Chivu va fi supus astăzi unui nou control la cap
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, accidentat la cap în luna ianuarie, va fi supus astăzi unui nou control neurogolic la Insti
Scris de Cotidianul.ro
Doar ce conteaza
Stephanie Lippiatt, magistrat respectat în Marea Britanie în vârstă de 63 de ani a fost găsită vinovată pentru că a evacuat în mod ilegal un
Scris de Cotidianul.ro
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, accidentat la cap în luna ianuarie, va fi supus astăzi unui nou control neurogolic la Insti
Scris de Cotidianul.ro
Colecţionarii de antichităţi sunt aşteptaţi, în weekend, lângă Muzeul Ţăranului Român, în alveola dreaptă de pe şoseaua Kiseleff. Ei vor
Scris de Cotidianul.ro
Sandra Bullock, fericită câştigătoare a premiului Oscar, se pare că nu a fost ocolită în plan sentimental de necazuri.
Scris de Cotidianul.ro
Premierul Emil Boc a declarat, joi, la întrunirea cu autorităţile locale din Suceava, că investiţiile şi atragerea de fonduri europene sunt prio
Scris de Cotidianul.ro
Peste 4.000 de cadre didactice sunt în grevă spontană, la Buzău, refuzând să intre la oră, pentru că nu le sunt acordate drepturile salariale
Scris de Cotidianul.ro
Un raport al Curții de Conturi arată că la Compania Naţională de Drumuri se fac plăţi după bunul plac.
Scris de Cotidianul.ro
Creşterea pirateriei online, în special din partajarea ilegală de fişiere, ar putea provoca în Europa, până în 2015, pierderi de 240 de miliar
Scris de Cotidianul.ro
Creşterea pirateriei online, în special din partajarea ilegală de fişiere, ar putea provoca în Europa, până în 2015, pierderi de 240 de miliar
Scris de Cotidianul.ro
Trenul era încărcat cu cărbune şi circula pe ruta Petroşani - Episcopia Bihorului. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 9.30 între staţiile C
Scris de Cotidianul.ro
Unii dintre angajați nu și-au mai primit banii de mai bine de 6 luni
Scris de Cotidianul.ro
Filmul "Soul Kitchen", de Fatih Akin, va deschide ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfăşu
Scris de Cotidianul.ro
Statul suportă 17.000 de lei din preţul tractorului sau maşinii agricole cumpărate.
Scris de Cotidianul.ro
Cele două cutii trimise de Direcţia Naţională Anticorupţie la Senat, conţinând 11 volume din dosarul senatorului social-democrat Cătălin Voic
Scris de Cotidianul.ro
Economist Intelligence Unit (EIU) consideră că există riscul ca România să fie nevoită să adopte noi măsuri de austeritate, care ar putea prel
Scris de Cotidianul.ro
La eveniment va fi prezent și fostul pilot de Formula1 Alain Prost.
Scris de Cotidianul.ro
Accidentul s-a petrecut la ieșirea din orașul Bacău. În urma impactului cinci persoane au ajuns la spital.
Scris de Cotidianul.ro
Accidentul s-a petrecut la ieșirea din orașul Bacău. În urma impactului cinci persoane au ajuns la spital.
Scris de Cotidianul.ro
Delta ACM 93 este un peşte mare printre constructorii autohtoni. Și aceasta ca și alte câteva societăţi a căror culoare bate spre portocaliu au
Scris de Cotidianul.ro
Ultimele patru dintre trupele care vor cânta între 6 şi 8 august, la OST Mountain Fest, au fost confirmate miercuri. Astfel, formaţiilor deja anun
Scris de Cotidianul.ro