O Urma de calitate in muzica romaneasca
Scris de Simona Spiridon
In Romania inca mai alergam dupa calitate in muzica. Nici peste hotare nu se gaseste pe toate drumurile, dar la noi este intr-adevar la mare cautare. Si totusi, exista.
Aseara, in Sala Palatului, am auzit-o, am simtit-o si mi-a ramas pe buze si la iesire. Mi-a fost adusa de trupa Urma. Concertul a fost unul de nivel inalt, beneficiind de cam tot ce e nevoie pentru a crea un spectacol. Sonorizare lucrata, lumini si proiectii inspirate, invitati dotati cu o diversitate de instrumente si nu in ultimul rand, buna dispozitie.
Urma exista de 7 ani. In 2003 si-au lansat primul album, Nomad Rhymes, un amestec acustic care prin noutatea adusa de flaut si o percutie mai deosebita si-a facut imediat loc in muzica de la noi, satula de monotonia ce domnea la vremea respectiva. Dupa 2 ani a urmat cel de-al doilea material, Anger as a gift si oamenii se inghesuiau din ce in ce mai multi sa-i asculte. In 2007, Trend Off punea punct unei etape din cariera trupei. Odata cu plecarea lui Dan Byron, ceva s-a rupt si a fost liniste timp de 3 ani.
In 2009 insa, Urma revine, avand in componenta membri vechi si noi. Actuala formula ii include pe Mani Gutau (vocal si chitara), Catrinel Bejenariu (backing-vocal), Sorin Erhan (chitara bass), Dominic Csergo (tobe) , Jimmy Cserkesz (chitara), Luis Angel Palomino (saxofon, flaut) si Ati Panaitescu (percutie). Nu au revenit insa cu mana goala. Trupa a declarat ca noul lor album, Lost End Found este gata in proportie de 80%, urmand a fi lansat in curand. Numele albumului exprima regasirea lor care va aduce noi sonoritati si prin care vor aborda mai multe stiluri muzicale.
Concertul de la Sala Palatului a fost o calatorie prin muzica. Alaturi de Urma au urcat pe scena pe rand saxofonistii Al Jawala, violonistul Mani Neumann si alti prieteni de-ai trupei, impreuna reusind sa produca un show in adevaratul sens al cuvantului. Un moment emotionant l-a constituit prezenta flautistului Mandela din trupa Sensor cu care au cantat o adaptare dupa piesa romaneasca “Cine iubeste si lasa”, dedicata memoriei handbalistului Marian Cozma.
Mani, front man-ul Urma a comunicat permanent cu publicul, facandu-ne sa ne simtim apropiati, ca si cum ne-am cunoaste dintotdeauna. Interactivitatea intr-un concert o vad ca pe o necesitate, un mod de a arata publicului ca o faci din placere, ca e mai mult decat un job. Rasplata vine intotdeauna din partea celor care te asculta.
La final, tot artistii si-au luat instrumentele si au cantat impreuna o piesa Urma, fiecare in stilul caracteristic, fiind prezentati pe rand de vocal. Cand au fost rechemati pe scena, Mani&Co au interpretat “Buy me with a coffee”, piesa de rezistenta a Urmei de altadata, iar dupa concertul din “sala de congres”, cum a denumit Mani Sala Palatului, a urmat un afterparty in clubul Silver Church.
Dupa aproximativ 2 ore si jumatate de quality time, in care mi-am descretit fruntea si m-am destins dupa o zi de munca, sunt convinsa ca talentul si profesionalismul ies intotdeauna la suprafata, iar Urma inca mai are multe de spus in muzica.
Etichete: calitate, concerte, instrumente, intern, Lost End Found, Mandela, Mani Gutau, Mani Neumann, muzica, opinii, Sala Palatului, Silver Church, urma
Comentarii (1)
Cred ca Mani mereu o sa aiba grija ca Urma sa ramana in picioare. Daca acest concert a amintit cuiva de concertele de vis din “raposatul” Viking, cand formatia obisnuia sa prelungeasca concertul pana la 3 ore si ceva, atunci inseamna Urma is really back in action.