Global Forum s-a terminat in verva

Scris de

Global Forum 2009 - BucurestiEditia 2009 a Global Forum a luat sfarsit, insa senzatia transmisa a fost ca invitatii ar mai fi vrut cel putin o zi in care sa stea de vorba. Daca ieri lucrurile au mers ceva mai domol, astazi ultimele doua conferinte au fost extrem de interesante si alerte. Singura hiba a fost ca au avut loc in paralel, in sali diferite, lucru problematic pentru cei curiosi si cu dificultati in a-si dubla corpul.

O conferinta din ultima sesiune a fost condusa de Pierre Laffitte, care la 84 de ani are o energie deosebita, chiar daca nu pare la prima vedere. E vorba de “Euro-Mediterranean Innovation Network”, la care au participat, pe langa Laffitte, cu exemple la obiect:

Global Forum 2009 - Pierre Laffitte* Zoltan Bendo, Senior Manager Program, Pole Program Office Ungaria, Ungaria;
* Thierry Bievre, Director General, Elithis, Franta;
* Timo Haapalehto, Departamentul de Politici de Dezvoltare si Inovare, Comisia Europeana;
* Candace Johnson, Presedinte Johnson Paradigm Ventures, Franta;
* Jean-Yves Leost, RTE, Franta;
* Maledh Marrakchi, Telecom,Tunisia;
* Eunika Mercier-Laurent, Preşedinte, Global Innovation Strategies, Franta;
* Gabriel Mergui, Director Genopole International;
* Alain Renck, Director Internaţional pentru OSEO, Franta;
* Christel Simone, Ing. Eco-conceptie, Centre d’Animation Regional en materiaux Avances (Carma), Franta;

Gabriel Mergui a avut o interventie exemplara, aratand cum proiectul in care este implicat, Genopole, ofera tehnologie care sa ajute industria medicala la un nivel mult mai mare decat pare la prima vedere, prin implicatii directe si indirecte. Un exemplu oferit de el a fost cel al unui sistem construit de ei de la zero, care ofera si o serie de unelte, dar a carui componenta majora din punct de vedere social este oferirea a peste 4000 de locuri de munca in domeniul tehnologic.Global Forum 2009 - Gabriel Mergui

Global Forum 2009 - Giorgio Prister si Mihai Cristian AtanasoaeiA doua conferinta a fost “Strategies & Policies for Innovative Cities Network”, prezidata de Giorgio Prister. Principiul “sa pastram ce-i mai bun pentru sfarsit” a fost aplicat cu mare succes in cazul de fata. Din motivele mai sus amintite, nu am vazut prezentarea prefectului Bucurestiului, Mihai Cristian Atanasoaei, care s-a scuzat la putin timp dupa ce am facut translatia din sala in sala, insa celelalte au fost de nota 10. Participantii:

* Raed Arafat, Secretar de Stat, Ministerul Sanatatii, Romania;
* Peter Held, Director Regional Europa Centrala si de Est, Proxim Wireless, Germania;
* John Jung, Presedinte al Forumului ICF al Comunitatilor informationale, S.U.A.;
* Eric Legale, Director managerial, Issy Media, Franta;
* Ramon Lumnitz, VP Sales Europe and Africa, Proxim Wireless, Germania;
* Odisseas V. Raptis, Director executiv, e-Trikala, Orasul Trikala, Grecia;
* Kao Hui Chun Sha, Asistent Directie Generala, Laboratorul de Cercetari in domeniul Informatiei si Comunicatiilor (ICL), Insitutul de cercetari pentru Tehnologia Industriala, Taiwan;
* Christoph Schwegelbauer-Frey, Director de proiect si International Sales Manager, Siemens IT Solutions and Services, Austria;
* Alan Shark, Director executiv & CEO, Institutul Public de Tehnologie PTI; Profesor asistent, Universitatea Rutgers;
* Zoltan Somodi, Consultant in fonduri structuralale Open Gates, Romania;

Un oras cu retea wireless gratuita

Global Forum 2009 - Odisseas V. RaptisM-au facut invidios vorbele si slideurile lui Odisseas Raptis, reprezentantul Greciei, al carui studiu de caz s-a folosit de orasul Trikala, pe care l-a descris ca fiind mediu ca marime in Grecia, dar mic in Europa. In acelasi timp, el a nuantat asemanarile dintre tara sa si Romania, ambele fiind in pozitia de a atrage fonduri de la Uniunea Europeana pentru a finanta proiecte legate de IT si care sa ajute administratiile locale. Ei au facut asta acum 5 ani si privind unde au ajuns ne face sa ne intrebam cand se va pune la punct ceva similar si la noi.

Mai precis, a fost implementat un proces prin care sistemul electronic al transportului in comun este legat de televizoarele locuitorilor. El poate fi programat sa afiseze cate minute mai sunt pana la urmatorul autobuz care ajunge in statia cea mai apropiata si care te intereseaza si te poate anunta cand trebuie sa pleci de acasa ca sa nu intarzii. Trei puncte principale au facut parte dintr-o strategie mai larga: O retea wireless gratuita, un sistem de sanatate electronic si Dimosthenis, o condica online pentru plangerile cetatenilor. Cu sistemul de sanatate, oricine poate pastra o legatura directa cu orice doctor din oras, pe langa avantajele evidente, reducandu-se astfel si traficul, lucru ce duce la randul sau la reducerea poluarii, dar si a sanselor de a se produce accidente. Cu Dimosthenis, oricine poate face o plangere pe Internet, toate sistemele implicate fiind interconectate. Cand o solutie a fost gasita, un operator telefonic il suna inapoi pe cel care a facut plangerea si il intreaba daca solutia il multumeste.

Visez la ziua in care voi putea vedea in coltul laptopului in cate minute va veni urmatorul tramvai, autobuz sau metrou in statie, la ziua in care voi putea face o plangere online si minune, voi fi sunat inapoi ca sa confirm rezolvarea problemei, sau la ziua in care voi putea face un control medical de rutina din propriul dormitor. Si sper ca solutia nu este sa ma mut in Grecia.Global Forum 2009 - Kao Hui Chun Sha, Taiwan

Oamenii destepti cauta compania altor oameni destepti

O alta prezentare educativa a fost cea a lui John Jung, care a explicat tuturor rolul major pe care il are educatia populatiei unui oras. El crede ca orice oras ar trebui sa incurajeze crearea unor centre universitare in interiorul granitelor proprii, sau macar prezenta catorva sectii ale unor universitati. “Oamenii destepti cauta compania altor oameni destepti”, a spus el. Astfel, ridicarea nivelului educational al locuitorilor unui oras poate avea efecte puternice pentru dezvoltarea acestuia. Oameni mai buni, mai pregatiti, pot fi antrenati la fata locului, iar altii la fel de buni vor considera apoi atragator orasul respectiv. Urmatorul aspect pe care ar trebui sa se axeze administratiile locale este oferirea locurilor de munca, pentru ca “pana si oamenii destepti au picioare si pot pleca daca nu au de lucru”.

Kao Hui Chun Sa a venit si a facut o prezentare mai generala, a tarii sale, Taiwanul. Pasionatii de IT stiu probabil cate companii mari au sediul in aceasta tara, dar cati stiu ca ea e de sapte ori mai mica decat Romania si are aceeasi populatie? Sau ca in Taiwan se afla cea mai inalta cladire de pe planeta? Si daca suntem la partea de “stiati ca”: in districtul Gangnam din Coreea de Sud exista o rata de penetrare broadband de 93% si ca nu mai putin de 350 de mii de locuitori iau parte la cursuri de “educatie IT”?

Etichete: , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.