România văzută de un înalt oficial şi de un patron de firmă
Scris de Cătălin Tolontan
Investigaţie realizată de Mirela Neag, Radu Bichiş, Dan Brie, Marius Mărgărit, Ionuţ Petrişor şi Cătălin Tolontan
La o sală de sport de 1 milion de euro, 500.000 dispar! Sistemul e astfel conceput încît succesul e aproape imposibil fără “să pătrunzi într-o reţea”
»» Interviu cu un constructor de patinoare şi săli: “Ne înecăm cu mîna noastră!”
A vrut să vorbească din proprie iniţiativă. Cu condiţia de a nu-i dezvălui identitatea. Nu e indignat sau îngreţoşat, ci mai degrabă convins că “în România, lumea s-a obişnuit să trăiască alături de corupţie. Aşa cum avem noi cutia asta de Cola pe masă, aşa stă şpaga în contractele cu statul şi firmele nu mai au puterea să protesteze. Participă şi pierd, intră în jocul murdar şi cîştigă pentru a împărţi apoi banii sau speră că se va schimba ceva”. Îl întreb în ce situaţie din cele trei e firma lui. “În toate!’.
Jumătate din bani pleacă undeva!
– Ştiaţi de patinoarele cu gheaţă artificială?
– Da.
– Şi cum vi se pare preţul de 150.000 de euro pe patinoar?
– Foarte mare, se poate verifica uşor comparînd cu preţurile din străinătate. Şi dacă le faci la 75.000 îţi rămîne 30% profit.
– Şi de ce nu licitează nimeni mai puţin ca să cîştige?
– Aţi prezentat un caz la Călăraşi. Li s-a rîs în nas şi au fost descalificaţi.
“Pe vremea lui Năstase, guvernul era plin de băieţi gelaţi care vorbeau la telefon ca brokerii şi-şi făceau business-urile. N-am crezut că ne vom întoarce aici!”
“Zic că dau la partid, dar păstrează şi pentru ei!”
– Sugeraţi că jumătate din bani sînt cheltuiţi aiurea? Şi la sălile de sport e la fel? S-au făcut 160 de săli în 2009.
– Nu sugerez, sînt sigur! Dacă vrei să cîştigi, trebuie să aderi la o combinaţie. Numiţi-o un grup de interese care manevrează lucrurile. Ştiţi a plătit statul pe sălile de sport? Cam un milion de euro pentru fiecare. 500.000 de euro îi dai acestor oameni care ţi-au făcut legătura. Din jumătate care rămîne, sala costă cam 350.000, 150.000 e teoretic profitul tău, numai că trebuie să împarţi altora… factori locali… controale…
– Şi cei 500.000 unde se duc?
– Ţi-i iau sub pretextul că ajung la partid. De fapt, cred că mulţi rămîn în buzunarele lor. Se bagă şi în campaniile electorale, dar nu atît de mult. Gîndiţi-vă că sălile se licitează în grupuri de cîte 20. 10 milioane de euro ies din circuit numai la un set de săli! Şi s-au construit în toată ţara. Preţurile au scăzut în ultimii doi ani, dar proporţiile scurgerilor sînt aceleaşi.
Cum se elimină cîştigătorii nedoriţi
– Aţi construit obiective în sport?
– Cînd am intrat în reţea, da. Altfel, nici vorbă! Ştiu cazul unei firme care s-a plasat pe toate locurile posibile între 1 şi 10 la licitaţii şi n-a cîştigat niciodată. Pentru că nu s-a situat pe cota de preţ ştiută dinainte.
– Nu înţeleg.
– Teoretic, cîştigă locul 1 ca ofertă. Adică preţul cel mai mic. Practic, nu se întîmplă aşa. Vei observa că se cîştigă de pe locurile 4 sau 5, acolo unde se plasează firmele agreate, care ştiu cît e dispus statul să ofere. Primii clasaţi sînt fie “iepurii” lor, care îşi întocmesc intenţionat greşit documentaţia ca să fie descalificaţi, fie firme care licitează corect, dar li se găseşte ceva şi sînt eliminate din competiţie. Mai există şi varianta în care răspunsul la contestaţie se trimite tîrziu şi atunci cade procedura. Tot voi aţi tipărit un exemplu. La Cîmpulung Moldovenesc nu s-a mai făcut patinoarul. Sistemul dezvăluit de voi este cel real, numai că proporţiile jafului sînt mult mai mari.
– Bun, dar chiar nu se cîştigă şi corect?
– Excepţii! Eu v-am descris regula.
“Se mai întîmplă ceva. Cine cîştigă, nu dă doar birul cel mare, dar are grijă să ofere o cotă din lucrări şi celeilalte reţele. Mereu sînt cel puţin două tabere şi, chiar dacă concurente, cooperează”
“Mai puternici decît se ştie”
– De ce nu mergeţi la DNA?
