Iisus este somer

Scris de

Niciodata omenirea nu a avut mai mult acces la informatie, niciodata stiinta nu a avut mai mult avant. Si totusi e inspaimantator ca intre oamenii de stiinta si cei de pe strada distanta se mareste iar descoperirile nu mai sunt integrate. Ba chiar s-a ajuns la fenomene de respingere violenta deoarece descoperirile vin in contradictie cu tot ce religiile ne-au spus. Si ne zguduie Universul in care am trait, se cerne nisipul in care ne-am tinut capatana.

Religia, prima tentativa de explicatie

A fost o vreme cand omul capata incet-incet constiinta si iesea din preistorie. Si in acest univers salbatic si dur unde isi ducea veacul, a inceput sa isi imagineze diverse lucruri despre cum e lumea, pentru a-i da un sens si un scop. Si sa-l explice.
Asa au aparut religiile, de la simplu la complex. Religiile aveau functia de a-i explica omului simplu cum a aparut universul, cum s-a dezvoltat specia umana, cum se va sfarsi, de ce, de ce mananca de post in anumite zile, de ce nu trebuie sa omoare vecinul pentru vecina si cate si mai cate. Si s-au dezvoltat atatea idei incat avem diferite traditii, o multitudine de religii, fiecare cu versiunea, sfintii si zeii ei.

Adevarata rezolvare

Dar intre timp stiinta s-a dezvoltat si poate spune mult mai clar ce este cu universul: cosmologia spune cum a aparut Universul, astronomia ne spune cum s-au format planetele si stelele, fizica cuantica ne dezvaluie detaliile “tesaturii” din care facem parte, biologia din ce suntem alcatuiti iar chimia ne zice cum functioneaza totul. Etica si legile ne spun acum de ce nu trebuie sa nenorocim vecinul iar daca avem nevoie de confesiune si sfaturi mergem la psihiatru.

Cum exista in lume cam doua miliarde de crestini care au fel de fel de explicatii bilbice pentru orice, de cele mai multe ori contrazicandu-se intre ei, m-am gandit sa aduc o continuare listei de lucruri evident false din Biblie.

1- Liliacul e mamifer, nu o pasare. Avem in Leviticul (11, 13-19) urmatoarea exprimare:
“13. Din pasari sa nu mancati si sa va ingretosati de acestea, ca sunt spurcate: vulturul, zgriptorul si vulturul de mare;
14. Corbul si soimul cu soiurile lor;
15. Toata cioara cu soiurile ei;
16. Strutul, cucuveaua, randunica si uliul cu soiurile lui;
17. Huhurezul, pescarul si ibisul;
18. Lebada, pelicanul si cocorul;
19. Cocostarcul, batlanul cu soiurile lui; pupaza si liliacul”.
Desigur, pe acum peste 3.000 de ani cand Moise scria Torah, biologia nu era asa dezvoltata ca acum, asa ca a tras-o din condei: zboara, deci e pasare! Ceea ce, evident e o prostie, liliacul fiind mamifer.

2- Insectele au 6 picioare, nu 4. Imediat in versetul urmator din Levitic avem asa: “20.Toate insectele inaripate, care umbla pe patru picioare, sunt spurcate pentru voi”. Desigur, insectele sunt o clasa de artropode si au exact 6 picioare iar cu 8 sunt arahnidele (paianjeni, scorpioni).

3- Iepurii nu-si rumega mancarea. Acelasi pasaj de Biblie este delicios. “5. Iepurele de casa isi rumega mancarea, dar laba n-o are despicata; acesta este necurat pentru voi.
6. Iepurele de camp isi rumega mancarea, dar laba n-o are despicata; acesta este necurat pentru voi”. Desigur, iepurele nu-si rumega nicio mancare asa ca vacile.

4- Dumnezeu accepta sclavia. Citim in Exodul 21:2-6: „Daca vei cumpara un rob evreu, sa slujeasca sase ani ca rob; dar in al saptelea sa iasa slobod; fara sa plateasca nimic ca despagubire. Daca a intrat singur, sa iasa singur; daca era insurat, sa iasa si nevasta-sa impreuna cu el. Daca stapanul lui i-a dat o nevasta, si a avut fii si fiice cu ea, nevasta si copiii sa fie ai stapanului lui, iar el sa iasa singur. Daca robul va zice: „Eu iubesc pe stapanul meu, pe nevasta-mea si copiii mei, si nu vreau sa ies slobod”, atunci stapanul lui sa-l duca inaintea lui Dumnezeu, sa-l apropie de usa sau de stalpul usii, si stapanul lui sa-i gaureasca urechea cu o sula, si robul sa ramana pentru totdeauna in slujba lui”. Ca un corolar, Biblia descrie si modul in care sa se faca sacrificiile umane pentru a-l multumi pe Dumnezeu. Cred ca orice cititor al acestui text poate veni cu un sistem etic mai bun de atata…

5- Pamantul a stat nemiscat in spatiu 3 zile si s-a invartit in jurul Soarelui cand deja exista viata pe el. Acum stim ca asta e o prostie cat carul, dar exact asa scrie in Biblie.
“La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul: (Geneza 1:1). Abia dupa aceea creeaza lumina (Geneza 1:3), intinderea de ape (Geneza 1:6), verdeata, iarba cu samanta, pomii roditori (Geneza 1:11), iar tocmai in ziua a patra Dumnezeu creaza Soarele, Luna si Stelele (Geneza 1:14-19). De aici a venit si ideea ca toate se invart in jurul Pamantului, pana a trebuit sa moara niste oameni ca sa se afle ca nu e asa. In plus, exista ideea ca o zi de creatie a lui Dumnezeu poate insemna si miliarde de ani, ceea ce inseamna ca Pamantul a stat fara lumina si caldura milioane de ani, dar viata oricum a aparut pe el asa. Ceea ce contrazice teoria abiogenezei, viata avand nevoie de un mix de compusi chimici si de radiatii pentru a aparea. Oricum e data, teoria se impiedica singura.

6- Toate animalele au fost ierbivore. Tot in Geneza avem (1,30) ideea ca vietuitoarele planetei au fost la inceput ierbivore dar ca au devenit carnivore dupa pacatul originar.
“30. Iar tuturor fiarelor pamantului si tuturor pasarilor cerului si tuturor vietatilor ce se misca pe pamant, care au in ele suflare de viata, le dau toata iarba verde spre hrana. Si a fost asa”.
Sa explice un religios fraza asta in fata Velociraptorilor din Cretacic, a unui T-Rex sau a unui mosasaur de 80 de milioane de ani… Care oricum sunt mult mai batrani decat Pamantul: calculat la adunarea genealogiilor din Biblie, planeta are 6.000 de ani.

7- Pamantul nu e plat. Desigur Biblia se contrazice singura in privinta formei planetei. Daca in Isaia, se spune ca “Dumnezeu sade deasupra cercului Pamantului” (Isaia, 40, 22), in Noul Testament avem doua exemple de platitudine. Primul este in episodul ispitirii lui Iisus de catre Diavol, care il duce pe un munte de unde putea vedea toti oamenii de pe Pamant. De asemenea, in Apocalipsa, cand Iisus revine toti oamenii il vad. Acest lucru nu se poate decat daca Pamantul e plat. In alte parti are temelii si colturi.

8- Unde a decolat Iisus? Astronomia este una dintre stiintele care dau mari batai de cap religiilor. Dupa Pamantul plat, o data ce s-a cunoscut forma planetei si s-a observat ca dincolo de atmosfera e Cosmos-ul, se pune intrebarea: Iisus cand a inviat s-a intamplat in carne si oase. Dar cand s-a inaltat unde s-a dus? Stim ca dincolo de atmosfera e universul. Dar el nu avea nici oxigen, caci era in afara atmosferei. Concomitent, s-a pierdut si Iadul, crezut a fi sub Pamant. Numai ca geologia spune exact ce e sub Pamant.

