Ce mai are Rusia de privatizat

Scris de

Eurovision_RusiaPrincipalele companii pe care oficialii rusi au anuntat ca le vor privatiza sunt banca de stat VTB, a doua dupa capitalizare, Sovcomflot – o companie navala de mineraliere si petroliere, dar si aeroporturile si telecomunicatiile. Pe langa acestea, Rusia mai detine actiuni la Rosneft, GazpromNeft si Transneft, companii din domeniul petrolier. Alexei Kudrin, ministrul de Finante al Rusiei spunea ca guvernul ar putea vinde in 2010 pachete de actiuni la companii de stat pentru a face rost de bani astfel incat sa finanteze deficitul, conform Ria Novosti.

Vicepremierul Igor Shuvalov spunea la Bloomberg TV ca in valul de vanzari, anul acesta vor fi oferite 20% din Sovcomflot, compania de petroliere si mineraliere care a fuzionat cu OAO Novoship, un rival mai mic, in 2007. El a mai spus ca urmatoarele vanzari vor veni, probabil, in a doua jumatate a lui 2010 si vor include porturile maritime si fluviale dar si aeroporturile, care au „nevoi uriase de investitii”.

Ultima mare vanzare din partea statului rus a fost in 2007, cand VTB, a doua banca a tarii ca marime dupa Sberbank, a vandut la oferta publica initiala actiuni de 8 miliarde de dolari. In urma cu o luna, guvernul si-a crescut cota in VTB printr-o injectie de capital de 6 miliarde de dolari. De atunci, actiunile bancii au urcat cu 20%.

Un an mai devreme, Rosneft a vandut actiuni de 10,6 miliarde de dolari. Acum, capitalizarea Rosneft este de 77,7 miliarde de dolari. Rusia ar putea vinde 25% din Rosneft fara nicio consecinta serioasa si sa ramana cu pachetul de control, a spus Andrei Saharov, fost vice-ministru al Economiei, citat de Vedomosti.

Guvernul rus mai detine si 100% din GazpromNeft, bratul petrolier al gigantului gazelor prin compania mama Gazprom, si la Transneft, operatorul conductelor din tara.

Din telecom, Rusia detine prin Syvazinvest, actiuni la peste 85 de companii din domeniu, dintre care si Rostelecom, operatorul de telefonie pe distante lungi din tara. Principalele companii la care Svyazinvest detine majoritatea actiunilor sunt 7 mari operatori interregionali: CenterTelecom, North-West Telecom, VolgaTelecom, Southern Telecom Company, Uralsvyazinform, Siberia Telecom, Dalsvyaz Far East region. De asemenea are majoritate si la Central Telegraph, Dagsvyazinform, Rostelecom, si Giprosvyaz.

Economia rusa este intr-un dezastru complet, cu o scadere de 10,9% in al doilea trimestru, o inflatie pe care banca centrala crede ca va fi putin sub 11% si cu un deficit estimat a ajunge la 8,9% din PIB. In bani, acest deficit se traduce la imensa suma de 112 miliarde de dolari. Guvernul se asteapta sa stranga din privatizari 230,5 miliarde de dolari in 2010, potrivit proiectului de buget citat de Reuters.

Chiar si premierul Vladimir Putin, a spus intr-un discurs ca intentioneaza sa reduca influenta statului in economie. Putin era adeptul unei concentrari puternice a puterii in mainile statului, insa se pare ca criza economica i-a schimbat gandirea. Unii analisti cred, insa, ca masura vine prea tarziu, Rusia pierzand tempo-ul in comparatie cu China sau Brazilia.

Sursa: Renne

Etichete: , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.