Relatiile sociale fac viata mai sanatoasa

Scris de

A avea bune relatii sociale – prieteni, casnicie sau copii – ar putea fi la fel de important pentru un stil de viata sanatos ca renuntarea la fumat sau pierderea in greutate, potrivit cercetatorilor americani.

Oamenii cu puternice relatii sociale au o probabilitate cu 50% mai mica de a muri timpuriu decat cei care nu au o astfel de sustinere, a aflat echipa de la Universitatea din Utah care a desfasurat cercetarea.

“O lipsa a relatiilor sociale echivaleaza cu fumatul a 15 tigari pe zi”, a precizat psihologul Julianne Holt-Lunstad, conducatoarea studiului.

Echipa a analizat 148 de studii anterioare despre relatiile sociale si efectul lor asupra sanatatii, peste 308.000 de oameni luand parte la efectuarea acestora.

In urma studiilor, s-a descoperit ca a avea un nivel scazut al relatiilor sociale este echivalent cu a fi alcoolic, mult mai daunator decat a nu face sport si de doua ori mai periculos decat obezitatea.

Relatiile sociale au avut un impact mult mai mare in cazul mortii premature decat necesitatea vaccinarii impotriva pneumoniei, a medicamentelor pentru tensiune ridicata si de departe mult mai important decat expunerea la un aer poluat, arata studiul efectuat.

“Trebuie sa incepem sa luam relatiile sociale in serios”, a precizat Holt-Lunstad.

Asemenea constatari arata ca, in ciuda dezvoltarii tehnologice si a globalizarii, care se presupune ca ar sprijini conexiunile sociale, oamenii totusi devin mult mai izolati din punct de vedere social.

Sursa: Reuters
Sursa foto: ChuckieDaniel

Etichete: , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.