9- Problema Melchisedec. Acesta este un personaj ciudat mentionat de Pavel in Epistola catre Evrei. “1. Caci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preainalt, care a intampinat pe Avraam, pe cand se intorcea de la nimicirea regilor si l-a binecuvantat,
2. Caruia Avraam i-a dat si zeciuiala din toate, se talcuieste mai intai: rege al dreptatii, apoi si rege al Salemului, adica rege al pacii,
3. Fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii, ci, asemanat fiind Fiului lui Dumnezeu, el ramane preot pururea”. Carevasazica, Melchisedec este mai batran decat Universul…

10- Iisus somer. Dar cea mai grea lovitura adusa crestinismului de stiinta este teoria evolutiei. Sustinuta de atatea alte discipline (filogenetica, studiul ADN, al ceasului molecular, paleontologie, geologie), nici nu e de mirare ca religiosii cauta cu disperare sa elimine din scoala evolutionismul. Si asta pentru ca, din moment ce povestea cu Adam si Eva e doar un mit antic, ca multe altele, atunci nici pacatul originar nu mai exista. Si cum nici pacatul nu mai este, nu mai e nevoie de salvare, deci nici de salvator…

Sursa: RENNE
Sursa foto: www.bibart.ro

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

NemiraNemira
EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (91)

 

  1. La Urma Nea says:

    ““Daca il cunosc sau nu pe Dumnezeu asta nu o pot sti decat eu”

    iar dau de unul care comunică privilegiat și secret cu doamne-doamne!?

    gigele dragă, în secret și pe canal http criptat și securizat, portul exact e la secret, comunici numai cu azhura-mazda, bhuda și alte drăcovenii, nu cu dumnezeu! cu dumnezeu comunicare e întotdeauna publică, de față cu ceilalți, cu restul bisericii, ca să nu o iei pe arătură și să vezi peste tot omuleții verzi și fantome trandafirii!”

    Esti “paralel”? Esti obtuz? Imi rastalmacesti cuvintele? De unde stii tu ce cunosc eu? Daca tu ai nevoie de comunitate ca sa-l cunosti pe Dumnezeu, e problema ta, eu il cunosc in mine si este doar legatura mea cu El. Omuleti verzi?!?! Prietene, mai taie-ti din elan ca ti-a crescut nasul in vant. Arsenie a fost in adevar ceea ce spui tu, dar am senzatia ca devi un pic, obsedat. Ca Arsenie mai sunt o multime. Binele si raul sunt doar aici pe Pamant, in cer stau altfel lucrurile, iar Satan e pe statul de plata a lui Dumnezeu, unul dintre Ei.

    IOV
    6. Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei.
    7. Atunci Domnul a zis către Satan: “De unde vii?” Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: “Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos”.
    8. Şi Domnul a zis către Satan: “Te-ai uitat la robul Meu Iov, că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău?”
    9. Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: “Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
    10. N-ai făcut Tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui şi în jurul a tot ce este al lui, în toate părţile şi ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul?
    11. Dar ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!”
    12. Atunci Domnul a zis către Satan: “Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta”. Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu.

  2. Adrian B. says:

    @La Urma Nea commul pe care l-ai citat nu imi apartine mie ci unuia cu pseudonim de litera greceasca.afirmatiile mele sunt strict asupra faptului ca nu esti Dumnezeu,ca acesta este incomprehensibil si altele la dresa Parintelui Arsenie.daca vb cu ahura-mazda nu imi pasa mie si nu ti-am spus-o eu,esti foarte “confuz” te citez,daca suntem atat de paraleli si obtuzi ce cauti printre noi?am impresia ca stii prea multe si noi nu suntem pregatiti sa le intelegem.analizeaza commurile putin si apoi si apoi da-te atotstiutor…

  3. totedati says:

    da, dar între trebuință și putirință e cale lungă! în plus frica și supunerea din frică nu te ajută de loc, e exact cum zice talibanul, TREBUIE SĂ ACCEPȚI și cu inima, să iubești, acea direcție și voință superioară!

    e același conflict|păcat adamic reactualizat la o situație normală de viață …. inginerul șef zice că trebuie să mori, să moară mă-ta, tu zici nu, nu ai dreptate! te lupți să îți scapi viața ca orice animal, ca orice ființă vie …

    eternul adam și eternul păcat adamic ( și luciferic ) … dumnezeu nu are dreptate! dumnezeu nu e dumnezeu!

    foarte brutal din partea bărbosului dar așa e … un astfel de examen nici eu nu l-aș trece pentru că nu e suficientă înțelegerea rațională ci acceptarea voinței superioare cu inima … cred că biata femeie era pe punctul de a face atac de cord sau, mai spre timpurile noastre, ar fi fugit mâncând pământul din biserica aia ca dintr-o gaură posedată de draci după ce i-ar fi tras o pereche de palme …

    cam cum ai face dacă stă să cadă drobul de sare peste tine … drobul de sare, bolovanul, bâta, cuțitul, bomba, boala, virusul șamd fiind întruchiparea voinței divine implacabile, neîndurătoare, de neevitat și de neocolit … când zici că ai scăpat, te-ai împiedicat de un alt bolovan și ți-ai julit nasul … bolovanul e voința divină …

    nu poți scăpa de bolovan! e peste tot! e materia, creația, armata secretă a voinței divine care îi execută ordinele chiar și când noi ne închipuim că am supus natura, că o înțelegem, că i-am smuls și ultimele taine și de acum încolo se va supune numai voinței noastre superioare!

    greșim! bolovanul are legile lui! trebuie să le respectăm PE TOATE ca să îi fim stăpâni, să îi poruncim! trebuie să îl iubim! să îi respectăm și iubim legile LUI nu pe ale noastre!

    și atunci ajungem exact la ce spune talibanul, ca să trăim trebuie să îl iubim pe dumnezeu mai mult chiar decât pe noi înșine! ca să fim vii trebuie să murim … să ucidem în noi păcatul adamic …

    evident, e imposibil pentru marea majoritate dintre noi! oricât de creștini ne pretindem e un munte greu de urcat! o fi reușit arsenie boca? mulți așa spun … chiar dacă o fi reușit, eu nu îl invidiez!

    cât timp nu îl iubim nu îl respectăm …
    cât timp nu îl respectăm nu îl înțelegem …
    cât timp nu îl înțelegem vom considera legile noastre și voința noastră superioare bolovanului
    și ne vom chinui să ne impunem propriile legi PENTRU CĂ SUNT MAI BUNE, superioare …
    ne vom iubi cu pasiune pe noi, voința noastră, legile noastre, trupurile și dorințele noastre …
    ne vom supune propriilor legi plini de mândrie și trufie și dacă bolovanul va îndrăzni să ni se pună de-a curmezișul, să ni se opună, îl vom zdrobi!

    dumnezeu nu are dreptate! eu știu mai bine! eu vreau! eu pot! nimeni nu mă poate opri! chiar dacă voi muri alții vor duce mai departe lupta!

    eternul adam … eternul păcat … unicul păcat, restul sunt inrelevante pentru că izvorăsc din acesta … trăiește în fiecare dintre noi … etern … nemuritor …

    prometeu e omul adamic și destinul lui desfășurat pe pânza timpului de la primul până la ultimul om … înlănțuit de stâncă, de piatră, de materie, cu vulturul în jurul lui ciugulindu-i din carnea sîngerîndă … dar adam|prometeu nu moare și nu se predă … la un moment dat voi smulge lanțurile, răbdare, încă nu a sosit timpul!

  4. totedati says:

    “De unde stii tu ce cunosc eu? Daca tu ai nevoie de comunitate ca sa-l cunosti pe Dumnezeu, e problema ta, eu il cunosc in mine si este doar legatura mea cu El”

    nu-l cunoști! te minți singur! e o iluzie … incomprehensibilă, după cum singur ai spus … dacă nu e așa nu îl vei cunoaște cu adevărat decât dacă îmi spui și mie ce vorbești acolo, pe canal http criptat și securizat cu el … dacă nu poți și nu vrei înseamnă că nu e el! dacă poți și vrei dar nu știi cum să te faci înțeles de ceilalți iar nu e el! e un drăcușor deghizat în îngeraș! a naibii relevație, nu?

