Prostitutia in Romania – ilegala sau nu?

Scris de

Sistemul haotic din Romania a determinat mintile iscusite sa isi deschida afaceri pe seama ignorantei politicienilor si autoritatilor. In momentul de fata, tara lui Basescu se confrunta cu o multitudine de probleme, care nici macar nu merita mentionate, deoarece s-ar transforma, oricum, intr-un morman de gunoaie, de care nimeni nu are nevoie. Printre aceste “resturi” s-au strecurat micii afaceristi, care, in loc sa isi deschida un butic decent la metrou, s-au decis sa-si creeze o noua sursa de venit, special destinata romanului mediu si mediocru.

Oficial, prostitutia este ilegala. Fetele care isi arata “cracii” pe Magheru sunt “ridicate” periodic, ca la un abonament de ziar, de catre Politia Romana. Scapa doar cu cateva amenzi, iar ele revin mereu, mereu in acelasi loc, in care pot fi gasite de fidelii clienti, in mare parte straini in cautare de carnuri carpatine. Insa, intre autostopiste si amenzi, sta o institutie legala, onesta, plina de facilitati si clienti in calduri, numita salon de masaj erotic. In fond, ce este masajul erotic? O frectie care il determina pe fericitul client sa isi imbunatateasca viata sexuala, ori o tehnica thailandeza, pe care, oricum, nu o cunoaste nimeni? Orice ar insemna la origini acest gen de masaj, romanii au facut acelasi lucru ca si cu kebabul: au improvizat in nesimtire.

Pliantele sunt peste tot, agatate de usa de la intrare, in cutia postala, in portiera de la masina, toate cu oferte care mai de care mai ademenitoare. Nici denumirea oficiala a salonului nu este mai prejos, emanand o aura de prostitutie pura: abisul placerilor, lumea extazului, erotica. Si cum cea mai buna modalitate de a trisa este sa faci totul pe fata, aceste bordele, aparute ca ciupercile dupa ploaie, incearca sa isi castige clientela prin mesaje directe, nerusinate: “Masaj erotic de calitate cu finalizare GARANTATA!”.

Tot de pe pliante aflam ca fetele sunt profesioniste si ca in orice institutie legala si onesta, clientii pot plati si cu cardul. Ofertele sunt si ele absolut cuceritoare: de la masaj erotic cu finalizare la doar 70 de lei, pana la orgii legale cu mai multe fete si mai multi baieti, sau, de ce nu, cu mai multe fete doritoare (si foarte bine platite!) si un singur barbat? Saloanele de masaj erotic va stau la dispozitie, pentru a va satisface orice dorinta sexuala… in schimbul unor sume de bani. Nu este aceasta, oare, definitia prostitutiei? Din nou, omul de rand, mediocru, nesemnificativ in fata gorilelor aflate la putere, a reusit sa pacaleasca sistemul…

Sursa: Renne
Sursa foto: itmakessenseblog.com

Etichete: , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (3)

 

  1. liv says:

    Sa propunem noului legislative, sa aprofundeze problema si sa interzica asa zisele saloane de masaj erotic- o prostituie mascata.
    Si noi societatea civila si voi jurnalistii.

  2. liv says:

    am descoperit in Constanta- PRIVELUX_ tot un salon de masaj erotic, cu publicitate agresiva de angajare, pan…vine vara si fetele lui Mazare, trebuie sa se produca…

  3. Anna says:

    Nu toate saloanele sunt paravan pentru prostitutie.

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.