Bank of America se tine tare
Scris de Daniel Ionascu
Profitul net al Bank of America (BofA) a fost de 2,41 miliarde de dolari in trimestrul al doilea, in scadere cu 25% fata de perioada similara a anului trecut. Activele neperformante s-au plasat, la 30 iunie, la aproape 31 miliarde de dolari, de circa trei ori mai mult comparativ cu nivelul raportat cu 12 luni in urma, se arata in raportul financiar al grupului.
Banca a facut, in perioada aprilie-iunie, provizioane suplimentare de 13,37 miliarde de dolari pentru a acoperi pierderile generate de credite, fata de 5,83 miliarde de dolari in intervalul corespunzator din 2008.
Veniturile gigantului financiar, care a “inghitit” la inceputul anului banca de investitii Merrill Lynch, au crescut cu peste 60% in trimestrul al doilea, la 32,7 miliarde de dolari, de la 20,4 miliarde de dolari in perioada similara a anului trecut.
Bank of America are active in valoare totala de 2.420 miliarde de dolari, fata de 1.754 miliarde de dolari la 30 iunie 2008. Banca a acordat, in trimestrul doi, credite in valoare totala de 211 miliarde de dolari. BofA a primit 45 de miliarde de dolari de la Trezoreria SUA si garantii guvernamentale pentru activele toxice.
Etichete: Bank of America, criza, profit, stiri




