    HINT: e ca la talibanul de arsenie boca, trebuie să vină din inimă, din proprie voință, nu din obligație … evident când îi ceri ajutorul să traduci mesajul divin celorlalți nu are cum să spună că nu se poate, că nu e în puterea lui! doar e extraterestrul șef! și nu are cum spune nici că e mesaj secret și sensibil, nu e bine să îl știe și ceilalti … decât dacă nu e dumnezeu și prin comunicarea privată și secretă vrea să te înșele, să te joace pe degete cum vrea mușchiul lui …

    șssst! rămâne între noi doi! doar e un secret, ce naiba!

  5. totedati says:

    scuze, n-am văzut că se încinge discuția … primul comentariu, ăla cu adam|prometeu, era răspuns pentru @pi și lovitura măiastră cu citatul:

    “Arsenie Boca îi spune unei femei căreia îi murise copilul atins de un tren: „Ştii de ce l-a atins trenul? Pentru că l-ai iubit mai mult decât pe Maica Domnului. Întâi trebuie să-l iubeşti pe Dumnezeu şi apoi pe copil”

    ca să nu fie confuzii …

  6. totedati says:

    “Deci stiu care este pacatul lui Lucifer si nu poti sa ma contrazici”

    nu, nu e ăla … aici sfinții părinți sunt un pic cam leneși la explicații sau nu am dat eu ee cei care explică mai pe îndelete … da, oficial e gelozia, dar nu e gelozie!

    pentru că dacă ar fi gelozie și lucifer ar fi invidios pe dumnezeu că e dumnezeu și se strofoacă să îl întreacă, măcar furându-i atenția, dragostea și supunerea creației sale cele mai importante, omul, ar însemna că lucifer știind și crezând cu sinceritate că dumnezeu e dumnezeu ar putea pretinde și crede, SINCER nu fățarnic!, vre-odată că va fi deasupra lui, depășindul în putere și cunoaștere și dragoste de oameni samd …

    ori asta e dpdv logic imposibil! dacă ar recunoaște sincer că e dumnezeu nu ar avea cum să fie gelos și invidios pe el! ar fi dumnezeu în ochii lui! DAR NU E! tot așa cum nu e nici în noi, urmașii adamici, săvârșind același păcat ca și lucifer!

    în ochii lui nu e dumnezeu! e doar un babalâc senil, care a creat o lume tâmpită, un univers aiurea, un hocus-pocus cu multe accesorii inutile, unul din ele fiind chiar el, dumnezeu, inginerul șef cam ramolit si dus cu pluta, PE CARE EL, LUCIFER, ÎL POATE FACE MAI BUN!

    în ochii lui nu e dumnezeu, e doar un zeu oarecare, care cam pierde din viteză și după părerea lui hawkings, care e perfect de acord cu lucifer, undeva în viitor chiar și omul, creația sa, îl va depăși, va deveni dumnezeu, egalul lui lucifer nu al lui dumnezeu!

    că tot sa potrivit citatul din arsenie boca, exact cum spune talibanul atât de brutal, nu îl iubim pe dumnezeu! nu ca dumnezeu! ca unul puternic da, încă mai impune respect, mai are bicepși dar nu pentru mult timp, ca un zeu, nu ca dumnezeul care e prin definiție unic!

    deci e invidie și gelozie dar nu față de dumnezeu ci față de un zeu mai puternic! dacă ar fi iubire sinceră nu l-ar disprețui, nu i-ar încălca poruncile, nu s-ar fi răzvrătit și luptat cu el

    i se supune dar cu teamă și viclenie … așteaptă momentul să îi sfâșie beregata!

    ȘI NICI OMUL ADAMIC NU E PREA DEPARTE DE PĂREREA LUI LUCIFER! tot respect din teamă, din frică, respectul puterii nu iubire de dumnezeu! adam se iubește mai mult pe sine decât pe dumnezeu, la fel ca lucifer! ăsta e sensul citatului brutal din arsenie boca, greu de înghițit de noi, cei care nu am murit și înviat încă … ne închinăm în fața zeului și îi dorim puterea! cu teamă și pasiunea cărnii, dornică de putere și mărire, nu cu iubire de dumnezeu!

    așa că nu ai nimerit-o! n-ai priceput că dumnezeu nu e un zeu!

  7. Adrian B. says:

    exact,channelingul are un start prost,niste dracusori deghizati care se dau zei,dau instructiuni false cat sa amplifice la maximum egoul uman.
    inca ceva new age-ul a transformat pe Dumnezeu in ceva impersonal,o fuziune intre teoria bi-bangului si religie,cum ca vezi tu Dumnezeu ar fi superatomul ala care s-a imprastiat si a format Universul.De aici banala teorie cum ca suntem toti parte din Dumnezeu si il definim.Eu cred ca Dumnezeu nu poate fi definit.Nu are limite.Pana la urma matematica admite infinitul si filosofia nimicul ca ceva abstract.dumnezeu le intruneste pe amandoua deodata si Eminescu o spune clar ca la inceput nu era “nici fiinta,nici nefiinta” Dumnezeu a creat.
    In legatura cu Terra,cred ca este ultima reduta,o batalie finala gata sa inceapa exact atunci cand noi ne credem mantuiti.

  8. totedati says:

    “Dumnezeu este incomprehensibil si nu putem atinge dumnezeirea datorita faptului ca avem o substanta diferita si suntem creatie”

    hmmm .. adică boul de isus a făcut excursie degeaba prin ceruri? o fi de neînțeles în spiralele lui bivolaru’ dar eu știu că jobu’ lu’ nenea tâmplarul a fost tocmai ăsta de a a-l face comprehensibil … cum e, și-a îndeplinit sau nu misiunea!? nu a deschis poarta? nu a învins moartea? MOARTEA SUFLETULUI! ALOOO! un fel de îndrăznește! dacă vrei, poți! nu trebuie decât să îl iubești ca dumnezeu, nu cu teamă și invidie ca cel mai tare din parcare zeu! om adevărat și dumnezeu adevărat = substanța nu mai e diferităăăăăăăă

    “Daca stai sa observi,Lucifer a pregatit bine terenul pt zilele astea si ne face sa cadem in pacatul ancestral fara sa stim macar.”
    ete scârț, a pregătit pe dracu’! e același teren de luptă, aceeași bătălie între masculul alfa și masculul beta în capul lui lucifer, nimic nou sub soare … creația și omul sunt doar mijloace de luptă pentru el, arme de distrugere în masă, să aibe cu ce să îi dea în cap la moșneagul ramolit … o armă în plus nu strică niciodată …

    “Apocalipsa 13: 18 Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.”

    heh … mare noutate … uite o chestie proaspătă, e număr de om, adică e și 666 și 777 și 7777 și 88888 și orice alt număr vrei tu! e numărul cardului tău bancar … a banilor pe care îi ai, pe care îi vei avea, cocoșeii pe care îi numeri sub saltea … suntem tot mai mult guvernați de numere, de legi, de formule știintifice și ne supunem numărului, puterii acestuia! … numărul fiarei e număr de om! nu e nimic deosebit la el! îți dai singur în cap cu el! cu tot mai multă pasiune și convingere! aș putea spune chiar plin de iubire și de râvnă!

    dar ai grijă când transmiți vestea mai departe, s-ar putea ca popii să nu îi convină faptul că umblă cu dracul, cu 666, în bozonar!

    hmmm … oare se pune la numărătoarea inversă dacă am dezvăluit marele secret!? vai! vine apocalipsa!

    cu iov ce ai vrut să îmi spui? te tentează o verificare, un check-in să vezi cum stai? înainte de asta mai citește o dată ce a spus talibanul de arsenie boca! eu n-aș risca!

