77 de zile şi minute
Scris de Cătălin Tolontan
Chivu s-a întors pe gazon, mîndria ne-a revenit în piept
Aceasta este povestea unei minciuni. A început cu o săritură banală la cap, la un meci Chievo – Inter, apoi osul a pîrîit, străpuns de energia neaşteptată a loviturii, şi au fugit la spital. “Stai liniştit, Cristi, nu e nimic grav!”, a auzit în ambulanţă. Era o minciună.
Dar era şi un neurochirug, probabil cel mai bun din Italia, la doar cîţiva kilometri şi era clinica din Verona unde medicul opera şi era noaptea aceea în care căpitanul echipei naţionale a României a trecut pe lîngă noapte fără să ştie. S-a făcut dimineaţă. “Nu a fost complicat, Chivu e foarte bine”, au auzit ziarele, televiziunile şi publicul de la oficialii lui Internazionale Milano. Era o altă minciună.
Au trecut săptămîni pînă cînd s-a aflat de a doua operaţie, de temerile şi de lupta lui Cristi. În total, 77 de zile. Marţi seara s-a întors pe gazon şi toată lumea părea veselă, dar era o iluzie, pentru că tribuna era, de fapt, speriată, văzîndu-l cu casca neagră de rugbist, protecţie tristă în faţa fricii dinăuntru şi din afară. Cînd a sărit prima oară la cap, lumea l-a aplaudat. A jucat 77 de minute şi, cînd a părăsit conul de lumină, 54.000 de oameni s-au ridicat în picioare, aclamîndu-l, dar şi asta era o minciună, pentru că, de fapt, foarte puţini erau cei care nu lăcrimau. Acolo, pe unul dintre cele mai aristocratice stadioane din Europa, spectatorii erau emoţionaţi ca nişte copii.
Ajuns la vestiare, Chivu a sunat-o pe mama lui în ţară şi i-a spus că s-a simţit tulburat şi fericit “ca atunci cînd m-am născut prima oară în fotbal, ca atunci cînd am debutat”. Era ultima himeră, pentru că încă îi bătea inima atît de tare, dar era o minciună blîndă şi nevinovată, care a schimbat culoarea tuturor celorlalte minciuni necesare dinainte.
N-a fost nimic grav, n-a fost în pericol şi nu s-a temut. Pentru că e Cristi Chivu, căpitanul echipei naţionale a României.
Etichete: Revista blogurilor, Revista presei
