RENNE: Revista online

The Cranberries au dat timpul inapoi

Scris de Simona Spiridon

“Va multumim ca ne-ati asteptat”, le-a spus Dolores O’Riordan celor 10.000 de fani care au venit sa-i admire live pe irlandezii de la The Cranberries. Si asteptarea a meritat, pentru ca artistii ne-au oferit exact ce ne-am dorit: o incursiune in muzica lor interpretata in stilul inconfundabil The Cranberries. Ne-am intors in timp cu Zombie, cand o voce de o rezonanta uluitoare canta emotionant despre violenta din lume sau Linger care a devenit un imn al indragostitilor din intreaga lume.

In deschidere au cantat The Amsterdams, care desi nu au nicio legatura cu trupa care ii urma pe scena, suna promitator. Ce m-a deranjat a fost ca repetau obsesiv aproape dupa fiecare piesa: “Suntem The Amsterdams, din Bucuresti”, ca si cum veneau de departe si era greu de retinut numele localitatii lor de provenienta. Ar fi fost de preferat sa ne atraga atentia cantand, si nu spunandu-si numele de nenumarate ori.

A urmat un soundcheck scurt si la ora 21:00, Dolores si-a facut aparitia plina de energie intr-o rochita roz cu manusi si bocanci negri. Playlist-ul a inceput in forta cu Analyse de pe albumul Wake up and smell the coffee care a mobilizat instantaneu publicul. Absolut toata lumea canta in cor versurile impreuna cu solista The Cranberries, care a compus cea mai mare parte a pieselor trupei. Cantareata a remarcat imediat prezenta in publicul din fata a unei fetite care aplauda de pe umerii tatalui, ea insasi fiind mama a trei copii. Cand a inceput a doua piesa, Animal Instinct, incepeam sa-mi dau seama ca imi ascult live o parte din muzica adolescentei. Greu de exprimat in cuvinte sentimentul.

La inceput sonorizarea mi s-a parut putin defectuoasa, dar a fost remediata rapid. Baladele Linger, Ode to My family si When You’re gone, pe care au dedicat-o celor care au pierdut pe cineva drag, mi-au dat fiori deliciosi pe care doar muzica ti-i poate da. Dolores O’Riordan reuseste, dupa 20 de ani de cariera sa transmita enorm, calitate ce mi se pare esentiala pentru un artist.

La Salvation si Zombie s-a instalat delirul. Atat in public cat si pe scena. Fanii cantau si sareau, amintindu-si parca deodata ca dincolo de pop, indie si folk, The Cranberries canta rock! Dolores s-a dezlantuit si ea pe scena in stilu-i caracteristic, masculin si nonconformist.

La bis, solista a schimbat vestimentatia, de data aceasta purtand o rochie cu pelerina neagra si a cantat inca trei piese printre care si Promises de pe Bury the Hatchet. Show-ul s-a incheiat celest cu Dreams, iar inainte sa plece, solista i-a oferit fetitei din primul rand pe care o observase la inceputul spectacolului, colierul pe care-l avea la gat. Gestul a fost indelung aplaudat si desi ne-am straduit sa-i chemam inapoi pe scena, n-au mai venit. Au spus totusi ca vor sa revina la anul si ma agat de promisiunea asta.

A fost o seara cu prilejul careia ne-am intors in anii `90, la setea aceea de noutate, de libertate, dar si la sensibilitatea ce ne caracteriza. The Cranberries se strecoara cu usurinta in sufletul oricui, al pustilor de atunci si de acum si am convingerea ca ii voi asculta cu aceeasi placere peste ani.

Pentru cei care ati ratat concertul, o mostra de amintiri:

Etichete: Animal Instinct, artisti, Dolores O'Riordan, Dreams, intern, Linger, live, muzica, public, reportaje, rock, scena, show, The Amsterdams, The Cranberries, video, Zombie