Cantarea lui Nistorescu, cocosata ca o virgula
Scris de Alex Sima
Ultima oara cand am avut placerea sa fiu in prezenta domnului Cornel Nistorescu, acesta facea urmatoarea afirmatie in fata unei sali de aproape 100 de jurnalisti: “N-ai voie sa scrii articole de opinie inainte de 40 de ani”. Din mentalitatea asta a izvorat si ultimul scandal din presa, ca deh, “si jurnalistii e oameni” si e nevoie de circ. Drept urmare, ce sa fac si eu acum, scriu un editorial, in ciuda faptului ca sunt inca minor.
Cenzurarea unui articol care a aparut deja pe Internet mi se pare ceva de-a dreptul stupid, si denota un singur lucru: ignoranta totala in ceea ce priveste media online. Spre deosebire de print, unde cu greu afla cititorii daca o ancheta a fost oprita, aici odata apasat butonul de publicare, poti sa iti iei adio de la planurile de ingropare. Ba din contra, ca in cazul de fata, se va face din tantar armasar, si raul provocat celui ce ar fi trebuit protejat va fi mult mai mare.
Si mai stupid e sa ii dai voie unui om care habar nu are cu ce se mananca jurnalismul online sa taie si sa spanzure intr-o redactie care e cu totul altceva decat stie, si unde experienta sa de pana acum nu mai inseamna nimic. Pe scurt: Degeaba aduci un fost pilot de vanatoare si-l pui sa-ti comande un submarin.
Pana una alta, nu are rost sa fac acum o insiruire de citate sau linkuri cu reactiile celor din presa, atat de la Cotidianul, cat si din celelalte parti. Demisii in lant, demiteri in lant, incercarea inutila de a salva ce se mai poate salva, atmosfera la fel de noroioasa ca pasta pixului lui Nistorescu, care dupa atatia ani pare sa se fi uscat.
Ajunge sa va pun insa la dispozitie o mostra din calitatea Cotidianul.ro sub noua conducere. Articole nesemnate, copierea reactiilor si punerea lor “la dosar”, apararea sefului si cireasa de pe tort: Frumoasa la vremea ei, dar acum zbarcita peste poate: O virgula intre subiect si predicat. Prinsa in poza, ca nu se stie cand observa cineva si hat, o cenzureaza pe nemernica. Bag seama ca submarinul se duce inspre fund.
Etichete: Cornel Nistorescu, Cotidianul, intern, online, opinii, Romania




















