Mihai Malaimare:”Mi-e teama ca sunt un om batran”
Scris de Cristina Lica
Cu peste 40 de ani pusi in slujba teatrului si vagi tangente cu politica, purtand mereu in suflet amintiri de Botosani, mereu liber si plin de vitalitate, devotat total familiei sale, Mihai Malaimare, actualul director al Teatrului Masca, intentioneaza sa-si deschida o scoala de actorie si-si poarta “batranetile” intre repetitii extenuante la spectacole, probleme manageriale si cugetari despre viata de actor.
Cristina Lica: Se spune ca pentru a fi actor trebuie sa detii o doza de nebunie. Fraza cu care va deschideti prezentarea pe site, “Mi-e teama ca sunt un om batran”, reflecta un gram de nebunie sau simtiti aceste vorbe cu adevarat? Ajunge actorul sa se pensioneze vreodata?
Mihai Malaimare: Nu trebuie sa fii nebun pentru a constata ca ai imbatranit. Din acest punct de vedere nu sunt deloc nebun. Sper sa nu ajung sa trebuiasca sa ma pensionez, ar fi o imensa tragedie pentru mine. Din punct de vedere formal este evident ca vine vremea pentru fiecare, dar sper sa am ce munci pentru a nu resimti aceasta nesfarsita durere.
Cristina Lica: De ce teatru si nu altceva? Ati fost indrumat in aceasta directie sau a fost o chemare pur si simplu?
Mihai Malaimare: Nu stiu sa raspund. Diriginta mea din clasa a-V-a a decis ca voi fi actor, nu a contrazis-o nimeni, nici chiar eu, asa ca, pana la urma asta am facut. Daca trecem insa de aceasta anecdota cat se poate de reala, probabil ca m-am nascut pentru asta.
Cristina Lica: Ce amintiri legate de Botosani aveti?
Mihai Malaimare: Toata viata mea este legata de Botosani, acolo m-am nascut, acolo am invatat carte, acolo mi-am pus la pastrare amintirile.
Cristina Lica: De ce ati ales Bucurestiul in detrimentul Botosaniului?
Mihai Malaimare: Cand vrei sa faci o meserie precum a mea, nu exista optiune in afara Bucurestilor. Iar eu doream atunci sa invat si sa ajung un actor important. Nici chiar eu nu ma pot invinovati ca am ales Bucurestiul, pentru ca era singura solutie adevarata.
Cristina Lica: Sa inteleg ca prima dumneavoastra dragoste a fost Teatrul National. De ce ati ales Masca pana la urma? Este vorba de orgoliul actorului care vrea sa-si demonstreze ca poate cladi totul de la zero?
Mihai Malaimare: Nu neaparat. La National am primit repartitie, ca sef de promotie. Sigur, am trait la National ani si clipe fantastice si de aceea se poate spune ca dragostea mea a fost si ramane Nationalul.
Cristina Lica: Viata unui actor este mereu plina si dinamica. Ati fost vreodata pus in situatia de a alege intre teatru si familie sau ati fost intotdeauna sustinut si inteles?
Mihai Malaimare: Cand ajungi sa alegi intre familie si teatru inseamna ca esti un om pierdut. Niciodata intreg cu adevarat, niciodata mare pe cat ti-ai fi dorit, caci, fara familie, un actor este un lup singuratec si trist.
Cristina Lica: Credeti ca exista vreo deosebire intre admiterea la Actorie de pe vremea dumneavoastra si cea de astazi? Ati fost o perioada profesor. Au ramas studentii de azi la fel de pasionati si receptivi precum marea generatie de actori?
Mihai Malaimare: Erau alte probe, dar tensiunea cred ca este mereu aceeasi. Studentii sunt de toate felurile, asa cum eram si noi de altfel. Cine este daruit si menit sa ajunga actor in adevaratul sens al cuvantului face acelasi lucru, traieste acelasi sentimente precum actorii adevarati din toate timpurile.
Cristina Lica: Care erau constrangerile actorului in comunism. Le-ati simtit?
