Lenin, cel mai mare om al secolului XX
Scris de Autor invitat
Leszek Kolakowski, unul dintre cei mai importanti filosofi ai secolului XX lanseaza o afirmatie frapanta in trilogia “Principalale curente ale marxismului”, conform careia Lenin ar fi cel mai mare om al secolului XX.
Premiza de la care porneste este data de ipoteza: “daca grandoarea personalitatilor istorice ar fi masurata prin prisma consecintelor actelor lor, fara indoiala, Lenin ar fi considerat cel mai mare om al secolului XX”. Nici Vladimir Tismaneanu nu ezista sa recunoasca faptul ca “secolul XX a fost secolul lui Lenin”.
Vladimir Ilici Ulianov Lenin (1870-1924), promotor al leninismului, ce reprezinta comunismul in varianta rusa, a zamislit ceea ce Kolakowski desemneaza drept “cea mai grandioasa fantasma filosofica inventata de spiritul uman”. Lenin, elev model, premiat cu medalii de aur, s-a transformat intr-un revolutionar fanatic, construind rampa de lansare a unei revolutii universale regeneratoare nu doar pentru Rusia, ci pentru tot Globul. Tragedia ce a dus la aceasta convertire a fost moartea subita a tatalui sau, suferind un accident vascular cerebral. Pierderea tatalui a fost succedata de moartea fratelui sau, spanzurat de autoritatile ruse sub condamnarea de regicid.
Gradual, starea sa de spirit si-a gasit refugiu in doctrina marxista ce traduce dispretul, detestarea, ura impotriva autoritatilor politice, birocratilor si liberalilor. Astfel, animat de ideologia lui Marx si cea a lui Cernisevski, despre care insusi Lenin marturisea “Ma imbatam cu lecturile sale de dimineata pana seara […] Gratie lui am contactat materialismul filosofic”, acesta va orchestra rasturnarea regimului tarist si va instaura comunismul. Curentul comunist se va impregna in mentalitatea colectiva, fiind metaforic descris de Kolakowski drept “diavolul ce s-a incarnat in istorie”.
Convingerile sale sunt cvasiutopice: politica este o stare perpetua de razboi, pacea, o clipa de respiro intre doua razboaie, gandirea in termeni de mase si partide politice, Primul Razboi Mondial ca o anticamera a Revolutiei, rasturnarea burgheziei. Aceste mize il determine sa bifeze in programul partidului bolsevic constituit in 1902, o serie de strategii camuflate in solutii viabile prabusirii tarismului: exploatarea protestelor si coagularea evenimentelor efervescente. In fond, s-a recurs la exproprierea taranilor, promovarea ateismului, anihilarea minoritatilor.
Inlantuind o serie de masuri perfide impotriva autocratiei tariste, prin revolutia declansata in februarie 1917 si lovitura de stat din octombrie 1917, reuseste sa isi atinga obiectivele urmarite: revolutia declansata, autocratia pulverizata, comunismul instaurat. Adversat fervent al liberalismului, lozinca lansata era: “Dati-mi o organizatie revolutionara si voi rasturna Rusia”.
Ken Jowitt surpinde magistral specificul curentului leninist : “Leninismul insereaza componente ideologice, emotionale si organizationale. Este profilat precum un sindrom istoric, a carui strategie vizeaza directii ce au condus la colectivizare, industrializare, edificand un bloc international cu dominatia unui regim unic, ce se propaga drept lider, model, suport pentru toti”.
“Originile intelectuale ale leninismului”, opera istoricului francez Alain Besancon, surprinde o portretizare impecabila a personalitatii lui Lenin: lucid si implacabil precum principele machiavelic, constant precum Frederic al II-lea, increzator in planurile sale precum Bismark, decis si cutezator precum Caser si Napoleon Bonaparte.
Acelasi Besancon conchide cu o marturise: “diferenta dintre primii crestini si comunisti este ca primii stiau ca detin credinta, in timp ce Lenin si adeptii sai au credinta ca detin cunoasterea absoluta”.
Autor invitat: Adriana Vilsan
Etichete: comunism, curent, extern, ideologie, Lenin, leninism, opinii, tarism
