Fortareata de la ministerul Economiei

Scris de

In Romania daca esti ziarist musai ai facut ceva rau. Pe vreme lui Caragiale era o vorba: “Tu al cui esti?” Si atunci, ca si acum, ziaristii scriau la ziare de diferite orientari, unii erau scriitori, altii isi castigau painea si berea. Si lumea ii stia drept “al lu’ Bratianu”, “al lu’ Maiorescu” etc.

Acum esti al mogulului. Bun sau rau, dai cu sapa dupa stiri si pe parcurs ajungi sa fii identificat cu namolul de care scrii.

In patru ani de cand “amenint securitatea nationala” prin actiuni subversive derulate cu pixul si tastatura impotriva ministerului Economiei, n-am intalnit niciodata ca o ceata de peste 30 de ziaristi sa fie tinuti ca vitele la poarta. Macar daca era una noua si primeam si calendar…

Desi conferinta ministrului Ion Ariton era programata pentru ora 13:00, am ajuns cu 20 de minute inainte cu speranta de a ma instala si a mai afla problemele ce ar urma sa fie dezbatute. Greseala! Pe invitatie era trecut negru pe alb ca o echipa din cadrul institutiei ne va duce la fix 12:55 in sala. De pe cand ne-am facut 2-3 am inceput sa sunam ca sa ne preia cineva. Ei, as! Vise taica! Din moment ce nimeni nu ne baga in seama rugam la poarta sa cheme pe cineva in masura sa ne treaca de bariera de securitate. Dar nu si nu: 12:55, deadline fara frontiere!

Cum s-ar zice, “r-ati ai dreacu’ ce comentati atata?” Intre timp sosesc oameni de la televiziuni, cu camere, trepiede si bagaje. Se aglomereaza iadul.

Oamenii vocifereaza. Dar vine salvarea. Nu, nu a declansat nimeni o bomba cu neuroni, dar o fata din minister flutura o hartie: “Facem si noi un pic de prezenta”. A-ha, deci carevasazica acum vitele sunt si numerotate si stampilate. Nu te scrii, nu treci. Ce conteaza ca oricum tot biroul de presa are datele tale, trebuie sa stai incolonat. Se face inca o gramada si fiecare isi lasa iscalitura.

“Facem X? Primim si bulina?”, glumesc rautacios unii ziaristi. “La amprentare cand ajungem?” intreaba ironic altii. Intre timp tot se aduna puhoi uman in forma de gramada, mai multi ca sindicalistii care protestau afara. “Haide domne’, opriti prostiile astea si lasati-ne sa mergem!”, striga Lidia Moise. Dar unde-i ordin nu-i tocmeala! Pana nu se primeste unda verde de la sefime, nu se poate buluci nimeni. Decat organizat, c-asa-i sistemul. Intr-un final trecem dar numai pentru a ne aduna ca mustele la … lifturi sau la scari.

Era deja si un sfert.

Sursa: RENNE
Sursa foto: RENNE

Etichete: , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.