lucru se poate face numai in masura in care la conducerea Romaniei va veni o grupare de oameni care sa doreasca acest lucru. Care sa inteleaga: cultura si invatamantul se duc pe termen lung, nu schimbi din mers niste lucruri dupa ureche. Trebuie sa vezi pe ce te poti baza – noi suntem un popor plin de fantezie, un popor tanar din punct de vedere al capacitatii de exteriorizare a ce-avem in cap. Dar cand apare unul destept, in loc sa-l promovam, nu-l lasam, in calcam in picioare, si atunci il ia altcineva si-l foloseste.

Alex Sima: E cumva si o parte a mass-media vinovata? De asta va vedem destul de rar in presa?
Tudor Gheorghe: Da, pentru ca si presa are tributul ei de neprofesionalism. Inainte exista o facultate, Stefan Gheorghiu, unde erau pregatiti jurnalistii, era o sectie de jurnalism. Cristoiu de astazi, Cristian Tudor Popescu, Dinescu (chiar a fost student acolo), ei sunt tributari acelor vremuri, dar au invatat cum sa scrie, sunt profesionisti. Si-n clipa in care au avut libertatea de a face ce vor, au pus in slujba talentului noile idei. Astia care scriu acum nu au o scoala. Imediat dupa 90 au aparut foarte multe ziare. S-au mai cernut, dar erau sute in toata tara. Cine sa scrie? Nu mai suntem in perioada „Scrieti baieti, numai scrieti”, s-a mai modificat treaba. Deja incet vine o scoala de jurnalism profesionista. Sunt tineri care au facut studii pe la BBC, pe la scolile de jurnalism, si au invatat cum se face. Numai ca si ei pun harul asta in slujba unor interese. Nu sunt jurnalisti independenti, care sa slujeasca ideea de jurnalism frumos. Si asta e greu in plan mondial, pentru ca, in ultima instanta, ala care are banul dicteaza. Si jurnalistul, cu cat e mai profesionist, stie sa execute lucrurile astea. Unii stiu sa faca treaba, sa nu se simta evident, altii o fac prea evident.

Atunci cand imi fac programul, intr-un colt scriu „aplauze”.

Alex Sima: Vorbind de cultura, care este cartea dumneavoastra preferata?
Tudor Gheorghe: Ei, e greu, ca am citit multe. Dar una pe care o folosesc ca material de studiu e Istoria literaturii… a lui George Calinescu.

Alex Sima: Daca nu ma insel, acum ceva timp nu va placea ca aplauzele sa va intrerupa spectacolul. Ce s-a schimbat de atunci?
Tudor Gheorghe: N-am rugat niciodata publicul sa-mi tina isonul, acum am inteles insa altceva. In ’69 spectacolul era in doua parti: o ora, pauza, apoi o alta ora. Nu se aplauda deloc. De ce nu las eu publicul sa bata din palme? Pentru ca leg poemele in asa fel incat, dintr-o suita de cinci, sase poeme, cantate sau recitate, se desprinde o idee. Spectacolele mele nu sunt spectacole de muzica usoara. E ca intr-o simfonie, nu aplauzi dupa fiecare parte. Legand astea, lumea intelegea. Fragmentand, se sparge o anumita emotie care se poate crea. Las intai sa se aseze starea emotionala, si dupa aia, cand eu iti dau voie, si eu sa ma eliberez, si tu sa te eliberezi, amandoi ne bucuram de un respiro – e rostul aplauzelor. Daca voi considerati ca merit, aplaudati. Daca nu, facem pauze ca la orchestra simfonica, in liniste, ne revenim si reluam. Asta puteam s-o fac inainte de ’89, cand ritmul interior al spectatorului meu era altul, eram mai asezati. Nu se descoperise internetul, viteza de reactie si de informare e alta. Nu mai are timp tanarul de astazi sa-i mai cant eu 40 de minute si el sa nu bata din palme. Pentru ca dupa 10 minute se uita la ceas. Atunci cand imi fac programul, intr-un colt scriu „aplauze”, dar eu sa-i rog sa bata din palme, ultimul lucru pe care l-as face, mai ales ca ai observat si tu, toti, una, doua, „Aplauze”!

Nu mai fac spectacole, pentru ca lumea n-o sa mai aiba bani sa vina la sala.