Mihai Malaimare: Cine spune ca eram constransi la ceva? O prostie. Cel putin eu nu am simtit asa ceva. Jucam enorm, lumea avea nevoie de noi, eram respectati. Astazi…
Cristina Lica: Cum ati facut fata primei dumneavoastra reprezentatii cu adevarat importante?
Mihai Malaimare: Asa cum trebuie. Am intrat in scena si am dorit sa fiu cel mai bun. Uneori mi-a iesit, alteori nu, dar, una peste alta, am fost mai mult bun decat prost.
Cristina Lica: Noi, spectatorii, vedem doar purul spectacol. Culisele raman pentru noi un mister. Banuim insa ca este foarte multe munca. Reprezentatiile la Masca sunt energice si pline de prize. Raportat la dumneavoastra, inseamna traiectoria unui actor doar absolvirea facultatii si reprezenatii de rutina, sau se afla intr-o continua cursa de perfectionare? Ce “conditii” trebuie sa indeplineasca pe langa “talent”?
Mihai Malaimare: Viata unui actor este o continua perfectionare si un razboi de uzura cu timpul. Fara antrenamente zilnice, un actor nu este nimic, nu ajunge nicaieri. Nu avem o viata simpla si usoara, dar depinde de fiecare dintre noi cat de frumoasa si pasionanta ne-o facem.
Cristina Lica: Sunt admise greselile in teatru? Aveti amintiri in acest sens?
Mihai Malaimare: Poti gresi oriunde dar in chirurgie si in teatru greselile sunt catastrofale. Un politician poate sa se balbaie in timpul unui discurs, dar un actor niciodata.
Cristina Lica: Ce inseamna “Masca” pentru dumneavoastra? Ce aduce nou fata de celelalte teatre din Bucuresti?
Mihai Malaimare: Mi-ar placea sa aflu ce inseamna Masca pentru voi. Pentru mine ce poate sa insemne? Este viata mea, sau, ca sa fiu mai exact, o foarte buna parte din ea.
Cristina Lica: Unde se simte actorul mai liber, in incinta teatrului sau in spatii neconventionale, precum parcuri sau metrouri, cum stiu ca obisnuiti sa organizati?
Mihai Malaimare: Un actor trebuie sa fie liber oriunde si pentru asta trebuie sa fie posesorul unor foarte multe mijloace de expresie pentru ca libertatea lui consta in capacitatea de a face fata oricarei provocari.
Cristina Lica: Intorc oamenii capul pe strada dupa dumneavoastra? Reprezinta acesta o doza de satisfactie sau satisfactia se afla dincolo de partea materiala?
Mihai Malaimare: Intorceau altadata, acum nu. Un actor nu mai inseamna mare lucru in aceste vremuri in care in afara de ban nu mai exista idoli.
Cristina Lica: Regizor sau actor?
Mihai Malaimare: Om de teatru, adica si masinist, si recuziter, si cabiniera, si plasatoare, si impresar, si femeie de serviciu.
Cristina Lica: Pentru un actor toate piesele sunt sfinte, este absolut normal. Aveti, totusi, vreo piesa speciala la care va ganditi cu drag dupa ani si ani?
Mihai Malaimare: Sunt experiente si atata tot. Despre unele vorbesc, poate, mai des decat despre altele, dar fiecare in parte a construit tot ceea ce sunt eu in acest moment.
Cristina Lica: O ultima intrebare: teatru sau politica? Sau, cum se impaca teatrul cu politica?
Mihai Malaimare: Cred ca politica este deja de domeniul trecutului pentru mine. Nu mi-a adus decat nemultumiri, regrete si nefericirea de a descoperi adevarata fata a oamenilor, aceea pe care eu nu o vedeam, sau nu stiam ca exista. Eu nu am abandonat niciodata teatrul si asta m-a tinut “in viata“ in politica, asta mi-a dat dreptul sa le spun in fata cine sunt de fapt si sa plec fara regrete. Sunt nenumarate asemanari posibile intre teatru si politica numai ca politicienii prefera sa nu le vada. Este si normal, caci in teatru se lucreaza cu adevar, cu generozitate, cu sacrificiu. Unde gasesti asa ceva in politica?
Etichete: exclusiv, intern, interviuri, Mihai Malaimare, recomandari Cultura, teatru, Teatrul Masca
