Despre porti si ferestre larg deschise

Scris de

AGORAFOBÍE, agorafobii, s. f. Teama patologica, obsesiva si nemotivata de spatiile largi, de locurile deschise, de piete etc. – Din fr.agoraphobie.

CLAUSTROFOBÍE, claustrofobii, s. f. (Med.) Teama patologica de spatii inchise. [Pr.cla-us-] – Din fr. claustrophobie.

Oare ce ar fi mai acceptabil, mai usor de suportat pentru un om? Spatiile deschise sau cele inchise? Recunosc ca am o teama de ferestre inchise si spatii inguste. Prefer usile din sticla pentru ca imi place transparenta si nu dorm niciodata cu usa inchisa la dormitor. Dimineata deschid toate ferestrele, altfel simt ca nu este suficient aer.

Oamenii pot fi agorafobi sau claustrofobi si cand vine vorba de relatii, nu numai de spatii inchise sau deschise. Pe cei din prima categorie ii sperie multitudinea de optiuni si imposibilitatea de a lua decizia corecta, iar claustrofobii simt ca nu au de unde alege.

De cate ori cunoaste un barbat nou, R. stie exact ce se va intampla cu el. Cu unii face sex fara obligatii, pe altii vrea sa ii cunoasca si cativa ii raman drept amici. Si are nevoie doar de cateva minute pentru a da “verdictul”: friend-zone, sex-zone, dating-zone si no-zone. E un mecanism care functioneaza de cand se stie si pana acum nu a dat gres niciodata. Vorbind cu R. zilele trecute, un fel de girl talk, am ajuns amandoua la concluzia ca nu isi pastreaza toate optiunile, nu pune toate cartile pe masa si implicit inchide niste portite. Desi este sigura mereu de alegerile sale, recent a inceput sa se intrebe daca nu cumva s-a grabit in “delimitarea zonelor de influenta”. Cine stie ce minunatii secrete ar fi descoperit daca nu era de fiecare data ca un judecator intransigent cu toti barbatii?

Desi semanase indoaiala cu aceste intrebari, incerca sa ma convinga ca poate totusi a procedat corect pana acum. Si asa mi-a marturist de faimosul ei checklist. Mai precis: orice barbat trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru fiecare zona in care ea il trimite fara mila.

Pentru friend-zone are nevoie de lucruri in comun, pasiuni similare si lipsa totala de atractie fizica.

In sex-zone intra doar barbatii care intrunesc condiile fizice necesare: inalt, solid, capabil sa alerge 5 km la maraton. Obligatoriu trebuie sa aiba pasiuni opuse: daca ea prefera Marilyn Manson, el trebuie sa asculte Alexandrina. Si tot asa.

Dating-zone necesita combinatia perfecta intre friend zone, mai precis pasiunile si lucrurile in comun, si sex-zone, adica atuurile fizice.

No-zone este de la sine inteles. Acel gen de barbat care nu iti provoaca nicio reactie: nici nu te da pe spate cu vreo calitate, nici nu te dezgusta. Este doar banal si atat.

Cum ar fi fost daca R. si-ar fi luat din timpul ei pretios sa ajunga sa ii cunoasca macar pe unii dintre acesti cavaleri? Poate cu unul din sex-zone ar fi descoperit ca au avut amandoi aceeasi copilarie traumatizanta care ii face sa se apropie cu greu de o persoana. Poate atractia ar fi venit pe parcurs daca macar pentru un moment ar fi luat in calcul posibilitatea ca un barbat din friend-zone poate sa fie ceva mai mult.

Ei bine, nu. Desi pornesti din start de la premisa ca nu vrei o relatie, nu ai chef de complicatii, cel catre care iti indrepti atentia te poate face sa iti schimbi parerea. Daca nu se intampla acest lucru, inseamna ca el “bifeaza” doar o parte din checklistul tau. Spre exemplu: ai un prieten extrem de bun, cu care te intelegi grozav, va terminati unul altuia propozitiile si vreti aceleasi lucruri de la viata. Dar niciodata nu se va intampla nimic cu el pentru ca, din punct de vedere fizic, nu il consideri acceptabil. Deci toate lucrurile de mai sus cantaresc destul de mult, este suficient ca o singura casuta nebifata sa te faca sa nu treci dincolo de zona impusa initial.

Deci am stabilit: chiar daca  inchizi niste portite in momentul in care cunosti pe cineva, este din pacate vina celuilat ca nu le poate deschide pe toate, vina cu ghilimelele de rigoare evident.

Insa, este cu totul alta treaba cu aceste portite atunci cand termini o relatie. Cand totul a luat sfarsit si ai sansa sa analizezi, stii ce nu a mers. Dintr-o data, toti devin mai luminati si mai intelepti si multe propozitii incep cu trebuia sa: Trebuia sa petrecem mai mult timp impreuna!, Trebuia sa o ascult mai mult! Un lung sir de trebuia sa.

Cu fostul sau fosta ai mereu parte de un flirt gratuit. Aveti povestioare ale voastre si locuri care va amintesc unul de celalalt. Va cunoasteti bine si este greu sa renunti la un om cu care nu mai trebuie sa iti bati capul: iti stie toate acele tabieturi enervante, copilaria trista si cele mai mari temeri.

Portita deschisa trebuie sa fie de ambele parti. Degeaba vrei tu sa stii ca mai poti conta pe el in viitor, daca pentru el nu este o optiune. Iar motivele despartirii joaca, dupa cum v-am mai spus, un rol esential. Daca o bateai si o inselai, cred si eu ca vrei sa lasi o portita deschisa: poate ii mai oferi o vanataie frumoasa, poate mai plange o noapte intreaga. Dar pentru ea, portita este vesnic incuiata, cheia aruncata in mare.

Un prieten imi spunea cat de importante sunt amintirile intr-o relatie. In momentul in care nu mai ai ce sa povestesti, nu mai ai activitati cu persoana respectiva, este clar ca nu stii sa valorifici relatia. Si ce ai facut in weekeend cu Vasilica? Nimic, am stat in casa. Trebuie sa creezi momente placute atat in cuplu, cat si cu prietenii. Daca intri intr-un cerc, in care va este mai comod sa stati in casa, sa va uitati la televizor si sa faceti sex, nu o sa dureze prea mult.

Este ca intr-un joc de strategie: ai o misiune de indeplinit, iei o decizie gresita si iti apare mare pe ecran GAME OVER. Si iti dai seama exact unde ai gresit: trebuia sa faci dreapta si nu stanga. Vrei sa te duci inapoi, sa reiei misiunea. Poate dreapta era solutia corecta, sau poate trebuia sa mergi inainte. Dar stii ca ai incercat.

Portita de la sfarsitul unei relatii nu inseamna neaparat ca va veti impaca. Exista posibilitatea de a incerca un nou tip de relatie. Si ce barbat nu adora portita de sex? Daca totul mergea struna la acest capitol, este reconfortant sa stii ca, atunci cand “ai nevoie”, fosta este acolo undeva pentru tine.

Poti castiga si un prieten bun sau o prietena de nadejde. Daca tot va intelegeati bine si nu puteti functiona ca un cuplu, de ce sa nu il adaugi si pe el in lista ta de prieteni? Mereu ati putut conta unul pe celalalt indiferent de situatie si, de ce sa nu recunoastem, este greu sa gasesti pe cineva pe care chiar te poti baza.

Gata! M-am hotarat: de azi, toate usile, sertarele, dulapurile si cutiile de la mine din casa vor sta deschise. Cine stie ce obiect pierdut sau uitat descopar?

Sursa: Renne
Sursa foto: Apartment Therapy

Etichete: , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.