  9. Adrian B. says:

    @totedati ti-am dat raspunsul care il doreai si stii ca asta este,nu sunt sfant parinte insa nu mi-e greu sa-mi dau seama ca dracul vrea si el sa fie venerat,ca a fost gelos si mandru.este o deductie logica.si ce lucru bun ti se pare ca a facut Lucifer.Anarhie,homosexualitate,durere,crime,razboaie,poluare,imperfectiune,pedofilie,se foloseste de slabiciunile omului ca sa il subjuge.Edenul este o treapta superioara e existentei,daca omul “scapa” de planul material grosier in care se afla trece inapoi in Eden.Daca mai vine un Lucifer d-asta o luam de la capat.As prefera sa nu cunosc “intelepciunea”.Omul a fost fiinta spirituala la inceput.dar a coborat in abisurile existentiale si mai jos de Pamant este Infernul despre care La Urma Nea asta nu crede ca exista.
    Si in legatura cu Arsenie Boca ai primit din nou raspunsul potrivit insa acum o intorci si probabil nu mai este defect,chiar imi dai dreptate..daca mai ai nevoie de raspunsuri scrie-mi,sunt gata sa raspund

  10. totedati says:

    repetiție, cu completări și adăugiri:

    greșim! bolovanul are legile lui! trebuie să le respectăm PE TOATE ca să îi fim stăpâni, să îi poruncim! trebuie să îl iubim! să îi respectăm și iubim legile LUI nu pe ale noastre!
    +
    iubirea e un întreg nu o parte! nu poți iubi cu adevărat doar mâinile, doar tâțele, doar fundul iubitei … aia nu e iubire, e dorință, poftă, plăcere, atracția cărnii, sex … ca să o iubești trebuie să iubești tot pachetul, tot ce e în ambalaj! aia e iubire adevărată! TOATE LEGILE BOLOVANULUI! nu astea îmi plac, astea nu îmi plac!

    CLAR? 😉

  11. totedati says:

    “Si in legatura cu Arsenie Boca ai primit din nou raspunsul potrivit”

    nu mie, ateilor, ei sunt oripilați și îl consideră defect și dus cu pluta

    eu cu ei mă lupt … lupta e grea … aproape imposibilă … muniție e căcălău și trag din toate pozițiile
    😉

  12. Adrian B. says:

    esti blasfemic si incoerent,citesti commulri diferite,nu eu ti-am zis de Iov.Tu l-ai criticat pe Arsenie si ai zis ca ala este raspuns de iluminat?Eh…eu ti-am explicat ca este si sunt absolut sigur ca nu cunosteai sensurile cuvintelor lui.Si te contrazic,esenta lui Dumnezeu este diferita de a noastra,s-a materializat prin Iisus,Cuvantul pt a da oamenilor niste instructiuni.Dar vezi tu sunt depasite probabil pt ca tu vezi dincolo de El.Ah,si am mai zis Dumnezeu este Constiinta Cosmica,Zeu,Om.;toate la un loc.Hawcking nu se ridica din scaunul ala cu rotile si mi-l explica pe Dumnezeu?Nu ma mai confunda cu La Urma Nea…ai primit raspunsurile,nu ne razboim in dogmatica…ti-am explicat nelamuririle tale

  13. totedati says:

    scuze dacă am mai amestecat răspunsurile la comentarii …

    dar la faza cu talibanul mă provoci și trebuie să răspund pentru că intuiesc de ce nu ți-e clar dacă sunt de partea lui vizavi de sfatul dat femeii sau nu …. nu sunt iluminat, eu spun ce am priceput eu … și l-am criticat nu l-am apărat, cum bine ai observat!

    ei bine de exemplu eu în locul femeii îl luam la palme, cu tot creștinismul meu iluminat … ia să vedem, știi de ce? pentru că talibanul nu a dat lovitura aia direct în inima femeii degeaba, ci intenționat! un fel de scopul scuză mijloacele … de ce? de ce ar trebui un duhovnic, un preot, un monah, să fie atât de nemilos!? cui folosește?

    aștept … plin de curiozitate … pun pariu pe o sticlă de bere virtuală că vei da răspunsul greșit … nu te grăbi, e timp destul, acum mă duc să trag un pui de somn … până mâine e destul timp …

    iar vizavi de dumnezeu e clar că nu ai priceput cum stă treaba cu zeul zmeilor de îl faci iar zeu … mai repet o dată, nu e zeu! e dumnezeu! că nu ne place e una … că nu îl iubim alta … și că lucifer e mort de ciudă că știm asta, că e dumnezeu nu zeu, e separat de primele două … isus ne-a ajutat să facem primul pas, mai trebuie să îl facem pe al doilea … a deschis poarta, dar trebuie să intrăm singuri, pe picioarele noastre …

    la faza cu natura substanței divine vizavi de cea a materiei nu mai insist, e clar avem opinii divergente … ar dura prea mult să mă explic, dar dacă insiști cine știe …

    “Constiinta Cosmica,Zeu,Om” doar cu omul te-ai scos … nu e nici conștiință cosmică nici zeu … e dumnezeu adevărat și om adevărat atât și nimic mai mult … dacă e om e și carne, e materie! rotocoalele spirituale și reîncarnările le găsești la yoghini, lui isus îi e suficient un singur rând de carne …

    “Hawcking nu se ridica din scaunul ala cu rotile si mi-l explica pe Dumnezeu?” nu ți se pare normal? cine are mai multă nevoie de lucrarea lui tu sau bietul hawking? cât a așteptat numai el știe! cât sa rugat la fel, doar el și dumnezeu! fără rezultat … îi băgăm o rețetă de la arsenie boca? dacă aș fi în locul lui hawkings aș face efortul să mă ridic să îi trag o pereche de palme la nesimțit după care îl învit în locul meu!

  14. Adrian B. says:

    Iisus parca era bou mai devreme,Arsenie taliban,tu te razboiesi cu ateii dar critici un maestru spiritual…ok…hai sa-ti spun ceva asa se exprima un maestru,daca Iisus vorbea in parabole multimii trebuia sa i se dea palme?Ba chiar era adorat,omule,predica in fata a mii de oameni.Asta i-a consacrat pe maestrii,mesajele subtile care chiar ating pana la os.Cand IIsus a spus bogatului sa vanda tot ce are trebuia sa vina unul si sa-l faca DEFECT.Logic,te contrazici in afirmatii.Si cand spui TOT si te referi la Dumnezeu inseamna ca este TOT,constiinta,zeu atotputernic(dumnezeu) si om.
    Mi-a povestit cineva isprava unui maestru oriental,cum ca se plimba pe o plaja,avea un inel cu piatra la deget si a vazut o familie care avea un copil extrem de frumos dar foarte egoist si rasfatat.Maestrul si-a intors inelul cu piatra in jos si i-a sters o palma copilului,i-a sfasiat obrazul,l-a desfigurat.Parintii acestuia au vrut sa bata maestrul insa acesta a explicat gestul:”i-am facut un serviciu copilului deoarece mai tarziu ar fi devenit un monstru”Maestrii sa ne intelegem nu actioneaza in functie de bine si rau ca tine si ca mine,ci in functie de corect sau gresit.
    “cine are mai multă nevoie de lucrarea lui tu sau bietul hawking? cât a așteptat numai el știe! cât sa rugat la fel, doar el și dumnezeu! fără rezultat … îi băgăm o rețetă de la arsenie boca? dacă aș fi în locul lui hawkings aș face efortul să mă ridic să îi trag o pereche de palme la nesimțit după care îl învit în locul meu!”
    arsenie a patimit ca un sclav ani de zile in inchisoare,au vrut sa-l violeze,sa-l omoare si nu s-a revoltat nici macar o data.asa ca hawking sa stea in scaunul lui si sa nu-l judece pe dumnezeu.ca acesta i-a dat minte cat tot sistemul locomotor si probabil ca stepta altceva de la el decat sa-mi ridice capetenia dracilor la rang de erou,nemultumit,neinteles si pe deasupra sa insele si alti naivi.Si pana la urma hawking este un fir de praf pe langa compatriotul tau Capra,care a inventat lucruri care depasesc intelectul americanului asta.Capra se caracterizeaza in cateva cuvinte,poate esti curios sa le auzi de la un om de stiinta:inventator,maturator,pustnic,crestin

