Lucas Papademos, noul premier al Greciei

Scris de

Dupa mai multe zile de negocieri intense, Grecia are un nou prim-ministru: Lucas Papademos, fost vicepresedinte al Bancii Centrale Europene.

Acest bancher de 64 de ani, membru al Academiei din Atena din 2006, va conduce guvernul de tranzitie, ce reuneste ministri socialisti si conservatori. Dupa o saptamana de criza politica cu variatii de la o zi la alta, sub presiunile europene si internationale, Papademos a fost singurul om acceptat de intreaga clasa politica, avand cea mai buna pozitie, avand in vedere circumstantele. Va deveni astfel, cel de-al 8-lea tehnocrat ce a preluat fraiele Executivului atenian de la inceputul secolului XX. Lucas Papademos a lucrat alaturi de Jean-Claude Trichet ca guvernator adjunct al Bancii Centrale Europene, bucurandu-se de o mare reputatie internationala.

Desi i se reproseaza lipsa carismei, totusi reputatia sa este in mod unanim recunoscuta. El este “inainte de toate o persoana de sprijin pentru cele doua partide majore din Grecia, ducand la linistea pietei economice. Este unul dintre cei care au permis Greciei sa intre in zona euro. Cunoaste deci mizele si mecanismele sistemului. E foarte important pentru acest moment. Apoi, este singurul ce ar putea ratifica acordul european din 27 octombrie”, il descrie Takis Bratsos, analist economic. Aceasta ratificare ar permite Greciei sa obtina cea de-a sasea transa a imprumutului de 110 miliarde de euro, acordat in mai 2010, si sa avanseze reducerea de 50% a datoriei Greciei, precum si un program riguros pana in 2020.

“Parlamentul, un loc de joaca”

Dupa ce a refuzat sa conduca Ministerul Finantelor, in urma reorganizarii, Lucas Papademos ar fi ezitat sa raspunda la propunerea lui George Papandreou si Samaras Antonis. Surse apropiate ale guvernului spun ca Papademos ar fi impus conditii stricte de acord intre cele doua partide, pentru a accepta aceasta functie.

Giorgos Kirtson, analist politic, nu crede ca Lucas Papademos, cu care si-a urmat studiile la MIT (Massachusetts Institute of Technology) din Boston, ar putea sa faca fata unei asemenea provocari. “Il cunosc bine, nu va putea suporta conflictele dintre partidele grecesti”, afirma el. “Parlamentul este un loc de joaca, politicile nu sunt deloc serioase in Grecia. De altfel, coalitia nu a functionat in 1989. Lucas Papademos s-a luptat impotriva juntei de colonei din 1974, intr-un mod discret. Stie sa isi faca cunoscute ideile. Nu a avut nicio legatura cu politica interna din 2002, nici nu prea sta in Grecia. Cum va suporta el iaurtul si ouale aruncate in politicieni de catre demonstranti”?

Cu atat mai mult, sindicatele au amenintat cu noi mobilizari daca guvernul nu isi atenueaza regimul de austeritate  indreptat impotriva lor de 18 luni.

Autor: Adriana Vilsan

Sursa: Le Figaro
Sursa foto: Le Figaro

Etichete: , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.