Cine a fost primul, dinozaurul sau gaina?
Scris de Daniel Ionascu
Cu totii ne-am pus cand eram mici intrebarea ce a fost la inceput, oul sau gaina. Paleontologii isi pun acum aceeasi intrebare dar in alta forma: care a aparut mai inainte, dinozaurii sau pasarile?
Un nou studiu, publicat in revista Proceedings of the National Academy of Sciences, aduce noi dovezi ca pasarile nu au aparut din dinozaurii theropozi, asa cum se crede de 40 de ani, si continua sa lupte cu teorii vechi de cand exista biologia ca stiinta.
O noua analiza a unei fosile descoperita in 2003 si numita “microraptor” aduce provocari din ce in ce mai mari fata de teoria evolutiei pasarilor din dinozauri, considera John Ruben, profesor de zoologie la Oregon State University, Universitatea de Stat din Oregon.
Mai mult, in lumina noii teorii, nu numai ca pasarile nu deriva din dinozauri, ba chiar anumite specii crezute pana acum dinozauri ar putea fi descendenti ai pasarilor, spune Ruben.
Dupa 20 de ani de studii privind morfologia pasarilor si dinozaurilor, Ruben crede ca pasarile si dinozaurii au un stramos comun. Ei au evoluat separat timp de zeci de milioane de ani, iar apoi pasarile au dat nastere raptorilor. Acestia sunt in general crezuti a fi dinozauri, dar ar fi mai mult pasari fara capacitatea de a zbura.
“Raptorii arata destul de bine ca dinozaurii, dar ei au mult mai multe in comun cu pasarile decat cu alti dinozauri theropozi precum Tyranosaurus” a spus Ruben.
Un alt studiu, derulat de Universitatea din Kansas, a examinat specimenele fosile care aveau pene pe toate cele patru membre. Iar acest lucru nu este in concordanta cu ideea ca pur si simplu theropodele au dezvoltat pene si apoi au inceput sa zboare, mai ales ca alte studii sugereaza ca pasarile au invatat sa zboare planand de la un copac la altul.
Un studiu de anul trecut publicat in Journal of Morphology, elaborat de cercetatorii de la Oregon State University, arata ca pozitia oaselor si muschilor in pasari est critica pentru a dezvolta suficienta forta in plamani ca sa sustina zborul pe distante mari. Dinozaurii theropozi nu au aceasta caracteristica. In final, fosile de pasari au fost descoperite inainte de aparitia dinozaurilor din care se crede ca au evoluat, mai spune Ruben.
Etichete: dezbateri, dinozauri, evolutie, extern, pasari, stiri, theropode, Tyranosaurus Rex, Velociraptor





















