Obiceiuri roma-nesti
Scris de Horea Mihaltan
Dupa ce domnul Franks a calculat evolutia economiei romanesti cu dosul, seful FMI a mai venit si cu idei de ajustare bugetara scoase din rect. Cei care citesc aceasta pagina si-au dat de mult seama ca nu sunt un fan al lui Traian Basescu, de fapt nu sunt fanul nimanui. Am repetat de multe ori pe acest site ca nu am cu nimeni nimic, nu am antipatii sau simpatii, judec pur si simplu prestatiile politice ale oamenilor de la carma tarii.
Ca sa fim corecti trebuie sa recunoastem ca discursul presedintelui, facut cu usile inchise si inregistrat de Antena 3, implica calcule electorale. Oricum, tot pentru a putea sa ne mentinem impartiali, trebuie sa mai recunoastem ca, in conditiile actuale, a fost cel mai sanatos discurs tinut vreodata de Traian Basescu.
De la discurs la realitate distanta poate fi infinita, in momentul de fata discursul este insa tot ceea ce avem si ceea ce putem analiza. Suntem insa in Romania, tara unde orgolile ocupa intotdeauna primul loc pe podium. In Romania, oricat de benefica ar fi o masura sau alta, cei ce nu-l agreaza pe omul cu idea fac ferfelita si omul si ideea.
Ecuatia inversa este la fel de valabila: oricat de imbecila ar fi o idee, cei care il agreaza pe emitatorul ei continua sa o sustina si sa-si linga seful in dos. Iata unde ne-a adus aceasta mentalitate! Foarte aproape de faliment. Sindicate, ziaristi, oameni de televiziune dau in singura idee plauzibila pentru economia romaneasca, cea elaborata paradoxal de Traian Basescu. Asta doar pentru ca vor sa dea din orgoliu in ultimul mentionat.
In opinia mea, daca o idee este benefica, mai ales pentru o tara intreaga, ea poate sa vina si de la Piranda lui Gabor. Cine urla cu gura cea mai cascata in momentul de fata? PSD si PNL, partide care au contribuit cu un umar greu la situatia actuala. In prim plan apar adesea domnii Vosganian si Tariceanu, arhitectii transformarii banilor publici in gunoaie fertilizatoare care trebuiau cu orice pret sa fie aruncate aruncate in campul electoral.
Domnul Hosu de la sindicate, stand la microfon pe un podium, striga si el de-i tremura barba, fluturand in cuvintele-i grele steagul unei noi revolutii.
Inca o revolutie? Pai eu nu vad sa fi avut vreuna pana acum! Daca am fi avut o revolutie, domnul Hosu nu mai trebuia sa-si oboseasca corzile vocale. Fara minciunile falselor guverne “postrevolutionare”, printre care si guvernul Tariceanu si, mai apoi, guvernul Boc (ambele formate din oamenii fostelor structuri ) nu s-ar fi ajuns aici.
O informare corecta, fara “centuri de siguranta” si alte baliverne, facuta din timp, despre situatia economica mondiala si despre implicatiile ei asupra Romaniei ar fi usurat soarta tuturor. Daca nu s-ar fi furat ca in codru si nu s-ar fi mintit ca in cotet, populatia ar fi inteles mult mai usor ca e nevoie de sacrificii. Trebuia sa li se explice oamenilor ca banii veniti din pomeni electorale si nemunca nu reprezinta plusvaloare si, ca atare, vor trebui dati inapoi intr-o buna zi. Iata ca ziua aceasta a sosit, oricat de tare ar urla sindicatele.
Eu vreau totusi sa-l linistesc pe domnul Hosu. Romanul nu va face de la sine niciodata nicio revolutie. “Asta este, nu avem ce face” va ramane inca multi ani deviza lui suprema, favorizand astfel ramanerea in scaun al antiromanilor. Revolutia de care vorbeste domnul Hosu nu este asadar o revolutie a sindicatelor (i-am vazut pe cei din urma dansand si fluierand ca niste descreirati in fata guvernului). Revolutia din cuvintele liderului sindical este una pornita de conducerile acestor institutii, care, la fel de iresponsabile ca si guvernele de pana acum (fac parte din aceiasi tagma), submineaza economia nationala.
Eu, daca as fi in locul domnului Basescu (este adevarat ca mie nu-mi plac roma-niadele), m-as da imediat la o parte, luandu-l si pe Boc, impreuna cu tot guvernul lui de clovni, in brate. I-as da imediat stafeta atotstiutorului Vosganian si celorlalti “destepti”, asta pentru ca in decurs de cateva luni, domnul Hosu sa poata sari la gatul acestora din urma si sa le smulga barba. Nu pot sa inchei acest pasaj fara sa remarc un lucru exemplar:
Ionut “gura de aur”, dupa ce si-a pus fermoar pe pe dinti, lucru foarte benefic, si-a mai dat si demisia de la Exim Bank, din cauza salariului mare pe care il avea. Am notat gestul lui Ionut data trecuta, il notez si acum, pentru ca este un gest pozitiv in vremurile pe care le traim. El se bate insa cap in cap cu gesturile populiste ale domnului Oprea si Basescu, care, vrand sa sufle vant sub aripile partidelor pe care le patroneaza, arunca cu bani marunti in populatie. “Asta e, nu avem ce face!” Oare, asa sa fie?
Etichete: Bogdan Hosu, Calin Popescu Tariceanu, Emil Boc, intern, Jeffry Franks, mentalitate, opinii, sindicate, Traian Basescu, Varujan Vosganian