  15. Adrian B. says:

    “ete scârț, a pregătit pe dracu’! e același teren de luptă, aceeași bătălie între masculul alfa și masculul beta în capul lui lucifer, nimic nou sub soare … creația și omul sunt doar mijloace de luptă pentru el, arme de distrugere în masă, să aibe cu ce să îi dea în cap la moșneagul ramolit … o armă în plus nu strică niciodată …”
    ete scart te inseli amarnic,acum 2000 de ani nu se incerca globalizarea,oamenii nu se credeau dumnezei si nu incerca instaurarea unei religii ,nu existau legi pt prostitutie,pedofilie,homosexualitate,nu aparusera falsi profeti precum Nostradamus,vanga,cayce,doreen virtue,vindecatori,cursuri de channeling,spiritism ca doctrina religioasa(IIsus a fost cel mai mare medium zice Kardek sau dracii cu care vorbea),fiecare era in cultura si treaba lui.Acum s-au amestecat toate il face pe Iisus acelasi cu Melckisedek,Solomon,Hermes,Quetzacoatl,Buddha,Kuthumi etc. pe Dumnezeu una cu ra,ahura-mazda si alte capetenii de demoni stabilite in diferite colturi ale lumii si gata acum ne-am trezit,centura fotonica este judecata,vine maitreya sa instaureze paradisul..uite fac si eu o premonitie avand in vedere factorii geo-climatici,socio-politico-spirituali ca terra nu mai rezista 100 de ani

  16. pi says:

    Mai bine nu dadeam citatul cu Arsenic Boca! Nu inteleg de ce orice porcarie cu iz religios e inghitita cu atata placere de credinciosi…

    P.S.: Troll-detectorul meu s-a defectat.

  17. @ Totedati
    “eu cu ei mă lupt … lupta e grea … aproape imposibilă … muniție e căcălău și trag din toate pozițiile”
    Daca citatul ala din Boca era dat de cleric musulman cum era? :))

    Ca sa te lupti cu ateii tre sa vii cu argumente stiintifice nu mumbo-jumbo New Age.

    @ Adrian B.
    “Acum s-au amestecat toate il face pe Iisus acelasi cu Melckisedek,Solomon,Hermes,Quetzacoatl,Buddha,Kuthumi etc. pe Dumnezeu una cu ra,ahura-mazda si alte capetenii de demoni stabilite in diferite colturi ale lumii si gata acum ne-am trezit,centura fotonica este judecata,vine maitreya sa instaureze paradisul..”

    Esti mortal =))))

    Cel mai haios e cum se contrazic crestinii intre ei, Totedati si Adrian B. sunt dementiali. Baieti, cand va puneti de acord ce sustineti atunci sa veniti sa va contraziceti si cu noi, ateii :))

    @Pi
    Cine crezi ca va castiga Cupa Africii?

  18. Adrian B. says:

    @Daniel Ionascu “Cel mai haios e cum se contrazic crestinii intre ei, Totedati si Adrian B. sunt dementiali. Baieti, cand va puneti de acord ce sustineti atunci sa veniti sa va contraziceti si cu noi, ateii 🙂 )”
    “daca mor si cred in Dumnezeu nu am de pierdut nimic,dar daca tu mori fara sa crezi pierzi totul” a spus-o Tutea unui discipol.
    Crestinii se contrazic la fel de mult ca scientologii,insa eu sunt sigur ca stiinta nu se deosebeste de religie,numai ca eu sunt cu cel credincios este cu un pas in fata de ateul scientolog caruia ii trebuie un hiperintelect sa ateste ca exista Dumnezeu.Tu vrei s-o stii,eu doar o simt,asta ne deosebeste.Dragostea nu se afla,se simte.
    Sunt mortal intr-adevar,dar ma bucur,eu nu duc razboiul cu ateii cum zice Totedati,doar le arat o cale de cainta.Daca ma lupt cu ei si nu am “munitie suficienta”(credinta)o sa pierd sigur.Crestin inseamna sa crezi in Christos nu sa-l faci bou,pe ala taliban si apoi sa duci un razboi cu ateii cand tu nu ai un crez bine definit,ca fiecare lupta o sa fie cum zice Totedati,imposibila

  19. La Urma Nea says:

    Ce va mai place sa hraniti egregorii :)))
    Adrian B. tu te lupti sa faci conversii? :))) Ateul este pe minus din start, cel putin un credincios are cu ce sa-si intareasca mentalul crezand intr-o forta peste toate care il va sprijini iar sansele de reusita sunt mult mai mari fata de un ateu deoarece e in avantaj psihologic.
    Stiu eu lucruri care nu sunt de spus? Poate ca da, poate ca channelingul meu functioneaza perfect sau poate ca nu, rezultatele mele insa imi intaresc ideea ca partea pozitiva e totul, pe cand cea negativa doar examene de trecut.
    In fapt ce faceti voi in viata de zi cu zi? Ce realizari aveti? Dati din gura ca babele la colt de ulita dar, practic? In spatele unui monitor intotdeauna se afla un “smecher” plin de patos si putere dar in realitate e doar un soarece ce se ascunde in barlogul sau dezvaluindu-si frustrarile pe care face2face nu ar avea curajul nici sa schiteze un gest d’apai sa mai deschida si gura. Polemici de tot rahatul pe un blog asisderea. Nu mai hraniti egregorii, puneti mana la munca si lasati filozofia asta de doi bani la colt de strada ca d’aia merg toate prost. Adormitilor (atei) treziti-va ca mai e putin si o sa dati socoteala pentru porcariile astea ce le debitati. Cui? Asta ramane sa aflati.
    Mai degraba as baga camila printr-un ochi de ac decat sa va deschid voua mintile si sa vedeti credinta si pe Dumnezeu. Viata lunga si prospera. Namaste

  20. Adrian B. says:

    @La Urma Nea asta este atitudine pur egoica si caracteristica curentului New Age.Prima oara ma iei cu “o zi excelenta”,vorbe de implinit,de trezit si acum te dai pe fata.Nu m-ar mira ca noaptea sa meditezi si sa faci channeling,dar pe deasupra sa porti cercel,sa ai lant de aur,si bei cu baietii si te dai Dumnezeu pe net.Si nu ma lua cu ce realizari am eu,ma gasesti in reviste de literatura,pe antena 1 de doua ori,am premiul “petre ghelmez”pt poezie,l-am cunoscut personal pe Elton John si m-a finantat in proiectele mele alaturi de vaduvele celor de la The Beatles.Hugo spunea o data sa nu razi de ce nu cunosti ca risti sa devii idiot…sunt curios ce realizari ai tu in ce faci si sunt sigur ca daca avem o conversatie fata in fata nu imi aduci niciun argument care sa sustina nici macar o convingere de a ta,si nu folosi Namaste in sens ironic,ca te faci de ras si te contrazici cu tot ce ai spus mai sus despre noi…

  21. @ Adrian B
    “Crestinii se contrazic la fel de mult ca scientologii,insa eu sunt sigur ca stiinta nu se deosebeste de religie,numai ca eu sunt cu cel credincios este cu un pas in fata de ateul scientolog caruia ii trebuie un hiperintelect sa ateste ca exista Dumnezeu.”

    Lol, stiinta nu e acelasi lucru cu scientologia, care e tot o religie :))

    Ca ateu sunt mai castigat pierzand incultura, dar tu ca si crestin vad ca ai bogatie mare de non-sensuri debitate:)))

    @ Nea Urma

    “Stiu eu lucruri care nu sunt de spus? Poate ca da, poate ca channelingul meu functioneaza perfect sau poate ca nu, rezultatele mele insa imi intaresc ideea ca partea pozitiva e totul, pe cand cea negativa doar examene de trecut.”

