Apel catre studenti: nervi si scene la secretariat

Scris de

Vi s-a intamplat vreodata sa aveti o zi frumoasa, in care toate lucrurile par mai roz si sa va duceti sa platiti lumina, iar doamna functionara publica sa va termine absolut toata ziua? Iar apoi sa aveti un sentiment de anxietate, in care realizati ca nu va mai gasiti locul absolut nicaieri in tarisoara aceasta?

Ei bine, eu am trecut astazi prin asta, iar indignarea m-a adus in stadiul in care am spus: m-am saturat sa fiu calcata in picioare, sa fiu tratata ca un vagabond, sa nu se dea doi bani pe mine… in propria mea tara.

“Doamna secretara, va rog…”, dar nu se poate!

Inainte sa trec la episodul care a umplut paharul, as vrea sa relatez o alta povestioara, ce a avut loc in urma cu doi ani. Eram studenta in anul intai, intr-un oras mare, necunoscut. Ce e drept, am venit in “Capitala”, dintr-un loc micut, frumos, cu oameni buni si primitori. Normal ca aveam impresia ca toata lumea e asa, iar rautatea e doar o chestiune izolata.

Student fiind, vroiam sa profit de toate facilitatile pe care le aveam, tinand cont de marele soc pe care l-am avut, cand am vazut ce preturi colosale ma asteapta in “Micul Paris”.

Bun. La secretariat, program de la 10 la 14, de luni pana joi. Trebuia sa imi ridic urgent legitimatia, tinand cont de cati bani cheltuisem pana in acel moment cu mijloacele de transport. Am fost la secretariat, am batut incet la usa si a iesit o “tanti”, care m-a intrebat in ce an sunt.

Ea mi-a zis asa, ca la usa cortului: “Aaa, fata, dar tu pe ce planeta esti? Saptamana asta nu avem program cu anul I, vino saptamana viitoare!”. Am zis, ok, sunt eu aiurita. M-am dus si a doua saptamana, dar am ajuns pe la 12. Coada de la usa secretariatului era colosala, dar am zis, rezist, e dreptul meu.

Am stat doua ore in picioare, asteptand de zori. La ora 13:55 a iesit una din secretare si a tipat: “Unde vreti ma sa mai intrati, e doua deja!”. Iar noi, ca un “card de oi” ce eram, am plecat de parca tot ceea ce tocmai se intamplase ar fi fost normal. Am fost si a treia oara si secretara era nu stiu unde. Incepusem sa imi pierd calmul, tinand cont de faptul ca nu era vorba decat de un amarat de cartonas, cu stampila pe el.

Dar, am zis, interesu-si poarta fesu’, asa ca am fost si a patra oara. Am intrat, umila, politicoasa, vorbind cu o voce joasa. Doamna secretara s-a uitat la mine de parca as fi cersit ceva si-a dat ochelarii jos si mi-a zis “Legitimatie de student? Hai pleaca, vino saptamana viitoare”. Nu vreti sa stiti ce am simtiti in momentul acela, imi venea sa ii iau ochelarii si sa ii calc in picioare, pe bune de nu! Si i-am zis tare si raspicat: “Nu plec de aici, pana nu imi dati legitimatia!”. In momentul acela, absolut toate cele 5 secretare care mai erau pe acolo, plus cativa studenti, si-au intors privirile spre mine si au facut un “aaaaa” de uimire. Chiar asa, cum am indraznit sa zic asta, nesimtita de mine!

Intr-o prima faza, doamna secretara s-a prefacut ca ma ignora. Eu am ramas in fata ei, am luat un pliant de pe birou si am inceput sa il rasfoiesc. Si nu m-am clintit de acolo vreo 10 minute. Probabil si-a dat si ea seama ca nu am de gand sa plec, asa ca m-a intrebat cum ma cheama, a scos o cutiuta de sub birou, in care erau legitimatiile, mi-a inmanat-o, m-a pus sa semnez pe o foaie si asta a fost tot! Serios?!

I-am zis multumesc, iar ea m-a mai intrebat odata cum ma cheama. “Aha, domnisoara Silvia, cu mine mai ai de-a face inca trei ani de acum incolo. De mine depinde daca vei trece cu bine anii acestia! Eu iti trec notele in catalog! Ne-am inteles?”. Okay, s-a intors fila si a inceput cu clasicele amenintari. I-am spus cu tot respectul “ma scuzati!”, am dat buna ziua si am tulit-o pe usa, cu o mare teama ca mi se va putea intampla ceva.

