Un meci trist pentru sibieni
Scris de Bogdan Stanescu
CSU Sibiu a pierdut calificarea in optimile Cupei Romaniei la Baschet masculin, dupa ce echipa CS Otopeni a reusit sa castige acasa cu o diferenta de 17 puncte.
Meciul disputat miercuri, 23 septembrie, la Sala Sporturilor din Otopeni, i-a lasat pe suporterii sibieni cu “buza umflata”. In meciul tur, echipa CSU Sibiu a castigat la 10 puncte diferenta, scor ce nu parea ca ridica probleme baietilor antrenati de Darnell Clavon.
Insa, cum socoteala de acasa nu se prea potriveste intotdeauna cu cea din targ, echipa ilfoveana condusa de antrenorul sarb Milan Nisic a dovedit, in meciul de miercuri seara, ca merita sa se califice in Turul 2 al Cupei Romaniei la Baschet. In acelasi timp, echipa din Otopeni a fost singura care a izbutit sa intorca rezultatul din mansa tur in favoarea sa.
O victorie a gazdelor dusa in prelungiri de CSU Sibiu, care insa nu a stiut sa valorifice ultimele 5 minute din meci. Scor final 84-67 (33-35), dupa ce, inainte de acordarea minutelor de prelungiri, tabela arata 70-60 in favoarea echipei din Otopeni.




