Alex Sima: Va place sa-i admonestati uneori pe politicienii romani atunci cand sunteti pe scena. Chiar ati fost implicat in politica (presedinte de consiliu), intr-un anumit moment. Cum vi s-a parut spectacolul de la ultimele alegeri?
Tudor Gheorghe: N-am fost implicat in politica, am fost implicat in viata, imediat dupa ’89, si nu datorita mie, datorita multimii. M-au luat si m-au pus acolo, asa, eroic. Dar cand am realizat ca intru in fenomenul asta al politichiei si al intereselor, m-am retras cu eleganta exact asa cum am intrat. N-am stat decat o luna de zile in functie. Cat a fost nevoie de prezenta mea, care eram un om, in acea perioada debusolata si debusolanta, un om care avea cuvant, credibilitate. Atunci era nevoie de un lider, si am fost. Dupa aia, cand am vazut cum e, am zis ca am alta misiune decat sa ma cert cu toti idiotii pe tampenii neclare. Mi-am vazut de destinul meu care cred ca este cel adevarat. De a fi pe scena si de a face, a comunica arta. Spectacolele politice… sunt. Cele mai mari spectacole ni le ofera americanii, care sunt pentru noi, in general, exemple rele. Cand am vazut acum, ca si la alegerile noastre au aparut baloane si confeti, cu muzica si intrarea politicienilor ca-n arena, ca-n filmele americane… Un lucru care ma deranjeaza pe mine. Totdeauna am crezut ca suntem un popor mandru. M-a deranjat in ultima perioada a vietii mele cand am constatat ca avem un mimetism mult prea exacerbat. Credeam ca suntem un popor cu mai multa personalitate. Dar imitam in peramanenta Si nu imitam ce trebuie, ci ce e prost, pentru ca e la indemana. Ne e usor, nu ne aplecam catre cultul muncii. S-a impus in ultima perioada muzica rap, si stam cu ochii cascati la insiruirea de vorbe, pe care unii poeti americani o promoveaza intr-un anume fel. Nu ne sta bine, limba romana nu e facuta pentru asta. Ori in clipa in care au inceput sa imite si gesturile de le fac americanii, ma deranjeaza, nu-mi place.

Alex Sima: Ce credeti despre recent anuntata marire a taxelor?
Tudor Gheorghe: Nu mai cred nimic, e totul de o tristete fara limite. Azi discutam cu impresarul meu „Bai, nu mai fac spectacole, pentru ca lumea n-o sa mai aiba bani sa vina la sala”. Ne duc usor usor la indobitocire. O sa se organizeze din ce in ce mai des spectacole stradale, cand primaria plateste, vin gratis, si publicul uita drumul catre sala. N-o sa mai vezi publicul imbracandu-se civilizat sa mai vina la un spectacol. N-o sa mai aiba bani. Publicul meu sunt bugetarii, la spectacolele mele nu vin parvenitii, pentru ca sunt rafinate, intelectuale. Vin profesorii, vin pensionarii, vin tinerii care nu vor sa se tampeasca. Si astia n-o sa mai aiba posibilitatea. Ai putea sa-mi spui „sunt sponsori”, dar nu cred in asta. Si decat sa vad pe afis „Fabrica de salam cutare va prezinta un gest de cultura Tudor Gheorghe”, mai bine nu mai fac, m-as simti jignit.

Alex Sima: Va plac spectacolele din Romania? Mai aveti ce vedea? Va duceti mai des la teatru sau la concerte?
Tudor Gheorghe: Ma duc, cand am timp, si la teatre si la concerte. Sunt adeptul tuturor genurilor muzicale. M-am dus si la manele, din pura curiozitate, sa vad pana unde merge nivelul, pana unde se duce. N-avem limita la a cobori. Vulgaritatea nu are limita in a fi promovata. Dar gasesc, imi face placere sa gasesc lucruri bune si in lucrurile proaste. Romul Munteanu, un mare director de editura, mare critic, un boier de spirit romanesc, mi-a spus in urma cu vreo 40 de ani „O sa-ti dau o lista sa nu mai citesti toate prostiile. Cartile fundamentale”. El conducea editura Univers atunci. De-aia ma duc si vad spectacole, in clipa in care vad o distributie care stiu ca n-a facut compromis, un regizor care stiu ca merita sa-i urmaresc opera, ma duc sa vad spectacole.

