Martin Bain a demisionat de la Rangers
Scris de Petre Barac
Martin Bain, directorul executiv de la Glasgow Rangers, a renuntat la functie. Decizia sa a fost confirmata printr-un comunicat emis de clubul scotian.
” Conducerea anunta ca Martin Bain a demisionat din functia de director si angajat al clubului”, se arata in declaratia emisa de Rangers.
Bain a dezvaluit in aceasta saptamana ca si-a instruit avocatii sa inceapa demersurile legale impotriva clubului. El si colegul sau, Donald McIntyre, au fost suspendati dupa o ancheta interna facuta luna trecuta.
In urma acestei investigatii, presedintele Alastair Johnston si directorul Paul Murray au fost demisi pentru a-i face loc noului proprietar de la Glasgow Rangers, Craig Whyte.
Whyte a spus ca “nu este nevoie” de un director executiv dupa ce Gordon Smith a devenit director pe probleme de fotbal, iar Ali Russell va fi responsabil pentru departamentul comercial.
Etichete: demisie, extern, fotbal, Glasgow Rangers, Martin Bain, stiri




















