Albinele – bioindicatori ai calitatii aerului in aeroporturi
Scris de Ecaterina Ciornii
Aeroporturile germane au adoptat un mod ingenios de monitorizare a calitatii aerului. Aeroportul International “Dusseldorf” si alte sapte aeroporturi germane folosesc albinele pe post de biodetectori. Mierea lor este testata pentru a indica toxinele din aer. Daca albinele se hranesc cu nectarul produs de florile plantelor melifere expuse la toxine – acestea apar si in miere, indicand nivelul poluarii aerului.
Cercetatorii aeroportului “Dusseldorf” cauta compusi precum hidrocarburile si metalele grele in mierea harnicelor insecte, cu care colaboreaza din 2006. Testele recente au aratat ca in ceea ce priveste calitatea, mierea aeroportului este comparabila cu cea produsa in zonele fara activitate industriala.
Conform specialistilor, monitorizarea calitatii mediului inconjurator cu ajutorul biodetectorilor este o abordare promitatoare, insa traducerea rezultatelor in solutii pentru lumea reala poate fi prematura. Totusi, colaborarea similara cu insectele pentru a evalua calitatea apei a avut succes o lunga perioada.
Biomonitorizarea, sau utilizarea organismelor vii pentru a testa sanatatea mediului nu inlocuieste monitorizarea traditionala, insa reprezinta un mesaj mai clar pentru oamenii de rand, sustin specialistii germani in probleme de mediu. Ei spera sa traga astfel un semnal de alarma asupra poluarii cu ajutorul zburatoarelor.
Mierea aeroportului este ambalata si oferita oamenilor drept cadou.
Etichete: albine, bioindicatori, extern, Germania, poluare, stiri




















