Cum ni se digitalizeaza viata
Scris de Daniel Ionascu
Avansul tehnologiei, inovatia, solutiile ieftine si criza economica schimba modul in care oamenii fac unele dintre cele mai banale lucruri: privitul filmelor, cititul sau telefonarea prietenilor.
Din cauza crizei oamenii renunta la abonamentele de cablu tv pentru a reduce cheltuielile. In schimb, creste numarul pentru abonamente la serviciile de televiziune online.
Datele prezentate luni in SUA arata ca americanii au anulat 711.000 abonamente in cel de-al doilea trimestru, un numar de sase din cele opt cei mai mari furnizori de cablu raportand cea mai grea perioada de trei luni. Per total, operatorii de cablu si telecom au sters 216.000 de clienti, fata de 378.000 pierduti in al doilea trimestru din 2009.
In acelasi timp, SNL Kagan estimeaza ca aproape 3 milioane de locuinte din SUA vor folosi serviciile Hulu de Web TV ca prima solutie, pana la finele anului, fata de 1,5 milioane in 2009. Pentru 2011, compania se asteapta ca cifra sa ajunga la 4,3 milioane. Locuintele cu abonamente de cablu sunt 115 milioane in SUA.
Ca atare, o serie de rapoarte de pe Wall Street indeamna Yahoo sa cumpere o cota semnificativa din Hulu, deoarece este o sincronizare perfecta intre scaderea subscriptiilor pentru cablu si momentul in care gigantul webului sa faca un pariu oferind subscriptii Web TV, potrivit Broadcastnewsroom.com. Hulu este pe cale sa se listeze la bursa de la New York.
De la tomuri la biti
Cartile sunt un alt domeniu in care experienta noastra cu obiectele este schimbata de lumea digitala. Amazon a anuntat ca ultimele modele ale cititorului digital Kindle se vand in cel mai rapid ritm dintotdeauna, depasind versiunile precedente ale gadgetului. In plus, retailerul online a inceput sa livreze noile Kindle clientilor de miercuri, cu doua zile inainte decat se astepta. Iar cei care il comanda acum trebuie sa astepte pentru livrare pana la mijlocul lui septembrie.
Amazon a lansat doua noi modele de Kindle, unul de 139 de dolari cu Wi-Fi si altul de 189 de dolari cu Wi-Fi si 3G. Popularitatea Kindle reflecta schimbarea industriei de editare a cartilor de la cele clasice la cele digitale. Amazon a anuntat in iulie ca, pentru prima data, cartile digitale le-au depasit pe cele de hartie. Noile modele sunt cu 21% mai mici datorita unui design mai bun, bateria tine o luna de zile iar capacitatea de stocare a fost dublata, putand fi memorate 3.500 de carti. De pe ele se pot citi si pagini specializate pentru gadget ale revistelor si ziarelor.
Sa ne auzim cu … ochii
Modul in care dam telefon se schimba si el. Daca vorbitul clasic la mobil e cunoscut, inca un mod isi face loc: video-apelul. Functia FaceTime are mare succes in noul iPhone 4 al Apple. Atat de mare, incat unii analisti indeamna Apple sa cumpere Skype, sau o cota foarte mare din companie odata cu oferta publica initiala a companiei. Motivul este simplu: apelurile video reprezinta 40% din cele 95 de miliarde de minute de conversatii realizate prin Skype pana acum, in acest an, potrivit VentureBeat. Mai exact, cea mai mare baza de utilizatori de telefonie video intalneste cea mai de succes categorie de gadgeturi ale momentului. Valoarea Skype a fost stabilita de investitori la 2,75 miliarde de dolari, un mizilic fata de cele 45 de miliarde de dolari pe care le are Apple in conturi.
Etichete: Amazon, analiza, Apple, extern, Hulu, iPhone, Kindle, online, Skype, SUA, televiziune, Wall Street, Yahoo!