Lufthansa lanseaza prima cursa pe biocombustibil

Scris de

Din luna aprilie 2011, un avion Airbus A321 al Lufthansa va face primele zboruri “verzi” din istorie destinate publicului. Acestea vor avea loc zilnic intre Hamburg si Frankfurt iar avionul va merge partial pe biocombustibil.

Compania va incerca pentru sase luni o imbinare in proportii egale a kerosenului cu ulei vegetal tratat special, pentru a putea vedea efectele asupra unuia din motoarele avionului.
Totul face parte din proiectul burnFAIR, care studiaza efectele pe termen lung ale biocombustibililor asupra performantelor aeronavelor.

Desi compania braziliana TAM a efectuat luna trecuta cu un Airbus A320 un zbor cu biocombustibil, Lufthansa pretinde ca este prima care a condus teste pe termen lung.

Biocarburantii provin de la compania finlandeza Neste Oil, unde se are grija ca recoltele energetice sa nu concureze cu cele pentru mancare sau cu padurile pentru apa sau teren arabil.
Cand este ars, combustibilul este asteptat sa nu emita dioxid de carbon mai mult decat au consumat plantele in timpul cresterii.

Proiectul costa Lufthansa 8,6 milioane de dolari si ar trebui sa reduca emisiile de CO2 ale companiei cu 680 de kilograme in cele sase luni de proba.

Sursa: Gizmag
Sursa foto: mollekuehl.de

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.