Numele trandafirului – Umberto Eco
Scris de Alexandra Badita
Nascut in 1932, Umberto Eco este filosof, semiotician, scriitor, pedagog, critic literar si romancier italian. Romanul sau de referinta ramane “Numele trandafirului”, premiat de altfel ca Cea mai buna carte a anului in 1980 si primind de asemenea Premiul Strega in 1981. Influentat de postmodernism, Eco transpune in paginile romanului elemente de semiotica in fictiune, religie si studii medievale. “Numele trandafirului” poate fi citit si comenatat din mai multe perspective: semiotica, politista, religioasa. Personal, ma voi axa pe latura descoperirii criminalului misterioaselor evenimente de la manastire.
Actiunea, desfasurata in anul 1327, este narata din punctul de vedere al personajului principal, Adso de Melk, ucenicul benedictin al franciscanului Guglielmo (William de Baskerville). Acestia ajung la o manastire, al carei abate il va ruga pe Guglielmo sa rezolve misterul mortii unuia dintre calugari, Adelmo. O pagina importanta in situarea personajului pe post de semiotician si intelept este constituita de gasirea calului Brunello. El ii indruma pe cei care cautau animalul, acestia nestiind cum a cunoscut Guglielmo subiectul cautarii lor. Calugarul ii dezvaluie numai lui Adso semnele pe care le-a avut in vedere pentru deductia care a stat la baza inteleptei sale indrumari.
La inceputul investigatiei, Guglielmo are o lista cuprinzatoare de suspecti. De fapt, toti din abatie sunt banuiti. O a doua crima insa aduce un plus de mister, cand Venanzio, traducator de manuscrise, este gasit mort in sangele porcului taiat in seara anterioara. Alinardo, cel mai varstnic dintre calugarii de la manastire, sustine ca cele doua crime prevestesc venirea Anticristului pe pamant, intrucat se subordoneaza scrierii Sfintei Scripturi.
Disparitia lui Berengario, ajutorul de bibliotecar si gasirea lui ulterioara 
intr-o cada plina cu apa da si mai mult de gandit iscusitului Guglielmo. Atentia lui este deja orientata asupra misterioasei biblioteci, in privinta careia a fost avertizat ca nu are voie sa o viziteze, inclusive de catre Abatele manastirii. Calugarul patrunde insa impreuna cu Adso in biblioteca printr-o intrare secreta si descopera ca ceea ce altii numeau a fi fantomele pazitoare ale blestematului loc sunt doar inchipuiri create cu ajutorul unor ierburi mirositoare. Mai mult, incaperea se arata ca un labirint intortocheat, din care cei doi ies cu greu, dar nu ezita sa se intoarca pentru a-i afla tainele.
Intre timp, Guglielmo incearca sa descifreze scrierile lui Venanzio si sa caute semnele spre adevar. Pe vremea cand ochelarii erau o descoperire de care toti se minunau, “sticlele” lui Guglielmo sunt furate si Nicholas, sticlarul abatiei, incearca sa i le refaca. Adso si maestrul sau concep totodata o harta a labirintului bibliotecii, privindu-i zidurile si ferestrele dinafara. Nu dupa mult timp, Severino ii vesteste lui Guglielmo ca a gasit o carte “ciudata” printre lucrurile lui, insa pana la sosirea inteleptului, botanistul Severino este ucis. Ceea ce descopera Guglielmo ca punct comun al tuturor victimelor de pana acum este faptul ca aveau primele trei degete de la mana dreapta negre, la fel ca si limba. Pe parcursul acestor intamplari, apare la manastire Bernardo Guy, inchizitor si conducator al legatiei papale, care este rugat la randul lui sa gaseasca faptasul crimelor. Acesta insa il acuza pe Bencio si principala lui grija este de a-i scoate in evidenta predilectia pentru erezie, si nu posibilitatea de a fi ucigas. In final, Bencio este trimis sa arda pe rug, asemeni unei fete din satul vecin, care il ispitise mai inainte pe Adso la “placerile trupesti”.
Dupa ce si bibliotecarul Malachia este omorat, Guglielmo devine si mai convins ca motivul crimelor sta in secretul cartii misterioase, desi nu era exclusa nici ipoteza unei razbunari pentru locul de conducere al abatiei. Isi da seama prea tarziu ca dupa chelarul Remigio, urmatorul vizat este insusi Abatele si nu-l mai poate salva, insa reusind sa gaseasca secretul patrunderii in camera din spatele unei oglinzi a bibliotecii, Guglielmo urca alaturi de Adso si il gaseste pe Jorje, calugarul orb, obsedat de ideea rasului. Abia acum, Guglielmo realizeaza ca a gasit ucigasul din greseala, crezand ca omorurile sunt savarsite dupa tiparul sustinut de Alinardo, insa acestea se dovedesc a fi intamplatoare. Jorge pazeste cu sfintenie cartea misterioasa si dezvaluie cum a uns paginile cu o alifie otravitoare, iar cei care o rasfoiau si isi umezeau degetele in gura pentru a dezlipi foile mureau. Cartea nu este alta decat “Poetica” lui Aristotel, un manuscris despre comedie, unicul de altfel, care a ars impreuna cu biserica si biblioteca in urma incendiului izbucnit accidental.
“Numele trandafirului” este un roman care acopera o arie larga de domenii, de la criminalistica, la semiotica, religie sau istorie medievala. Este un puternic exemplu despre cum se interpreteaza semnele, desi aici sunt puse intr-un context aparte.
Etichete: carte, exclusiv, extern, Numele trandafirului, opinii, semiotica, Umberto Eco
