Doi sefi Bear Stearns ascund probele fraudei
Scris de Daniel Ionascu
Procurorii americani au anuntat ca doi fosti directori ai unor fonduri speculative ale Bear Stearns, candva a cincea banca americana de investitii, incearca sa blocheze accesul guvernamental la documentele care probeaza frauda pentru care cei doi sunt judecati, anunta Reuters.
Avocatii unuia dintre acuzati, Ralph Cioffi, au descris acuzatiile drept „false si inflamatorii”. Matthew Tannin si Ralph Cioffi au fost trimisi in judecata in luna iunie 2008 cu numeroase acuzatii de frauda in privinta rolului lor in colapsul din 2007 a celor doua fonduri speculative.
Caderea acestora a costat investitorii 1,4 miliarde de dolari si a dus la criza de lichiditate a bancii de investitii si in final la cumpararea pe nimic a Bear Stearns de catre JP Morgan.
Cioffi a mai fost acuzat si de tranzactii beneficiind de informatii privilegiate, iar procurorii si avocatii se cearta pe ce dovezi ar trebui admise in tribunal, in procesul ce va incepe in 13 octombrie. Ambii pot primi 20 de ani de inchisoare.
Intr-un document inaintat ieri in tribunal, procurorii acuza ca Cioffi, fara o citatie adecvata, a zburat in Florida si a incercat sa obtina documente bancare originale despre care stia ca vor fi citate ca probe. Avocatii lui Cioffi spun ca a incercat sa ia o copie a documentelor care l-ar prezenta cu fata curata. Dar agentii statului spun ca laptopurile celor doi au disparut iar aceasta nu e o coincidenta.
Frauda costa in faptul ca cei doi si-au „vandut” produsele catre clienti drept „oportunitati extraordinare” in timp ce in privat ei isi exprimau ingrijorarea fata de scufundarea ipotecilor subprime. In schimb, Cioffi si-a retras dintr-unul din fonduri 2 milioane de dolari.
Procurorii mai spun ca el a obtinut un credit de 4,25 milioane de dolari in decembrie 2006 iar impreuna cu Tannin au conspirat sa puna banii lui Cioffi din fondul speculativ, circa 5,7 milioane dolari, drept colateral pentru imprumut. Managementul Bear era impotriva. Dupa care potentialul pierderii atat a banilor cat si a colateralului au fost o motivatie pentru cei doi sa fraudeze investitorii astfel incat acestia sa nu-si scoata banii din fonduri.
Etichete: Bear Stearns, extern, frauda, procese, stiri




