Dupa doi ani, aceeasi poveste

Am povestit intamplarea de acum doi ani, pentru ca ma gandeam ca lumea ar puta fi tentata sa spuna ca saraca femeie e bugetara si acum i s-a taiat nu stiu cat din salariu.

Bun, acum sunt anul 3. E un an periculos, in care nu trebuie sa “te pui cu secretarele”. Asa ca, tinand cont ca intre zilele de 13 si 15  octombrie secretariatul avea program exclusiv cu anul 3, am fost si eu in utlima zi, pentru ca era singura data din saptamana in care nu aveam cursuri. Colegii mi-au zis ca e deschis de la 12 la 2.

Normal, taiat salariu, crescut taxa la 3100 lei, scurtat ore de lucru cu publicul. Am ajuns la 12:30. Pe usa scria ca vinerea nu e program cu publicul, dar ca se face o exceptie pentru studentii din ultimul an, intre 10 si 12.30. Serios, am ajuns exact cand s-a inchis usa!?

Am zis, bine, greseala mea, s-a terminat programul. Aveam nevoie urgenta de o viza pe legitimatie. Atat! Am cumparat o cutie de bomboane, nu ca sa o mituiesc, ci ca sa o imbunez. Asa este in Romania, “atentia” il determina pe om sa se poarte frumos cu tine.

Doamna secretara era pe hol si se hlizea cu doua studente, care ziceau ca nu stiu ce vor, si a zis “bine, haideti inauntru”. Am zis ca fetele acelea nu aveau nimic, dar eu aveam bomboane de ciocolata, nu?

Am intrat, la fel de umila ca in primul an (detest asta!), nici nu am apucat sa dau “Buna ziua”, ca a si zis “Iar studenti ma? M-am saturat de voi! Iesi afara!”. Exact ca unui caine: te joci cu el cand ai chef, cand n-ai, il dai afara.

Eu am zis ca, stiti, vreau sa discut ceva cu dumneavoastra, nu dureaza decat un minut, cu bomboanele in prim plan. Sincer, nici nu cred ca a vazut, fiindca zicea repetitiv, ca unui vagabond, “pleaca, pleaca, iesi, iesi, tu n-auzi ma?”.

Nu m-am simtit niciodata mai umilita in viata mea! Si am zis iar, zambind frumos, “nu plec!”. Dar de data asta nu a mai mers. S-a ridicat de pe scaun, a trecut pe langa mine si am strigat la ea, cu o voce joasa, “dar, dar.. e urgent!”.

Replica ei, pe masura asteptarilor: “Nu exista ‘urgent’, decat daca este de luni pana joi, intre 12 si 14!” si m-a lasat in mijlocul biroului, de parca as fi fost un nimic. Toate celelalte femei se uitau indignate la mine si am auzit dintr-un colt “cat tupeu, cata nesimtire!”.

Normal ca nu am putut sa ma abtin si le-am zis: “Stiti ce, cu tot respectul, va doresc sa aveti nevoie odata de ceva urgent, sa aveti de-a face cu o persoana ca dumneavoastra si sa va spuna ca nu poate sa va ajute, ca e in afara programului!”.

Am iesit ca o vijelie din birou, plina de nervi si cu lacrimi in ochi. Mai era o fata pe hol care m-a intrebat foarte calm si dragut: “Nici pe tine nu te-au bagat in seama, nu?”. Sincer, aveam atat de multi nervi, incat nu mi-a iesit nimic pe gura, eram incapabila sa mai vorbesc! M-am uitat la ea, am schitat un “da” din cap si am plecat. Am auzit-o apoi zicand oftand: “Da, asa fac mereu…”.

Doamnelor secretare de la Universitatea Bucuresti si de la oricare alta, ne scuzati ca nu ne programam urgentele de luni pana joi, intre 12 si 14, ne scuzati ca am indraznit sa va cerem ceea ce ni se cuvine, ne scuzati ca nu venim cu bani si cu baxuri de flori la dumneavoastra…

Stiu, e lunga povestea, dar e reala si indignanta. Cat timp sa mai suportam toate aceste tratamente umilitoare? E normal ca intr-o tara civilizata, studentii sa fie tratati ca niste caini? Eu nu cred, dar mi-am pierdut speranta…

Sursa: Renne
Sursa foto: Jan Heller

Etichete: , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (6)

 

