Sfarsitul stirilor gratuite?
Scris de Daniel Ionascu
Magnatul media Rupert Murdoch a pus la tampla Google o pusca si spera ca Microsoft sa il ajute sa traga. Dar va insemna asta sfarsitul stirilor gratis?
In ultimele saptamani News Corp, gigantul media al lui Rupert Murdoch, a fost foarte vocal impotriva Google. Murdoch continua sa ameninte gigantul internetului cu scoaterea WSJ.com si a celorlalte publicatii ale sale din indexul stirilor facute de Google, dupa cum arata The Telegraph.
Cei de la Bing, motorul de cautare al Microsoft, si-au spus ca este o idee foarte buna. Presa a raportat ca News Corp si Microsoft discuta despre posibilitatea ca aceste companii sa isi scoata stirile de pe Google contra unor sume de bani.
Microsoft nu se teme sa cumpere cota de piata, asa cum a facut cu afacerea de cautare a Yahoo. Dar cu aceste tratative, Microsoft incearca sa isi cumpere in exclusivitate stiri. Bing nu poate cumpara toate stirile din lume, caci altfel s-ar scurge toti banii stransi de Bill Gates. Dar cu siguranta poate cumpara anumite branduri.
Daca Bing ar deveni cumva singurul loc de unde poti gasi stirile Wall Street Journal si alte ziare de top, precum New York Times, Washington Post sau LA Times, asta ar fi un bun motiv ca unii oameni sa schimbe Google pe Bing.
Adevarata provocare este insa pretul corect si pretul platit. Aceste branduri trebuie sa gandeasca bine inainte de a da vrabia din mana pe cioara de pe gard. Pentru ca renuntand la Google pentru Bing in primul rand site-urile lor vor fi mai greu de gasit din moment ce Google domina piata. Mai greu de gasit se traduce in mai putini vizitatori, ergo reclama mai putina sau mai ieftina. Or, compensarea data de pactul cu Bing trebuie sa ajunga exact atat cat sa nu deteriorze reclama primita actualmente cand cititorii vin din Google, si ceva in plus pentru a fi profit.
Ca sa atace cota de piata a Google, Bing trebuie sa aiba exclusivitate cu nume mari. Daca WSJ.com si restul publicatiilor lui Murdoch sunt primele sau printre putinele, exista riscul ca Microsoft sa plateasca sume exorbitante pentru ca News Corp nu e singurul producator de stiri din lume. Ca atare trebuie sa cumpere exclusivitati de la multe ziare sau site-uri. Pe de alta parte afacerea trebuie sa fie profitabila pentru acestea, deci scaderea cititorilor trebuie sa fie compensata de banii primiti. Daca Bing nu are un acord cu majoritatea presei de elita din lume, atat Bing, cat si conglomeratele media respective vor suferi pierderi financiare, de imagine si isi vor reveni destul de greu.
Dar partea si mai grea abia acum vine. O exclusivitate ramane astfel cam 30 de secunde, pana ce in alt colt de internet, altcineva o vede, o preia, o prelucreaza, mai adauga ceva si o pune la el pe site. In final, informatia va ajunge pe un site indexat de Google. Sau aceeasi stire ar putea fi scrisa de cineva de pe net inca inainte ca WSJ.com sa ajunga la ea.
Pentru ca viitorului informatiei, si implicit al presei, nu este impunerea de granite pe web. Chiar definitia internetului este de deschidere, de „no limits”, de impartire a orice cu orice strain doreste sa-ti dea atentie. Asa a inceput Google, ca un serviciu care nu cerea nimic pentru a oferi o cautare buna, asa a batut Gmail cu capacitatea sa de 1 giga mailurile de 10 Mega care cereau bani pentru mai mult si asa pierd site-urile ziarelor care cer subscriptie si bani de la cititori.
Viitorul este „jurnalogul”, unde cititorii de pe tot Mapamondul scriu stirile fara sa aiba salariu, unde evenimentele sunt updatate pe site de alti participanti la ele, unde Facebook se imbina cu Wikipedia si unde articolele sunt stiri, opinii, atitudini si utilitare in acelasi timp si loc.
Etichete: Bing, dezbateri, extern, Google, jurnalog, liber, Microsoft, News Corporation, presa, Rupert Murdoch, siteuri, stiri




