    Suuuper, acum nu mai am nicio indoiala ca channelingul funtioneaza, te cred pe cuvant. Si ce altceva mai vezi in bolul de cristale lichide? :))

    Pentru cultura ta generala: ateii cred in cunoastere, in adevar, dreptate, frumos. A crede nu inseamna, insa, a venera. Dar tu n-ai de unde sa stii lucruri din astea complicate, tu te joci cu egregorii in tarana…

  22. La Urma Nea says:

    Esti trist………………..si patetic, ti-ai descris foarte bine frustrarile. L-ai cunoscut personal pe Elton John? Cat de personal…………..? :)))) Imi pare rau, dar latura asta a ta nu ma caracterizeaza :)))) daca tot esti lup cu blana de oaie nu inteleg ce tot incerci sa propovaduiesti? Agresivitatea? Asta este calitatea credintei tale? Iti permiti tu sa ridici piatra si sa o arunci spre mine? Hmmm. Este ca esti mandru de tine? Este ca te saruti mult inainte sa adormi si-ti spui in oglinda “minunatule”? Este ca esti singur si trist si ai o viata de cacao si ca ai ajuns intr-un punct in care iti vine sa te duci in haos? O sa treaca curand, nu-ti face griji. Sincer………….Namaste!

  23. Adrian B. says:

    ti-am descris succesele mele pt ca m-ai intrebat ce fac eu in spatele calculatorului si m-ai numit smecher.atitudinea ta este trista si te ascunzi in nu stiu ce vibratie,vorbesti cu draci… si nu sunt clarvazator precum esti tu insa nu ma contrazici in privinta aspectului tau exterior.daca ne-ar vedea oamenii astia care citesc pe amandoi in carne si oase sunt curios pe cine ar numi “smecher” si narcisist.Ah si daca accesezi mintea cosmica(akasha)te invit sa dam impreuna un test specializat de inteligenta,cu martori,cu ce vrei tu si atunci realizam cine in masura sa vorbeasca dumnezeul din tine sau OMUL din mine(lasa-mi un mail te rog)

  24. Adrian B. says:

    @ la urma nea
    P.S.:o sa ai nevoie de dracii aia la test

  25. Adrian B. says:

    @Daniel Ionascu
    “Stiinta se intrepatrunde cu religia”John J. Falone

    care este nonsenul debitat?

  26. Adrian B. says:

    Biblia-Matei 24:23-24. Atunci dacă vă va spune cineva: Iată, Hristosul este aici, sau acolo, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi(osho,sai-baba,singh.vanga,cayce,nostradamus si tu probabil); vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”
    Eu-lupii in blana de oaie astia sunt,maracinii nu fac struguri,nu orice mirean face minuni si vorbeste cu ingerii.
    Biblia-2Timotei 3:1-5. Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine
    Eu- doar am argumentat ce “fac”ceva insa tu te supraevaluezi(te crezi sfant)

  27. La Urma Nea says:

    Departe de mine gandul sfinteniei 🙂 cred ca mi-ar trebui ceva vieti sa ajung pana acolo. Dacii aveau cercei in urechi, iti blamezi radacinile sau esti adeptul spuselor mai sus si tragandu-te din maimuta o sa-mi afirmi ca alea nu erau impodobite (nu port nici un fel de podoaba, decat vreo doua tatuaje, te deranjeaza……nu te uita)?
    Esti pueril prietene, concurs de penetrat Akasha? Numai ideea mi se pare o blasfemie. Te folosesti de Akasha pentru ati demonstra capacitatile? Esti nebun? Ce naiba ai patit? Imi spui tu mie sa vin cu dracii mei? Bai baiatule, baga-ti mintile in cap si vezi-ti de lamentat vaduvele altor neamuri si termina cu prostiile astea. Ma supraevaluez?!?! Frate, ce fumezi? Arunca-le ca o iei razna, serios. Modestia este la fel de bine pedepsita ca si falsa modestie. Te deranjeaza ca “arat bine”? Esti nebun :)))) Trebuie sa arat rau ca sa fiu un om bun si cu dragoste de Dumnezeu? Dragul meu, daca dai click pe nickul meu te duce la mine in pagina, ai si adresa de la cabinet in site, poti sa ma vizitezi oricand, usa este larg deschisa, eu nu ma ascund pentru ca nu am motive si nici frici “palmate”.
    M-am dat eu drept Isus nebunul meu? Eu sunt terapeut dragul meu si ajut lumea sa-si redobandeasca sanatatea pierduta, prin masaj, credinta, presopunctura, energie, plante si multe altele. Sa ascund ceea ce sunt si fac pentru ca in ochii tai pare o lauda? In prezentarea ta chiar sunt un diabolic :))) OK, ma sterg pe picioare si merg mai departe. Pe cuvant, fa-ti ordine in ganduri, prin ceea ce asterni, nici pe de departe nu demonstrezi ca esti ceea ce susti ca ai devenit. Sunt OM, prietene, iar Dumnezeu este in mine si cu mine, sunt parte din Intreg si-i apartin. Ce crezi tu………ma lasa indiferent. Isus nu este somer, lucreaza cu mine, prin mine cu tine prin tine si asa mai departe. Dumnezeu exista, arhanghelii exista, fiintele celeste exista, dar meritati oare sa le vedeti? Imi spui ca am viziuni malefice, caterinca de doi lei pusa in balanta cu toti chennelingii, pentru ca eu stau si ma rog si Dumnezeu imi vorbeste?!?! Nu e Dumnezeu, e Dracul, este?!?! Dracul e la tine ma, cu tine si in tine. La mine este credinta si prin credinta fac ceea ce fac si crede-ma, fac atat de mult bine cat nu ai putea duce tu in 10 vieti, minunatia ta.
    “Hugo spunea o data sa nu razi de ce nu cunosti ca risti sa devii idiot” Adevarat grait’ai si adevarat iti spun din suflet…………….Namaste prietene!

  28. totedati says:

    “Iisus parca era bou mai devreme,Arsenie taliban”
    în ochii ateilor dragule! de exemplu pentru @PI sfatul lui arsenie boca e exchivalentul unui certificat pentru casa de nebuni, cât mai repede până nu îsi pune centură cu explozibili în jurul buricului … te agiti degeaba … când îi dau palme lui isus și suturi în cur lui dumnezeu, asta e ca un fel de test psihologic dpdmdv ca să îi depistez pe talibanii creștini, pe creștinopați!

    evident pentru un adevărat creștin astfel de argumente sunt apă de ploaie, nu motiv de război religios! … dar e greu cu creștinopații, la ei blasfemia e ca la talibanii musulmani, alți idioti, tratată cu bombe, bâte, execuții și arderi pe rug … în mod normal era suficient să spui, calm, că n-ai cum să îi dai suturi în cur la doamne-doame și nici palme lui isus, că s-a ridicat la cer de mult … și pentru mine era suficient, era un semn că ești un creștin normal la cap nu unul care face ochii mari, buclucați, ca de broască, cum te dai la dumnezeul lui!

    “daca Iisus vorbea in parabole multimii trebuia sa i se dea palme?”
    i-ar n-ai citit atent biblia! din cauza parabolelor alea la trădat iuda și evreii … nu la mișto ci pentru că pe vremea aia era campania propagandistică de pregătire a rezbelului de eliberare de sub talpa imperiului roman … deci era ca un fel de trădare de neam, și se știe pe cine au ales, deloc întâmplător, evreii! deci I SAU DAT PALME, ȘUTURI ÎN CUR

    “TOT,constiinta,zeu atotputernic(dumnezeu) si om”
    nu e zeu, e dumnezeu! creatorul zeilor nu unul dintre ei … zeu atotputernic se crede lucifer … o fi toată conștiința din univers dar nu o include pe a mea, pe a ta, pe a lui lucifer șamd …

    “arsenie a patimit ca un sclav ani de zile in inchisoare”
    el da, tu nu! eu nu! eu n-am făcut comparația vizavi de arsenie boca ci de noi! noi trebuie să ne rugăm pentru hawkings ATEUL, nu doar sfinții ca arsenie boca! i-ar n-ai înțeles nimic!

