Cum se vede energia romaneasca din America
Scris de Daniel Ionascu
Romania ar trebui sa lase libere preturile interne la energie, gaze si carbuni, daca doreste sa atraga investitii straine masive in aceste domenii si sa-si reduca, astfel, dependenta de importuri. Edward Chow, senior fellow pe probleme de energie si probleme de securitate la grupul de analiza Center for Strategic and International Studies din Washington, crede ca “investitia este sangele din energie”. “In SUA am facut greseala de a controla pretul petrolului si gazului (natural – n.r.) pana in 1978. Sub presedintele Carter s-a eliberat, ceea ce a adus foarte multe investitii si tehnologii. Exploatarea zacamintelor neconventionale de gaz va face ca SUA sa nu importe aproape deloc gaz natural lichefiat (GNL)” a spus expertul.
Fara manageri pusi politic
In privinta ideii de a realiza un campion energetic national care sa includa toate companiile din energie, Chow spune ca trebuie ferit de influentele politice. “Ideea unui campion national de energie ma intriga. Trebuie sa ne asiguram ca societatile de stat sa nu opereze sub influenta politica iar agentia de reglementare sa fie intr-adevar independenta sub autoritatea parlamentului” a mai zis el.
Conducerea companiilor din domeniul energetic sunt parte a unui troc generalizat pe care il fac politicienii dupa fiecare schimbare de Guvern. Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) se afla sub coordonarea primului ministru si nu de putine ori companiile din piata au acuzat ANRE de mentinerea artificiala la nivel jos a preturilor din interese electorale. In acelasi timp, oficiali ai statului acuzau ANRE ca favorizeaza mai mult companiile din domeniul gazelor (E.ON, GdF SUEZ, Petrom) carora le acorda majorari la pretul reglementat, in timp ce societatile din energia electrica nu primesc acelasi tratament.
Ganditi regional
“Toata populatia Balcanilor e mai mica decat a Turciei. Din aceasta o treime se afla in Romania. Atat terminalele de LNG (care vor fi construite) in Constanta si Krk (Marea Adriatica- nr) trebuie gandite pentru a servi o regiune si nu o tara. Depozitele de gaze nu trebuie numai marite, dar sa fie si comerciale (sa se poata cumpara gaz de la ele – n.r.). Modernizarea nu inseamna numai schimbarea de echipamente, ci si practici manageriale internationale” spune Chow.
Etichete: Edward Chow, energie, exclusiv, intern, probleme, Romania, stiri




















