Antichrist – Manipulare prin brutalitate
Scris de Simona Spiridon
Nu m-as grabi sa ridic Antichrist, in regia lui Lars von Trier, la rangul de capodopera. Nu aduce idei absolut noi, nu exceleaza in esenta si este mult prea ambiguu pentru o opera completa. Dar merita atentie, iar amatorii genului n-au voie sa-l rateze.
Filmul este structurat in capitole, specific filmelor lui Von Trier. Inceputul ma duce cu gandul la cuvintele agonie si extaz. Un ea si un el, pentru ca nu le vom afla numele pe parcursul filmului, sunt surprinsi facand dragoste, in acelasi timp in care baietelul lor iese din patutul lui urmand sa-si piarda viata cazand pe fereastra. In continuare, cuplul duce munca de recuperare dupa pierderea suferita.
Barbatul este psihoterapeut si incearca sa-si foloseasca cunostintele medicale pentru a-si ajuta sotia sa faca fata sentimentelor de vina. Tratamentul se va produce intr-un loc numit in mod ironic – Rai, fiind vorba de o cabana in padure, un loc ce va declansa mai intai frici interioare si apoi pierderea completa a judecatii. Din acest moment, lucrurile sunt pe cat de simbolice, pe atat de haotice. Asistam la sex masochist, masturbare violenta, atacuri ce implica o masina de gaurit si automutilare genitala.
Controversa cu privire la aceste scene nu prea e justificata. Filmul a fost de la bun inceput incadrat la genul horror. O eventuala nemultumire ar putea fi legata de pretentiile lui von Trier de exprimare a artei, care este intr-adevar putin ciudata, in sensul ambiguitatii.
Titlul nu are o corespondenta directa in film. Fara a oferi vreun argument sau vreo scena relevanta in acest sens, natura este vazuta ca un mediu malign, care scoate raul din femeia interpretata de Charlotte Gainsbourg. Mai exact, “Biserica Satanei”, dupa cum o numeste aceasta in film. Si mai avem cateva expresii apocaliptice. La un moment dat o vulpe priveste in camera si spune: “Haosul domneste”, si nu stii daca sa razi sau sa te intrebi ce-o mai vrea sa zica si cu asta.
Lars von Trier a declarat ca pastreaza mereu in preajma lui cartea lui Nietzche, “Anticristul” din 1895. Asta inca de la varsta de 12 ani. El s-a autoproclamat “cel mai mare regizor din lume” si in ciuda faptului ca a tinut sa sublinieze ca Antichrist a fost conceput in afara oricarei logici sau gandiri dramaturgice, criticii si snobii cauta permanent intelesuri filosofice in spatele fiecarei imagini. De fapt, Antichrist este o experienta mai mult decat un film, este o provocare, o tendinta de a soca si o lupta cu demonii proprii. Pe von Trier l-a ajutat sa treaca peste o depresie, dupa cum a declarat. Sa nu uitam ca subiectul de la care se pleaca este unul relativ simplu. Practic, regizorul danez foloseste tehnica manipularii prin brutalitate.
Pentru a savura latura artistica a filmului, solutia este sa va inchipuiti ca vizionati o poveste tragica. Asta implica lipsa realismului si o capacitate de visare. Responsabilul cu arta cinematografica, Antony Dod Mantle face minuni cu imaginile care parca absorb personajele, iar coloana sonora completeaza superb scenele.
O problema care bantuie mintile dupa vizionare este cea legata de misoginism. Este sau nu femeia vazuta ca raul suprem? Charlotte Gainsbourg reuseste sa impresioneze mai mult decat Willem Defoe, actorul care interpreteaza barbatul. Femeia inunda in naturalete. Personajul ei este cel irational, brutal pana la extrem, dar mult mai puternic si mai viu. Furia pe care si-o elibereaza impotriva barbatului ar putea defini lupta eterna intre sexe, dar nu exclud nici ideea regizorului, o idee istorica de alfel, ca femeia este radacina raului. La nivel strict metaforic, se poate spune ca productia urmareste confruntarea dintre ratiune si nebunie, cea din urma triumfand.
Inainte sa vezi Antichrist, gandeste-te bine. Pentru cei cu o inima puternica si pofta de terifiant, pentru iubitorii de arta macabra si nonconformista ar putea fi fascinant. Restul il vor considera mediocru, revoltator sau pur si simplu interesant.
Etichete: Antichrist, arta, Charlotte Gainsbourg, cinema, controverse, extern, femei, filme, idei, imagini, Lars Von Trier, Nietzche, opinii, ratiune, violenta, Willem Defoe