    “ete scart te inseli amarnic,acum 2000 de ani nu se incerca globalizarea” + alte prostii

    stau să mă întreb oare ce-o fi vrut să facă alexandru macedon dacă nu exact ce pretinzi tu că nu încerca … erau și legi de genul celor care zici că nu erau, erau și falși profeți! și la istorie ești varză!

    @PI
    “P.S.: Troll-detectorul meu s-a defectat.”

    vezi că îți crește nasul ca la pinochio! ești trist că ți-am explicat citatul din arsenie boca și nu mai știi cum să dregi busuiocul … sa evaporat repede efectul “defect”

    “Baieti, cand va puneti de acord ce sustineti atunci sa veniti sa va contraziceti si cu noi, ateii”
    Adrian B.@“Acum s-au amestecat toate il face pe Iisus acelasi cu Melckisedek,Solomon,Hermes,Quetzacoatl,Buddha,Kuthumi etc”
    evident e cam greu dacă atât a priceput creștinul Adrian B. din ce am zis eu că e isus … mut eticheta de taliban de la arsenie boca la el, plus, bonus, creștinopat, pentru mine e tot mai evident asta … martor e discuția, e online, publică, oricine o poate citi

    creștinopatul e ăla care atunci când îl ataci și spui că isus e bou se umflă orezul în el în mod periculos …

    “daca mor si cred in Dumnezeu nu am de pierdut nimic,dar daca tu mori fara sa crezi pierzi totul” +
    “Sunt mortal intr-adevar,dar ma bucur,eu nu duc razboiul cu ateii”

    bravo dragule! altă dovadă de credință, ȘI SPERANȚĂ, creștină … evident eu mă lupt cu ei, dar nu cum îți închipui tu, ci cu argumente logice, pretenția mea e că e și o logică rațională care poate fi explicată nu doar credință … incomprehensibilă … incomunicabilă … interioară … doar între mine și șefu’ de sus și alte prostii pseudocreștine

    “sa crezi in Christos nu sa-l faci bou,pe ala taliban” 😉
    @PI, ai înțeles de ce l-am făcut pe isus bou si pe arsenie boca taliban? pentru mine e suficient, cu bietul creștinopat nu mă mai lupt pe tema asta că e degeaba … îl rog doar să studieze mai harnic metoda logică de argumentare și conflict de idei prin care pentru a demonstra o chestie pleci de la poziția contrară ca să ajungi pe partea cealaltă a străzii … după ce termină sper să se desumfle în el orezul, să scape de preinfarct …

    “Adrian B. tu te lupti sa faci conversii?”
    eu nu, doar încerc să arăt că există argumente logice și pentru cealaltă parte, asta e ce le place ateilor, logica și rațiunea … dacă sper că îi pun cu adevărat pe gânduri? nu prea cred, internetul singur, izolat, e un mediu prea aseptic pentru astfel de minuni … dar împreună cu viața reală care curge și sfinți în carne și oase întâlniți în viața reală de unii atei da, e posibil …

    “In fapt ce faceti voi in viata de zi cu zi? Ce realizari aveti?” argumentul ad hominem! inrelevant dpdv al ateilor, al logicii și rațiunii … dpdv creștin e mai complicat dar noi aici ne batem cu ateii nu cu creștinii, nu? deci?

    “Ca ateu sunt mai castigat pierzand incultura”
    eu sper că am reușit să evit creșterea mormanului de incultură în lupta de idei dintre atei și religioși

    @Adrian B.
    nu te bagi la testul vizavi de arsenie boca? vrei să te menajezi? hai că nu am ce mare damage să fac, o să ai nasul roșu doar virtual … poate poate scot vre-una din etichete, creștinopat + taliban … eu sper …

    repet întrebarea:
    “la faza cu talibanul mă provoci și trebuie să răspund pentru că intuiesc de ce nu ți-e clar dacă sunt de partea lui vizavi de sfatul dat femeii sau nu …. nu sunt iluminat, eu spun ce am priceput eu … și l-am criticat nu l-am apărat, cum bine ai observat!

    ei bine de exemplu eu în locul femeii îl luam la palme, cu tot creștinismul meu iluminat … ia să vedem, știi de ce? pentru că talibanul nu a dat lovitura aia direct în inima femeii degeaba, ci intenționat! un fel de scopul scuză mijloacele … de ce? de ce ar trebui un duhovnic, un preot, un monah, să fie atât de nemilos!? cui folosește?”

    o ocazie de a demonstra că talibanul și defectul arsenie boca nu e nici defect nici taliban, că tot ai rămas blocat la jumătatea drumului … terenul e pregătit, eu o pot face, tu?

  29. totedati says:

    @ La Urma Nea
    acum descopăr
    laurmanea.ro – adam nemuriotrul muritor + restul … interesant … eu am găsit o explicație, dar lui @PI & comp, adică ateilor de aici, nu le-a plăcut … nu sunt sigur dacă ei mai țin minte soluția

    o să studiez pe îndelete și restul … să înțeleg că ești un creștin accesorizat cu yoga + zen? din pagina web așa pare …

  30. La Urma Nea says:

    Poti spune si asa, am cautat solutii in mai multe religii, referitor la sanatate. Nu caut sa schimb lumea, caut sa-i imbunatatesc doar starea de sanatate si sa-i invat cum sa gandeasca, ce sa faca, cum sa faca, pentru a avea o viata linistita si fara probleme de sanatate. Am aflat multe cai si sunt intr-o continua cercetare.
    Ma uit si ma minunez, Adrian B. spune, “falsi profeti precum Nostradamus,vanga,cayce,doreen virtue” poate ca-i adevarat, poate ca sunt falsi profeti, nu neg asta si sincer nu ma intereseaza prezicerea unui viitor nescris. Dar habar nu are cati oameni s-au vindecat dupa ce am folosit retetele lui Cayce si Vanga si nu numai ale lor, ca plaja e mult mai larga, e plina de asemenea “mincinosi, indraciti, posedati”. Partea grea este, ca la mine ajung dupa ce le dau doctori reject sau nu vad nici un fel de imbunatatiri. Asa ca trebuie sa ma lupt cu probleme foarte grave. Am creat un “cerc” pe care l-am numit Ucigasii Farmaciilor :)))) mai precis incercam sa ucidem cat mai multe algocalmine, nurofenuri si alte pastilute zilnic prin educarea oamenilor in scopul manipularii energiei vitale. Pot face sa treaca orice durere “simpla” (migrene, intinderi, torticolis, gat intepenit cu omplat, picioare, maini, masele) doar uitandu-te la mine sau prin simple atingeri, transfer energetic sau activarea anumitor puncte pe corpul uman. Ai dat mana cu mine? Deja am amprenta energetica, am “adresa” si nu trebuie decat sa-mi spui ce te doare indiferent in ce colt al lumi te afli. E fantastic?!?!?! Nu e, poate oricine, dar aici chiar depinde de credinta. Cand da soarele mergem in parcuri si cautam oameni cu grimase de boala, ii abordam si le propunem teste, nu vrei sa stii reactiile dupa ce dispare durerea si isi recapatat zambetul. Mai ai nevoie de bani? Ce plata mai mare poti avea decat satisfactia celui vindecat? Nu vorbesc vorbe, cine vrea sa testeze sau sa invete cum sa ucida o aspirina si sa “vindece” o durere de cap e liber sa ma viziteze. E greu sa faci un ateu sa devina credincios prin intermediul unui blog, crede-ma, am adus multi spre credinta, prin practica, le-am dat ceea ce au cerut, sa vada apoi sa creada si in credinta au ramas. Nu am calificare pentru asistent dar stiu sa fac injectii, in fiecare zi ma duc la o babuta de 84 de ani sa-i fac injectiile pentru ca nu are cine, iar daca are, ii cere bani si din amarata aia de pensie nu poate plati. Fac in fiecare zi o fapta buna pentru oricine are nevoie neconditionat si fara a astepta recompense, ideea este ca “Sistemul” ma recompenseaza pe alte parti, mai precis nu duc lipsa de cursanti la Masaj, Cosmetica si ce mai fac eu pe acolo asa ca partea “materiala” vine de la sine, de la “centru” 😉
    Nu pot spune ca nu ma “ating” astfel de caracterizari precum cele ale minunatului Adrian B. dar nu ma doboara, ma deranjeaza doar ca imi zugraveste o imagine total falsa de cum este in realitate. Eu nu l-am cunoscut pe Elton John si nici pe vaduvele Beatles, eu am cunoscut, copii, mame, tati, bunici aflati in suferinta pe care i-am ajutat din tot sufletul sa mai poata afisa zambete pe fata si nu grimasele durerii si toate astea neconditionat, repet, nu traiesc din terapii, traiesc din munca de maseur si profesor. Sa fie pacatul celui ce-l savarseste aruncand pietre spre oameni ca noi. Ma rog pentru tine Adrian B. sa-ti lumineze mintea Dumnezeu si sa-ti mai linisteasca sufletul ca stiu sigur ca multe apasari iti mai chinuie inima.
    Atei sau credinciosi?!?! In primul rand suntem oameni si indiferent de crezurile sau credintele noastre ar trebui mai intai sa existe respectul, eu respect alegerea fiecaruia, e liber sa aleaga singur in ce crede, ce drum apuca si incotro vrea sa o ia. Nu urasc pe nimeni si nu sunt urat, daca vi la mine cu o problema de sanatate nu te intreb, “crezi in Dumnezeu?!?! daca nu crezi in Dumnezeu nu te pot ajuta”, asta nu e treaba mea, eu intreb doar ce te doare si caut sa te ajut indiferent de culoarea pielii sau de credinta ta. Again and Again my friends……………..Namaste!

