Tatuajul: arta, istorie si unicitate
Scris de Evelina Catoi
Tatuajul este probabil cea mai veche forma de arta, datand inca din preistorie. La inceput se foloseau cutite mici pentru a obtine forma dorita, iar apoi totul se desavarsea prin utilizarea unor culori obtinute in mod natural. Mult mai tarziu s-a inventat bine cunoscuta masina de facut tatuaje ce oferea precizie si manevrabilitate.
In trecut, simbolistica tatuajului diferea de la o cultura la alta. In general, conducatorii erau cei care se tatuau, reprezentand clasa privilegiata din care faceau parte, semn distinct al statutului lor. Cand deveneau adulti, baietii marcau acest moment din viata lor prin tatuare. Pentru femei, acesta era un semn de frumusete sau reprezenta casatoria.
Astazi, tatuajul inseamna diversitate, unicitate sau apartenenta la un anumit grup. Ne tatuam pentru a fi diferiti, pentru a iesi din anonimat sau pentru a le arata si celorlalti trairile si valorile noastre.
Tatuajul in inchisoare este foarte comun in zilele noastre. Detinutii isi marcheaza pielea cu numarul de oameni pe care i-au ucis sau anii petrecuti inchisi, numele unei iubiri pierdute sau banda din care fac parte. Membrii mafiei japoneze au probabil cea mai elaborata forma de tatuaj. Cei din Yakuza isi tatueaza tot corpul, aratandu-si puterea si influenta. Este practic si un test curaj, de rezistenta la durere si loialitate. Tatuajele Yakuza sunt de o mare frumusete, realizarea lor extinzandu-se pe parcursul catorva ani, fiind astfel si costisitoare. Avand in vedere ca nu este tocmai un tatuaj obisnuit, metoda de realizare este si ea deosebita: acele folosite sunt mai mult niste lame de cutit, iar desenele se realizeaza cu o pensula. Cei tatuati astfel, poarta in permanenta hainele in asa fel incat sa le acopere desenele, ferindu-se de ochii oamenilor. Usor ciudat: sa induri ani de zile, sa cheltuiesti multi bani, pentru ca nimeni sa nu poate vedea arta de pe corpul tau.
Poate cele mai distinctive tatuaje sunt cele Maori: desene geometrice, spiralate pe fata. Ritualul este si de aceasta data
unul complex: un proces dureros, in care se foloseau cutite, iar prin incizii se introducea culoarea. Cei care urmau sa se tatueze intrau in transa, un fel de somn profund, necesar pentru a face fata durerii. In zilele noastre, tatuajul Maori incepe sa ia amploare, desi nu sunt multi cei care au curajul sa-si tatueze chipul. Este foarte frumos, cel putin din punctul meu de vedere, iar legendele care insotesc aceasta cultura sunt speciale si unice.
Propriul corp a devenit insuficient pentru cei care vor sa iasa in evidenta. Un tatuaj pe mana sau pe spate este banal pentru aceia pasionati de aceasta forma de arta. Tinerii de azi experimenteaza cu tatuaje pe limba, desi este o zona sensibila iar procesul destul de anevoios. Tatuajul in ochi este o metoda extrema de a iesi din tiparele societatii. Cu ajutorul unei seringi se injecteaza
cerneala in albului ochiului si evident, o singura intepatura nu este suficienta. Dar, deja vorbim de modificare corporala.
Tatuajul cosmetic sau machiajul semipermanet este foarte popular in randul femeilor. Din dorinta de a nu mai pierde timp in fata oglinzii, ne tatuam conturul buzelor sau al ochilor. Cele care nu au sprancenele in forma pe care si-o doresc, apeleaza si ele la tatuaje. Rezultatele insa nu sunt permanente, ele dureaza aproximativ doi ani.
Inainte sa iti faci un tatuaj, ia in considerare urmatoarele:
- Gandeste-te bine, de douazeci de ori, daca vrei cu adevarat sa-ti faci un tatuaj. Este un semn permanent, de
care nu poti scapa decat cu greu, dupa proceduri costisitoare si oricum pielea ta nu va arata ca la inceput.
- Nu opta pentru un desen foarte mare si elaborat. S-ar putea sa nu-ti placa si sa fie dificil de ascuns.
- Decide-te asupra locului in care vrei tatuajul. Pentru inceput alege ceva mai discret. Ca femeie, mai porti si rochii scurte, decoltate sau cu spatele la vedere.
- Cauta persoana potrivita care sa-ti faca tatuajul. Nu poti face acest lucru in apartamentul unui amic al unui prieten, care stie sa deseneze. Ai nevoie de un salon profesionist pentru tatuaje, unde totul se intampla in conditii de igiena maxima. Vorbim totusi de ace, iar bolile care se pot transmite in acest fel sunt destule si grave.
- Cel mai important: nu iti tatua numele unui iubit. Sunt sanse mari sa va despartiti la scurt timp dupa si nu stiu ce ai putea face cu ” Vasile forever”.
Tatuajul trebuie sa aiba o semnificatie pentru tine, sa fie ceva in care sa crezi, sa-ti aminteasca de lucrurile importante pentru tine. Desi nu ne place sa credem, reprezinta inca un subiect tabu, chiar si in societatea de azi, asa ca pregateste-te sa faci fata criticilor.
Credit foto: Women Tattoo, Natyu, Thai Medical News
Etichete: extern, feature, inchisoare, Maori, stiri, tabu, tatuaje, Yakuza




















