Ne-am pricopsit
Scris de Horea Mihaltan
Sau mai bine zis ne-a procopsit acest d’Artagnan al muschetarilor romani domnul Gabriel Oprea. “Dupa 20 de ani” domnia sa a descoperit “raspunsul la asteptarile romanilor”: UNPR. “Huraa Iliescu Psd, Iliescu Psd… huraaa”, parea sa strige domnul Oprea nu de mult. Oricum, au trecut niste ani de atunci si domnia sa pare sa fi fost bine pregatit de Ion in arta botezatului. Un nume pompos si treaba este rezolvata, raspunsul la asteptarile romanilor s-a nascut ca o balega.
Ca partidul sa fie cat mai solid, dl. Oprea a urmat reteta domnului Geoana facandu-i pe toti traseistii presedinti si vice presedinti. Conform modelului din partidul mama, unde traseistii nu s-au putut catara la functiile visate, in noul partid este loc pentru toti, inclusiv un presedinte de onoare, in persoana lui Diaconescu. Ca sa nu fie batator la ochi cu un partid format din numai presedinti, domnul Oprea a “retrogradat” 15 turisti la rangul de vicepresedinte. Eu ca sa nu-i supar pe cei din urma le lasam si primul titlu ca doar de asta s-au facut domniile lor traseisti.
Presedintele / vicepresedinte ar fi putut fi un titlu mult mai adecvat. Oricum sa ne bucuram ca s-a rezolvat problema Romaniei. Atatia sefi deschisi la minte, oameni cu cel mai rafinat caracter vor gasi cu siguranta raspunsuri la toate problemele tarii noastre. In caz ca nu-si vor putea duce la bun sfarasit planurile marete, ei vor infiinta un nou partid, PTTPC, Partidul Traseistilor Turisti Pentru Ciolan, un nume care li se potriveste dupa parerea mea mult mai bine. “Romanii merita mai mult”, spune dl. Oprea, vrand cu siguranta sa spuna mai multi, referindu-se la sefi.
Pe langa cele expuse am mai aflat un lucru important de la domn gheneral: “Oamenii asteapta o alta politica si alti lideri politici”! La ultima afirmatie trebuie sa-i dau liderului UNPR dreptatea. Oamenii asteapta dar asteapta cam degeaba, atata timp cat baietii vechi incearca sa formeze partide “noi”. In privinta asa numitilor “noi lideri politici” nu prea inteleg ce vrea sa spuna seful ciolanarilor. Eu stiam ca seful unui minister este considerat lider politic. Poate dl. Oprea se considera deja prea vechi in functie sau poate isi doreste cu tot din dinadinsul ceva nou si in acest domeniu, o presedentie a apararii. De, presedintele apararii suna mult mai bine decat ministrul aceluiasi resort.
Etichete: exclusiv, Gabriel Oprea, intern, opinii, partide, traseism, UNPR