  31. La Urma Nea says:

    Nu fac reclama, daca pare reclama rog stergerea postului. E doar un share nevinovat. Poate va este util:

    http://www.laurmanea.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=129&Itemid=109

  32. pi says:

    La Urma Nea, nu te supara, dar parerea mea e ca un “Masaj Bioenergetic” sau Reiki face tot atata bine cat un masaj la picior de lemn.

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Reiki
    Numa’ cand citesc: “După fiecare inițiere, urmează o perioadă de criză de vindecare, de purificare, cu o durată de 21 de zile, în care practicantul trebuie să-și facă autotratament zilnic și să practice un regim de viață cât mai echilibrat și cu un meniu lacto-vegetarian.” imi vine sa plec pe Marte.

    E interesant cum oamenii prefera tratamente pseudostiintifice. Doar ca pana la urma tot la spital ajung si de multe ori prea tarziu…

  33. Adrian B. says:

    ce tarif ai,nu ne spui?oamenii lui d-zeu nu asteapta recompense…

  34. Auzi, masajul bioenergetic e cu finalizare? :))

  35. La Urma Nea says:

    Adrian B. “ce tarif ai,nu ne spui?oamenii lui d-zeu nu asteapta recompense…”

    Citesti printre randuri? Terapia e free of charge. Chiar daca ar fi pe bani, pentru ca ti-ai batut tu joc de sanatatea ta iar pe timpul, efortul si invatatura mea ti-o redau, nu ti se pare normal sa platesti? Te-ai invatat cu pomana? Esti d’ala de sta cu mana’ntinsa sau asteapta sa-i cada marul in gura? Ca sa-ti raspund “crestin”, ca tot te dai rotund ca mananci Bibli pe paine, ai un pasaj acolo, “Lucratorului i se va face plata”. Pentru ca este o munca, un efort fizic si o pierdere de timp pentru a te ajuta pe tine. Daca o zi intreaga as faca numai asta, cine m-ar hrani? Cine mi-ar plati facturile? Cine ar plati chiria cabinetului? Repet, eu unul traiesc din altceva asa ca-mi permit sa fac terapiile free, citeste tot, nu mai fi superficial si nu mai cauta motive de “agatare”. Te satisface raspunsul? Intrebari de tot rahatul in cautare de chichite vinovate.

    Daniel Ionascu “Auzi, masajul bioenergetic e cu finalizare? 🙂 )”

    Da, daca ceri in mod expres, e cu finalizare, in tine. Asta ca sa raspund la fel de impertinent cum ai intrebat. Pana mea, cap avem, creier ce mai trebuie?

    pi “La Urma Nea, nu te supara, dar parerea mea e ca un “Masaj Bioenergetic” sau Reiki face tot atata bine cat un masaj la picior de lemn.”

    Practica PI, practica!!! Fa-ti drum cand te doare ceva si-ti demonstrez, de vorbe, imaginatie (asa cred eu! fara vreo baza solida) si impresi suntem satui toti. Masajul bioenergetic nu e buhuhuu hai sa dam cu mainile prin aer, se face masaj normal pentru “repararea” materiei + partea de transfer energetic pentru campul energetic. Tu crezi ca materia misca asa aiurea? Materia foloseste energie pentru a se pune in miscare, d’aia si dormi, ca sa-ti incarci “bateriile”. Din fericire somnul nu poate face singur treaba asa ca mai apelezi si la alte mijloace pentru refacerea campului energetic si grabirea vindecarii. Ia partea logica si stiintifica, nu vorbim despre religie aici.

    E ultimul post aici. Mi-a facut placere. Va urez toate cele bune si gasirea tuturor raspunsurilor in scurta noastra viata!

    Cine cauta lucruri si discutii cu adevarat interesante, il astept la mine in forum:
    http://forum.paranormal.ro

  36. La Urma Nea says:

    Corectura, ca sa nu mai sara in sus carcotasii, “Din fericire somnul” – Din Nefericire somnul -, ar fi fost ideal ca doar un somn bun sa rezolve totul. O zi buna!
    Asta chiar e ultimul post.

  37. @ Nea Urma

    Se cheama tehnica reducerii la absurd. Nu poti sa demonstrezi o iota din ce ai debitat mai sus… e bla-bla New Age de ecumenism.

    Decat sa dai cu mana aiurea la masaj, mai bine dai cu ochii pe carti serioase, altfel ajungi la urinoterapie si sex in grup…

    Buhuhu!

  38. Adrian B. says:

    @La Urma Nea

    “Mat 10.16;; 4 Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum.”deci Iisus cu care zici ca lucrezi zice sa nu iei nimic.
    “Lucratorului i se va face plata”-nu aici baiatule(documenteaza-te)in planul material,doar nu iti platesti darile la stat de la “centru” cum zici tu
    -ti-ai facut reclama pe site-ul asta de ti-ai suprasaturat egregorii
    -sunt de acord cu capacitatile extrasenzoriale native,dobandite accidental sau fara sa ceri vreodata precum monahii(pt ca a fost voia lui Dumnezeu)nu forta ce nu iti este dat sa ai.
    -New Age-ul este satanism mascat si am realizat asta dupa ce m-am ingrasat cu Paterice si Filocalii
    …este si ultimul meu post aici si crede-ma daca mi-am batut joc de sanatatea mea este strict problema mea,am “capacitatea”sa infrunt orice daca este nevoie,nu am nevoie de un “semcher”cu aspiratii de zeu sa ma trateze,la fel l-ati tratat si pe Jobs

  39. Adrian B. says:

    Dumnezeu cu voi!

  40. Cas says:

    Dumnezeu sa va binecuvanteze cu intelepciune!Ce scrieti voi aici e tulburator si ar trebui sa va dati seama de aceasta inainte sa fie prea tarziu.

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.