Supercomputerele IBM sunt cele mai prietenoase cu mediul
Scris de Daniel Ionascu
Giganticele calculatoare realizate de IBM sunt cele mai eficiente energetic din lume, potrivit celui mai recent top Supercomputing “Green500 List”.
Potrivit topului, 17 dintre primele 20 cele mai eficiente supercomputere din lume sunt construite pe tehnologii IBM. Lista include masinarii din China pana in Germania si SUA si sunt folosite la o gramada de lucruri: astronomie, predictii climatice sau cercetari farmaceutice. De asemenea, IBM detine 65 din primele 100 de pozitii.
Performanta per watt este de mult timp un principiu in crearea de catre IBM a sistemelor. In plus, livrarile firmei americane sunt si cele mai ieftine, se mai arata in studiu. Clientii fac economie de curent si isi reduc costurile asociate pentru racirea monstrilor. Spre exemplu, IBM Blue Gene/P este cu 40% mai eficient decat alte supercomputere, astfel ca proprietarii unei astfel de jucarii economisesc annual un milion de dolari din curent electric.
Primele trei sisteme ca eficienta energetica sunt toate QPACE, bazate pe procesoare IBM PowerXCell 8i si se gasesc in Centrul Julich pentru Supercomputing din Germania, Universitatea din Regensburg si cea din Wuppertalare. Mississippi State University opereaza cel mai eficient cluster (“roi”) bazat pe platforma x86, pe care sunt construite calculatoarele personale, si se afla pe locul 9 la general.
Topul este realizat de Green500.org, care ia lista celor mai puternice calculatoare din lume dupa putere si o clasifica dupa consum.
Etichete: Blue Gene, energie, extern, IBM, mediu, stiri, topuri, video