Alex Sima: Cate ore va antrenati pe zi pentru a va mentine vocea?
Tudor Gheorghe: Ma scol dimineata in jur de ora sase in fiecare dimineata. Iau o gura de miere, beau un pahar de apa plata rece, si m-apuc de o miscare usoara. Dupa care alerg cateva zeci de minute. Ma intorc si fac un gen de gimnastica de mobilitate, si de respiratie. Fac un dus, mananc usor, fructe, si m-apuc de studiu. Daca ma scol mai de dimineata, m-apuc de lucru. Lucrez foarte bine cu mintea limpede. Selectia textelor, compus. Apoi consolidez, duc mai departe ideile. Studiile vocale nu sunt exagerate, dar nu trece o zi sa nu studiez macar o jumatate de ora vocea.

Alex Sima: Ati facut pauza mai mult timp vreodata?
Tudor Gheorghe: E groaznic, dupa ce nu mai canti un timp, nu mai poti sa canti. Vara fac asta, ma linistesc definitiv. Dau totul afara din minte. Ma duc la mare cu nevasta si ma uit dupa gagici. Umblu, ma plimb, nu fac nici un spectacol. Nici poetii nu scriu vara. Nu exista poezii scrise vara cu entuziasm. Primavara, hormonii incep sa umble si te apuca disperarea, poeme de dragoste, se trezeste natura, se trezeste viata, se trezeste omul. Toamna incepe meditatia. Vara e de stat.

Alex Sima: Eugen Barbu spunea ca de la Maria Tanase nu a mai vazut o asemenea personalitate si talent. Tineti minte cine vi s-a adresat prima oara cu apelativul “maestre”, acum folosit la scara larga in ceea ce va priveste?
Tudor Gheorghe: Uite asta… nu mi-am pus intrebarea. Cred ca la Craiova. Mi-a zis unu „Ba, maestre”. Nu mi-a placut asta cu „maestre” niciodata. In lumea muzicienilor, daca te duci la Filarmonica, zici „maestre”, 20 intorc capul. Toti sunt maestrii. Nu mi-a placut. Dar trebuie sa suport si asta.

Doua perioade au fost in istoria Romaniei care ma fac sa fiu mandru ca sunt roman.

Alex Sima: Cum vedeti viitorul Romaniei?
Tudor Gheorghe: Nu-l vad bine. Am o incredere extraordinara, poate exagerata, in inteligenta acestei generatii tinere. Totul depinde insa de ei. Am intalnit, de pilda, la Seattle, o echipa de tineri angajati la Bill Gates. Programatori. I-am vazut cum gandesc. Am fost la o pizza cu ei, si i-am intrebat ce-au de gand, cat mai stau. Unii voiau sa se intoarca in tara. Au inceput sa se certe intre ei, era frumos: „Ba, daca ma lasati sa plec singur numa’ cu Costel, va ia mama dracu’. Ori mergem 20 peste ei, si-i calcam in picioare, ori stam asa rataciti prin lume si ne calca ei”. Frumos gandit. De asta eu am facut o paralela, cu tinerii romani din perioada interbelica. Doua perioade au fost in istoria Romaniei care ma fac sa fiu mandru ca sunt roman. Prepasoptistii si perioada interbelica. Pana in ’48 a fost o generatie de tineri nebuni, pe care chiar Eminescu ii lua in deradere (ai nostri tineri, care la Paris invata), dar s-au dus la marile universitati din Europa, s-au intors si au facut Romania. Si a fost perioada interbelica a unei generatii absolut fabuloase. Daca nu veneau comunistii peste noi, eram o cu totul alta Romanie. Numai in jurul lui Nae Ionescu la Criterion erau Vulcanescu, Comarnescu, Tutea, Eliade, da-ti seama ce oameni erau. Si asta era in toate domeniile. Proza, poezia, artele plastice, gandeste-te ca erau Brancusi si Tuculescu. Era Enescu. Ce lume a fost. Daca nu venea comunismul, astia ar fi dus esenta romaneasca in lume. Ei si asa sunt valori ale culturii universale. Ca nu poti sa treci peste Cioran sau peste Eliade daca esti un om cult European.

Alex Sima: Cam in cati ani vom mai ajunge acolo?
Tudor Gheorghe: Nu cred ca vom mai ajunge. Poate sa sara iepurele… Va fi greu, in orice caz.

Tudor Gheorghe intr-un concert din 2006:

Etichete: exclusiv, intern, interviuri, muzica, recomandari, recomandari Cultura, Romania, Tudor Gheorghe, video