5 filme frantuzesti care merita vazute
Scris de Silvia Radu
De la Gerard Depardieu, preferatul parintilor nostri, la Audrey Tatou, frumoasa actrita a generatiei post moderniste, filmele frantuzesti si-au construit deja reputatia de “filme de top”. O fi limba atat de dulce, or fi subiectele atat de sincere, sau spiritul european, care ingroapa , fara doar si poate, incasarile fabuloase ale filmelor de la Hollywood?
Eleganta productiilor frantuzesti isi spune cuvantul, caci cat timp Oscarul este premiul pentru “cati bani am facut eu cu filmul acesta”, Festivalul de la Cannes premiaza in primul rand complexitatea subiectelor, ce ridica aceste productii pe un piedestal care, in niciun caz, nu poate fi numit snobism, ci mai degraba aprecierea culturii in adevaratul sens al cuvantului.
5. Bleu (1993),regizat de polonezul Krzysztof Kieslowsky, o productie care face parte din trilogia Trois Couleurs. Intreaga trilogie este plina de un dramatism profund, pe acorduri de pian si muzica clasica, intr-un Paris surprinzator, care isi pastreaza, in acelasi timp, frumusetea de odinioara.
Personajul central din Bleu este Julie Vignon (Juliette Binoche, vezi si Chocolate, cu Johnny Depp), care traieste o drama atat de absurda in ciclul imprevizibil al vietii – ea porneste fericita intr-o calatorie, alaturi de familia ei – sotul si fetita – toata viata ei, toate bucuriile si iluziile fiind izbite, intr-un mod cat se poate de crud, la propriu, intr-un copac. Isi priveste neputincioasa fetita si sotul, de pe un pat din spital, cum sunt dusi pe ultimul drum. Toate dramele interioare ale personajului sunt reflectate in modestia si bunatatea de care da dovada de-a lungul filmului.
4.Le fabuleux destin d’Amelie Poulain (2001) este un film regizat de Jean-Pierre Jeunet, avandu-i in distributie pe Audrey Tatou si Mathieu Kassovitz.
Actiunea se concentreaza strict pe Amelie, urmarind pasiv si destinele altor personaje care intra in contact cu ea. Fiind crescuta de niste parinti conservatori, Amelie isi concentreaza toata atentia asupra unor lucruri diferite de copiii de varsta ei, creandu-si un univers propriu, mai frumos si mai pur. Insa, inaintand in varsta, observa rautatile si cruzimile lumii reale, astfel vrand sa se transforme intr-un pacifist, intr-un super erou al zilelor noastre.
Bucuria care cuprinde omul atunci cand ii face pe altii fericiti reprezinta idealul fetei, insa uita de propria sa fericire. Trecand printr-o serie de aventuri ca un Poirot in varianta feminina, prin coincidente, isi intalneste jumatatea – un barbat care face parte din universul ei, un barbat diferit, care crede in dragoste la prima vedere si in destin.
O productie care face parte din seria “filme de vazut intr-o viata”.
3. Jules et Jim (1962), in regia lui Francois Truffault, relateaza, prin intermediul unui narator, povestea a trei personaje, parti componente ale unui triunghi conjugal.
Prietenia dintre Jules si Jim pare una stransa, asta pana la aparitia Catherinei (Jeanne Moreau), o femeie care gandeste dincolo de barierele conservatoare si puritaniste ale societatii Frantei secolului XX.
Dinamismul si libertatea cu care Catherina vede aceasta lume, reprezinta atuurile prin care ea impresioneaza si cucereste barbatii, printre care si Jules si Jim.
Erotismul subiectului este unul delicat, bazandu-se mai ales pe simboluri subtile. Un film care trateaza teme cum ar fi prietenia pe viata, dincolo de orice fel de obstacol, chiar si daca acesta s-ar numi iubire.
Jules et Jim este un clasic, fiind sursa de inspiratie a multor scene din filme (scena cand cei trei alearga pe un podulet).
2.Les diaboliques (1955), o productie marca Clouzot, un clasic, fiind predecesorul filmelor de suspans.
Actiunea este lenta, de parca nimic nu s-ar intampla, insa aceasta este si scopul, pentru ca publicul sa isi creeze multe intrebari fara raspuns. Finalul este surprinzator!
1. Jeux d’enfants (2003), o productie in regia lui Yann Samuell.
Subiectul poate fi interpretat ca un “bildungsroman”, deoarece urmareste evolutia a doua personaje : Julien (Guillaume Canet) si Sophie (Marion Cotillard).
Julien traieste drama copilului caruia i-a murit mama prematur. Astfel, el ramane cu tatal sau , care se comporta cu el intr-un mod egoist, invinuindu-l indirect de moartea sotiei. Copilul isi axeaza atentia asupra unei colege, Sophie, care este marginalizata de colegii de scoala, deoarece este de origine poloneza.
Intre acestia doi se creeaza o legatura foarte stransa; aceasta legatura este reprezentata de o cutiuta, pe care mama baiatului i-a lasat-o inainte sa moara. Acesta se numea “Cap ou pa cap“, si consta in provocarea celuilalt la anumite joculete.
Insa, timpul trece la fel de repede ca “La vie en rose”, iar jocul de copii se transforma intr-un joc de adulti. Cei doi, studenti acum, sunt la fel de ludici si libertini ca atunci cand erau copii.
O greseala ii separa pe acestia, provocandu-se sa se revada peste 10 ani. Viata fiecaruia este incarcata de o monotonie cotidiana, cei 10 ani scurgandu-se cat ai clipi. In final, este dovedit faptul ca dragostea acestora este eterna. A fost sau nu a fost un joc de copii?
Un film plin de umor 100% frantuzesc.
Vizionare placuta!
Etichete: extern, filme, Revista presei, topuri
