Ollanta Humala este noul presedinte al Peru
Scris de Autor invitat
Fostul lider militar Ollanta Humala a castigat alegerile din 2011 din Peru devansandu-si contracandidata de dreapta Keiko Fujimori cu aproape 5 procente. Desi alegerile nu au fost marcate de fraude electorale, pentru prima oara, peruanii au ales in mod democratic o conducere de stanga.
In timpul campaniei sale, Humala si-a indreptat atentia catre economie, sistemul educational si conservarea comunitatilor indigene din Anzi si Amazon. “Nu poti vorbi despre progresul tarii cand inca exista inca populatie care traieste sub pragul saraciei absolute”, a declarat Humala. “Vom rezolva aceasta problema, asigurandu-ne ca solutia se va baza pe politici reale de dezvoltare”, a adaugat acesta. Totodata, fostul lider militar a promis sa creasca salariul minim la 180 de dolari pe luna, sa introduca o pensie de stat pentru saraci si sa taxeze “profiturile in exces” ale companiilor miniere. Noul presedinte a spus ca sustine legislatia ce da drept de veto populatiei indigene asupra rezervelor de gaz si petrol de pe teritoriul lor.
Campania din 2011 a fost marcata de asemenea si de acuzatii legate de sterilizarea fortata a peste 300 000 de femei afectate de saracie in timpul presedintiei lui Alberto Fujimori. Candidatul la vice-presedintie al lui Keiko Fujimori a provocat un scandal de proportii declarand ca sterilizarile au fost facute mai degraba “fara acordul” decat “impotriva vointei” victimelor.Vice-presedintele Omar Chehade a declarat pe un ton radical: “Nu vom inchide ochii in fata coruptiei, dar nu vom deveni persecutori”. Acesta a tinut sa adauge faptul ca fostul presedinte Fujimori, care executa in acest moment pedeapsa de 25 de ani pentru deturnare de fonduri si asasinate, va fi transferat din inchisoara sa personala intr-o inchisoare publica.
Analistii spun ca este foarte probabil ca partidul lui Humala, Gana Peru, sa formeze o alianta cu partidul lui Alejandro Toledo, ocupantul locului 4 in primul tur.
Autor: Denisa Udrea
Etichete: alegeri, extern, Ollanta Humala, Peru, stiri




















