Articole de acelasi autor

Dosarele de presă cotidianul.roComunismul românesc – cum a fost posibil?

Despre triumful marxismului în Europa de Est şi cucerirea României de către comunism au apărut tone de cărţi, dar nu ştim nimic despre natura


Scris de

Ioana Maria Vlas mai are patru ani de puşcărie

Tribunalul Prahova a admis, marţi, cererea de contopire a pedepselor formulată de Ioana Maria Vlas, condamnată la zece, respectiv opt ani de închi


Scris de

Cameron Diaz şi Benicio Del Toro, împreună într-o comedie

Cameron Diaz şi Benicio Del Toro vor interpreta rolurile principale în comedia romantică “An Ex To Grind”, a cărei acţiune este inspirată di


Scris de

Florian Pittiş şi Ducu Bertzi în concert, lansare DVD

Ducu Bertzi va lansa un DVD cu momente unice de muzică şi poezie, pe care apare şi regretatul Florian Pittiş.


Scris de

Dezbaterile pe legea pensiilor, amânate pentru luni

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a anunţat marţi că Biroul Permanent a decis întreruperea dezbaterilor pe marginea legii pensiilor pentru a perm


Scris de

Profitul net al Goldman Sachs a crescut cu 91%

Gigantul bancar Goldman Sachs aproape şi-a dublat profitul net în primul trimestru din 2010, până la 3,46 de miliarde de dolari. Rezultatul bănci


Scris de

Fără scări rulante în Pasajul Universităţii

Scările rulante de la Pasajul Universităţii nu mai funcţionează, deoarece motoarele acestora s-au ars din cauza infiltraţiilor de apă cauzate d


Scris de

Deputaţii cer o întâlnire cu conducerea SMFA pe tema avioanelor F-16

Deputaţii din Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au decis marţi să solicite pentru săptămâna viitoare o întrevede


Scris de

Site-urile pirat au luat la ochi Loteria Română

Legislaţia în vigoare interzice organizarea de jocuri de noroc prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet sau intranet precum şi p


Scris de

Procesele nu vor mai fi suspendate prin sesizarea Curţii Constituţionale

Comisia juridică a Senatului a respins, marţi, un articol al Legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, prin care instanţa putea suspenda ju


Scris de

ICR participă la “Noaptea cărţilor” în Madrid

Institutul Cultural Român de la Madrid participă vineri la “Noaptea cărţilor” (“La Noche de los Libros”), unul dintre cele mai importante


Scris de

Parlamentul a aprobat înfiinţarea Comisiei pentru revizuirea Constituţiei

Parlamentul a adoptat, marţi, cu 4 abţineri, proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei comune de revizuire a Constituţiei. Din aceast


Scris de

CCR a decis: Independenţii pot candida la alegerile parţiale

Curtea Constituţională a admis marţi, în parte, contestaţia făcută de Remus Cernea şi a decis că prevederea din Legea electorală care stabi


Scris de

Fratele actriţei Mo’Nique i-a cerut iertare pentru abuzuri

Fratele actriţei Mo'Nique, premiată cu Oscar pentru rolul mamei abuzive din filmul “Precious: Based on the Novel «Push» by Sapphire”, a recuno


Scris de

Norul de cenuşă nu va avansa spre România

Mircea-Ioan Cotoşman, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, a susţinut, în această după-amiază, o declaraţie de pre


Scris de

Sandra Bullock nu mai poartă verighetă

Sandra Bullock a fost fotografiată săptămâna trecută în California fără verighetă, informează “Entertainment Tonight”, citat de Mediafax


Scris de

Corespondenţă din VienaÎntr-o primăvară vieneză, valsând cu vulcanul

Ajuns la Viena, nu-ţi trebuie mult pentru a te adapta ritmului marelui oraş. Nu şi de această dată. Mă obişnuisem cu o Vienă liniştită, tră


Scris de

Preda: Cetăţeni din Colegiul 19 au informat că Mincă are o campanie agresivă de cumpărare de voturi

Cristian Preda, purtătorul de cuvânt al candidatului PDL în Colegiul 19, Teo Trandafir, susţine că "cetăţeni" din colegiu au informat că Lilia


Scris de

PC depune moţiune simplă pe Agricultură

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că parlamentarii conservatori vor depune o moţiune simplă pe Agricu


Scris de