– Nu zic că n-am încredere, în general am, dar şi procurorii sînt oameni şi oameni. Să zicem că ar intra DNA pe fir şi ar face un flagrant sau ar rezolva un caz, două, trei. Firma mea şi eu am intra însă pe lista interzisă. Adio, afaceri! Şi mai gîndiţi-vă la încă ceva. Aici nu vorbim de mize politice, ideologice sau cum vreţi, ci de foarte mulţi bani şi de fapte penale. Băieţii aceştia sînt mai periculoşi şi mai puternici decît se ştie! Ştiu că nu e în regulă, ne înecăm cu mîna noastră ca ţară, dar ce pot face eu?
– Aţi discutat vreodată personal cu vreunul dintre numele apărute pînă acum in ancheta ziarului?
– Normal, aşa am cîştigat. Mi-a rezolvat.
A plecat. Cutia de Cola rămăsese pe masă.
“Cred foarte mult în domnul Blaga”, spune cel pe care ministrul l-a făcut personaj naţional
»» Interviu cu Emil Sabo, fostul şef al CNI: “Sînt foarte mulţumit de ce am făcut!”
Vorbeşte atent şi, din cînd în cînd, la celălalt capăt al firului se aude scăpăratul unei brichete. Sau poate că rupe creioane. Dar nu de nervi. Emil Sabo, clujeanul de 34 de ani pus de Vasile Blaga şef la CNI şi cel în mandatul căruia consilierul PD-L Gabriel Silagyi a cîştigat un contract de 30 de milioane de euro, este calm şi mulţumit.
“Am participat la campania electorală”
– Domnule Sabo, cum v-a numit Vasile Blaga şef la CNI?
– Prin ordin de ministru. (a înţeles, dar vrea să puncteze de la începutul dialogului!)
– Sensul întrebării era “Cum a căpătat încredere în dumneavoastră ca să vă numească?”.
– Probabil că m-a simpatizat.
– Şi cînd v-aţi cunoscut cu Vasile Blaga?
– Pe la începutul lui 2008, cu cîteva luni înainte de campania electorală locală.
– Cum v-aţi întîlnit? Într-un mediu politic sau profesional?
– (acum ezită, unul dintre puţinele momente cînd pare deranjat de întrebare) Nici politic, nici profesional. Într-un context personal.
– Aţi participat la campania electorală?
– Da, am fost în staff-ul domnului Blaga.
– Pe ce poziţie?
– Nu ştiu cum se numea, nu era o poziţie importantă.
– Ce aţi făcut vă amintiţi?
– În nici un caz nu m-am ocupat de bani. Am pus umărul. Am organizat evenimente.
Nici o emoţie cînd a fost numit la vîrf
– Şi după campanie?
– Au venit alegerile parlamentare. Am făcut şi atunci parte din echipa domnului Blaga. Din echipa personală, nu de partid. Cred foarte mult în domnul Blaga.
– Sînteţi membru PD-L?
– Nu.
– OK. Şi cînd v-a propus să fiţi şef la CNI nu v-aţi speriat puţin? Era prima funcţie în serviciul public.
– Da, era prima, dar de ce să mă tem?!
– Pentru că nu ştiaţi nimic despre domeniu. Pentru că abia intraserăţi în serviciul public. Pentru că CNI e o companie naţională cu buget de 200 de milioane de euro.
– Nici vorbă! (nu joacă teatru, pur şi simplu e convins că a meritat 100% poziţia). Fusesem manager la cîteva societăţi private şi am avut rezultate bune. Apoi, legislaţia achiziţiilor e foarte bună, procesul este transparent. N-am avut nici o emoţie. Absolut deloc!
“A fost o opţiune firească să devin director-general la CNI şi o spun chiar dacă par lipsit de modestie”
Despre dosarul de la DNA
– Apopo de locurile anterioare de muncă. Sînteţi cercetat de DNA.
– E vorba de dosarul din 2004-2005?
– Nu, din 2007. Operaţiunile comerciale au fost în 2005. Două firme au cumpărat ieftin 6 locomotive şi le-au vîndut scump la CFR. De vreo 10 ori mai scump, potrivit procurorilor.
– Am fost audiat atunci, în 2007 dacă spuneţi dumneavoastră. O singură dată şi atît. Dar toată operaţiunea a fost perfect legală. Firmele acelea erau private, cu asta se ocupau. Achiziţia, repararea şi vînzarea de locomotive.
– Ce funcţie deţineaţi în companii despre care DNA spune că au fost intermediarele afacerii?
– Cred că director general la Active şi director comercial la Remarul 16 Februarie.
– Remarul este compania unde şi Vasile Blaga are acţiuni. Nu e nimic culpabil, societatea e cotată pe Bursă, dar e interesant că aveţi aceleaşi opţiuni.
– Nu ştiam.
– Şi din 2007 şi pînă azi aţi mai fost audiat în dosar?
– Nu. Dar sînt liniştit. Nu-mi imput nimic!
– Acum sînteţi director general la CFR. Cum vedeţi din perspectiva funcţionarului public o astfel de tranzacţie? Aţi cumpăra astfel de locomotive?
– (netulburat) Dacă ar fi perfect legal, de ce nu?!
