S-au inventat celulele solare care functioneaza noaptea
Scris de Daniel Ionascu
Stiti bancul acela cu Ceausescu ce voia sa trimita o racheta spre Soare? Tovarasii ii spuneau ca nu se poate pentru ca e caldura prea mare. “Da, dar noi o vom trimite noaptea!”
Cercetatorii de la Idaho National Laboratory din Idaho Falls au dezvoltat un nou tip de celule solare ce pot produce electricitate chiar si noaptea, promitand crearea unei noi forme de energie regenerabila.
Factorul critic al descoperirii lor este abilitatea de a aduna radiatie infrarosie si lumina vizibila, a spus Steven Novack de la U.S. Department of Energy, care detine laboratorul respectiv.
Aproape jumatate din energia radiata de soare se afla in spectru infrarosu iar aceste radiatii sunt re-emise de Pamant drept caldura dupa ce Soarele apune. Astfel, celulele pot capta o cantitate de energie in timpul noptii.
Novack a estimat ca un sistem complet care foloseste noile celule are o eficienta de 46%. Spre comparatie, actualele celule solare bazate pe silicon au maxim 25% randament. Dar mai trebuie tinut minte ca daca pozitia fata de soare este aiurea, celulele fotovoltaice nu absorb energia pentru a o transforma in electricitate. In schimb, noile celule solare pot absorbi radiatia dintr-o multitudine de unghiuri.
Etichete: energie, energie solara, extern, infrarosu, mediu, radiatii, stiri




















