Cum rezolvam greva la metrou, metoda Reagan
Scris de Danut Creanga
Metroul bucurestean nu a mai circulat azi (marti) intre orele 05:00 si 16:00 si a transformat strazile capitalei in uriase parcari. Este zi de greva si altele asemenea ii vor urma. De ce? Pentru ca sindicalistii Metrorex nu sunt multumiti de nivelul salariilor si cer mariri, acum, in secunda asta, nu mai pot astepta o luna pana cand se va forma un guvern si se va stabili bugetul. Spus in treacat, salariul mediu brut al angajatilor de la metrou este de 3.600 lei, iar cel net de 2.600 lei. Dupa unii romani, aceste salarii sunt mai mult decat acceptabile si incomparabile cu cele din invatamant si sanatate. Insa “cei de la metrou” nu sunt muritori de rand ca restul romanilor, vor mai mult si, ca sa-si arate puterea, au urcat la suprafata cei 600.000 de bucuresteni care circulau zilnic cu metroul.
Insa cine sunt “cei de la metrou”, cei care au pornit greva. Angajatii de rand? Ma indoiesc. Ei mai degraba au primit ordinul de a nu veni la munca. Ordinul a venit de la liderul sindicalistilor, Ion Radoi, fost parlamentar PSD care, potrivit averii declarate (ce se gaseste pe situl Senatului Romaniei), ar putea mari din buzunarele proprii salariile angajatilor Metrorex. Acesta detine:
– terenuri cu o suprafata totala de 5 hectare;
– un apartament in Bucuresti si doua case de vacanta;
– autoturism Audi A4;
– bijuterii si ceasuri in valoare de 6.500 de euro;
– cont de 5.200 de euro pe luna
– venituri declarate in valoare de 70.000 de lei pe an.
Vrea si dumnealui un salariu mai mare? Sau se gandeste altruist doar la supusii lui? Era momentul ca acum, cand tara nu are guvern (decat interimar), cand mai sunt cateva saptamani pana la adoptarea bugetului, cand economia este prabusita si salariile sunt platite din transele FMI, cand Bucurestiul este un focar de gripa porcina, sa pornesti o greva generala si sa-i inghesuiesti pe oameni in autobuze? Cu siguranta nu, iar paleta de motive din spatele deciziei se poate gasi in politica. Cred Geoana si PSD-ul ca prin transformarea tarii intr-un haos vor iesi cu o imagine mai buna in fata electoratului? Cel mai probabil vor sa arate romanilor cand de rau se traieste in ultimele zile ale mandatului lui Basescu. Personal, nu cred ca vor reusi in modul acesta sa adune puncte pesediste. In privinta lui Geoana lucrurile sunt stabilite de mult, de cand i-a pus Iliescu eticheta.
Dar sa aruncam acum privirea asupra lui Reagan si asupra modului cum a rezolvat el o greva in aeroporturi. Pe 3 august 1981, circa 13.000 de angajati ai Federal Aviation Administration au intrat in greva. Rezultatul: mii de curse au fost anulate, traficul a fost infernal, sute de mii de pasageri ramasi pe aeroporturi, etc. Greva a fost declarata ilegala si Reagan i-a amenintat pe controlori ca ii va da afara daca in 48 de ore nu se intorc la munca. Pe 5 august, 11.359 de angajati au fost dati afara si au primit interdictie de a mai lucra in domeniul aerian la o companie de stat.
Noi ce putem face?
Etichete: exclusiv, greva, intern, metrorex, metrou, opinii, reagan
Comentarii (3)
Cea mai buna metoda, sa-i dea afara si sa angajeze alti oameni in loc. Cand semnezi un contract, care nu specifica o crestere salariala periodica, nu vad de ce sa te plangi pe urma.
Trebuie sa fii tare naiv sa crezi ce aceasta greva este organiazata din “coincidenta” exact inaintea alegerilor.
Daca tot trebuie sa dam pe cineva afara … am putea incepe cu politicienii (acolo unde este adevarata problema dupa parerea mea). Pentru tupeul cu care au orchestrat aceste evenimente este de neimaginat!!!! Este chiar o bataie de joc!!!!
[…] Citiţi mai multe despre grevă aici. O metodă de rezolvare a grevei se află aici. […]