Relaţia cu Silagyi
– Pe Gabriel Silagyi cînd l-aţi cunoscut?
– (rîde) Nu cum credeţi dumneavoastră.
– Nu cred nimic, vă întreb.
– Prin august 2009, după ce a cîştigat licitaţia pentru bazinele de la Otopeni. Nu-l ştiam, nu am fost prieteni şi nu avem alte relaţii. Am văzut că aţi scris că am fost talismanul lui.
– Sigur! I-aţi purtat noroc, a cîştigat cea mai mare licitaţie a anului la CNI, aproape 30 de milioane dintr-o lovitură!
– Da, cea mai mare, dar altele le-a pierdut tot în mandatul meu. Vreo 10.
– Şi de cîte ori v-aţi văzut după ce-a cîştigat bazinele?
– (se gîndeşte) De două, trei ori. Atît. La birou, în minister. Dar pe toţi constructorii i-am cunoscut, nu doar pe el.
– Numai în minister l-aţi întîlnit pe Silagyi?
– (se concentrează) Acum, totuşi, cu unii parteneri am ieşit şi la o cafea. Dar nu-mi amintesc. Nu vreau să spun “Doar în minister” şi să greşesc. Nu-mi amintesc.
“Să citească legea!”
– Deci sînteţi mulţumit de felul în care a decurs procedura de atribuire pentru bazinele de la Otopeni?
– Da. M-am bucurat chiar că firmele care au pierdut au contestat pentru că s-a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, care ne-a întărit decizia. Am lucrat extrem de transparent la CNI.
– De ce credeţi atunci că există o percepţie negativă a publicului despre felul în care sînt distribuiţi banii publici?
– Publicul? Că unii zic e altceva, dar publicul?!
– Nu unii, mă refer la ce crede majoritatea covîrşitoare a românilor. Că aceste contracte se dau pe şpagă, că se face risipă, că le iau anumite firme.
– (pare mirat) Nu sînt convins că asta e percepţia. Oricum, cred că cei care spun asta ar trebui să citească legea achiziţiilor publice. E pe deplin europeană.
– Nu e vorba doar de lege, ci şi de proces în sine. (de data asta este exasperat reporterul). Chiar nu simţiţi ce cred românii?! Dumneavoastră cum aţi califica activitatea dumneavoastră de la CNI?
– Foarte bună!
“M-am ferit să comentat cînd am fost schimbat”
– Vă place sportul?
– Da, mult.
– Şi e utilă o investiţie de 30 de milioane de euro la Otopeni în bazine?
– Păi, Gazeta a scris şi a arătat şi imagini cu un sportiv român săritor în apă antrenîndu-se pe saltele. Peste tot în lume se fac centrele de competiţii în afara oraşelor. Trebuie doar să ai cale de acces şi comunicaţii în apropiere. Este aeroportul… Dacă organizezi competiţii, creşte şi zona.
– Competiţii sînt cînd şi cînd. Antrenamentele sînt zilnice. Şi iniţierea copiilor în nataţie e zilnică. Cine se duce din Militari pînă la Otopeni?
– Competiţiile urmează infrastructura. Asta e regula în sport. Şi vă mai spun ceva despre costuri. Nu eu am elaborat caietul de sarcini. Era făcut sub mandatul predecesorului meu. Dar n-am schimbat o virgulă. Pentru că, după ce trece prin evaluări tehnice şi comisii, un proiect e validat de piaţă la licitaţie. Dacă cineva poate să dea un preţ mult mai bun, de ce nu participă? !
– În unele cazuri a fost respins tocmai din această cauză.
– Dar nu la CNI. Repet, eu sînt foarte mulţumit de ceea ce am realizat acolo. Sînt foarte mulţumit de ce am făcut pentru sport. Printre altele, am recepţionat 160 de săli de sport. Statul trebuie să-şi asume rolul de antreprenor.
– Ştiţi cît costa o sală?
– Înainte, cam 1 milion de euro. În ultimul an, ceva mai puţin. Piata constructiilor a cazut si toti erau disperati sa ia lucrari.
– Atunci de ce aţi fost schimbat?
– M-am ferit să comentez. Am fost numit prin ordin, nu prin concurs, am fost demis prin ordin. Nu am nici un orgoliu şi am acceptat oferta domnului Berceanu de a conduce CFR S.A.
– Daca pe Vasile Blaga l-ati intilnit intr-un context privat, cum l-ati cunoscut pe Radu Berceanu? Profesional, politic?
– Nu, nici profesional, nici politic. L-am cunoscut.
Se pregăteşte urmărire penală
DNA a confirmat ieri oficial pentru Gazetă că dosarul deschis în 2007 la Cluj a ajuns în iunie 2009 la Bucureşti, din dispoziţia lui Daniel Morar, “în vederea efectuării actelor de urmărire penală”. DNA a precizat că, potrivit legii, nu poate comunica acum dacă Emil Sabo va fi trimis în faţa instanţei la încheierea dosarului.
Etichete: Revista blogurilor, Revista presei