  1. Simona says:

    mai noi la sociologie am avut o secetara, de sa-i dea dumnezeu sanatate o mie de ani. acum la FJSC la master e cam jale, dar era prea de tot sa nimeresc si acum o secretara la fel de buna. eu asa patesc cand merg la administratia financiara, e jale nu alta. si de curand am fost si la braila la administratia si nu mi-a venit sa cred cat de mare e diferenta. ca de la cer la pamant. m-au ajutat atat de mult si s-au purtat atat de frumos ca efectiv aveam impresia ca visez, ca ma voi trezi si voi realiza ca “ah ce vis frumos”!
    deci da, in orasele mici e mult mai bine, oamenii chiar stiu cum este sa fii bun, amabil, sa zamabesti chiar daca nu-ti vine…ca ai si tu problemele tale…

  2. Alin says:

    Nu stiu cum se face, dar ma trezesc de multe ori in situatia de a-mi cere scuze ca deranjez din stat degeaba pe cate cineva tocmai in timpul programului de munca.
    Despre secretarele din facultati ? Ce sa spun, tot ce fac, fac in sila . Te duci cu o adeverinta astepti o saptamana – doua .

  3. IOANA says:

    OF!OF!prin cate ve-ti mai trece bietii de voi.I-mi pun intrebarea cand ne vom civiliza?,cand o sa ne respectam intre noi?cand o sa realizam ca avem de-a face cu oameni!A-ti observat ca in ultima perioada sunt mai respectate animalele?Nu numai secretarele din facultati sunt atat de ofuscate,din foarte multe institutii de stat sau institutii private la fel se comporta,chiar si la institutia la care lucrez eu.Te lovesti de ele ca de un zid,ei uite asa daca nu au chef nu se uita la tine sau nu te servesc pentru simplul fapt ca nu i-a placut figura ta de parca ar impartii salariul cu tine.Ce sa spun dupa ultimele evenimente care se petrec in TARA,nu ma mai mir ca voi studentii sunteti viitorii nostri someri,aripa tanara in care investim mult in speranta ca voi ve-ti face ca tarisoara asta sa functioneze s-a dus.Nu mai pune la suflet rautatile acestor fanfaroade,parca este un cuib de viespii acolo,puse acolo parca sa intepe asa fara motiv.Priveste in jurul tau si bucura-te cand vezi soarele,fi fericita ca te poti bucura de parfumul unei flori.ca poti vorbi si zambi,ca admiri frumeseata naturii,ca poti vedea si simtii ploaia,ca gingasia unui fulg de nea i-ti incanta sufletul,ca ai alaturi prieteni minunati ca intotdeauna cei care te iubesc i-ti sunt aproape.Fii fericita ca AUZI,VEZI,SIMTI,VORBESTI,MERGI,IUBESTI,toate acestea sunt minuni pe care nimeni si nimic nu ti le poate lua,asa ca “BUCURA-TE DE VIATA ” si ocoleste toate aceste rautati,repeta-ti in asemenea momente ca maine poate fi mai rau.

  4. flesaru cristina says:

    of…da,am patit-o din pacate de atatea ori…exista o ramura a regnului animal numita `secretare`,credeti-ma.fie ca sunt ele de la scoli,institutii ale statului sau firme private…personal am asteptam 3 luni de zile de la o firma la care lucrasem o simpla anexa pentru somaj…si era greu de facut…dna secretara are treaba…3 luni!? sau te mai duci frumos la primarie,cand trebuie sa iti faci un buletin,sa iei o adeverinta cum ca locuiesti acolo unde locuiesti si incepe.tu esti nevasta lu` cutare care e baiatu` lu cutare? ca nu a platit impozitul,ca nu stiu care din meam are amenda neplatita…bun si eu…raman fara identitate ca nu si-a platit unchiul amenda,nu?intr-un final si-a facut mila de mine ,m-a vazut si ca eram gravida si cu 20 lei am scapat.am reusit sa iau adeverinta…e greu sa traiesti in romania…am zis ca data viitoare cand oi mai avea nevoie de ceva de la vreun secretariat,am sa o fac doar cand o sa am o ranga la mine.altfel nu 🙂

  5. baro$$anu says:

    @Ioana…o sa ne civilizam cand invata nesimtitii ca tine sa vorbeasca limba tarii in care traiesc…. mi-a fost scarba sa citesc comentariul tau, plin de greseli elementare de limba romana…. sa-ti fie rusine ca existi!

  6. Dave says:

    Mda.. secretarele din unviersităţi tratează studenţii ca nişte câini, din păcate. Când o secretară ţipă, urlă şi nu-şi face treaba, eu le fac reclamaţie şi mă asigur că se ajunge la conducere să afle administratorul / directorul respectiv.

    Dacă aş fi eu director / rector le-aş zbura din universitate, să măture străzile dacă nu sunt în stare să ajute studenţii.

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.