Sah mat batranetii
Scris de Nicoleta Lazar
In timp ce multi bucuresteni sunt plictisiti de serviciul pe care il au, cativa sunt la fel de satui de drumul cu RATB-ul pana la statia Cismigiu.
Destinatia celor trecuti de varsta a doua este Aleea sahistilor, “parcul de distractie al sahistilor”, cum ii spune Marian, unul dintre sahistii mai tineri, de 50 de ani.
In careul strajuit de doua porti de fier imparatesti ruginite isi impart pensionarii prieteneste masa de sah, table sau rummy. Tot prieteneste se si cearta si isi spun cuvinte urate daca indrazneste vreunul sa triseze. Aici este locul unde cuvintele magice sunt “sah mat”, iar pionii devin sufletul jocului. Locul unde mirosul urat al toaletei ecologice de pe alee este ignorat, gunoaiele de pe jos nu supara pe nimeni, iar bancile verzi si murdare nu ii deconcentreaza de la joc.
Atmosfera este calma, prietenoasa, asta pana incep sa piarda partida de joc. Sahistii formeaza o adevarata familie. Se cunosc intre ei, isi cunosc povestile de viata, se ironizeaza cat pot de mult si isi impart paharul de cafea sau sticla de bere. “Uite-i pe Nelu, Mache si cu Mircea”, se aude de la masa din colt. Bucuria e si mai mare pe aleea sahistilor cand unul dintre ei s-a întors bine dupa operatie. “Bine ai venit acasa. Ne-ai scutit de bani pentru coroana”, zambeste un batranel care se plimba de la o masa la alta si-i critica pe jucatori.
Pasiunea, impatimirea sau curiozitatea, sunetul jetoanelor, al zarurilor sau al pieselor de pe tabla de sah ii face pe oameni sa abandoneze televizorul, casa, sa-si puna in sacosa paturica si tabla de sah si sa se alature familiei din Cismigiu pana seara tarziu. Ei nu au invatat sa se planga de boala, pensii mici sau batranete. Ei discuta doar despre Romania, fotbal, tineri si chiar…fete.
Asta face in timpul unei partide de sah si nea’ Nica, un barbat la vreo 65 de ani, micut de statura, cu putina cocoasa ce-i contureaza spatele, dotat cu jumatate de sul de hartie igienica, pastrat cu grija in buzunarul de la spatele pantalonilor, imbracat in verde si cu o sapca portocalie pe cap. Priveste prezentele feminine care trec pe alee din spatele ochelarilor mari si negri ce-i acopera jumatate de fata.
De sub cozorocul portocaliu fosforescent se aude un fluierat si cateva cuvinte colorate, ironice si poate prea vulgare pentru varsta sa, dupa care atentia este din nou centrata asupra jocului. Mainile nu inceteaza sa-i tremure in ritmul melodiei pe care o fredoneaza. Se pare ca norocul este de partea lui nea’ Nica astazi, a castigat partida. “Pe nea’ Nica il ajuta ochelarii”, se consoleaza adversarul.
Fiecare dintre ei are o poveste de viata, fiecare este specialist intr-un anumit domeniu. Daca porneste vreo discutie, vine “specialistul” care ii impaca si ii lamureste. Specialistul s-a prezentat la datorie si cand s-a iscat discutia legata de studiile universitare ale nepoatei unui sahist. Tipete si agitatie in paradis, asta a adus studenta la sociologie in randul sahistilor. Si cand te gandesti ca nu era nici macar prezenta. “Lasa-l pe Shakira in pace, ca are dreptate. Un sociolog poate face sondaje de opinie”, se aude din multimea stransa langa masa celor doi. A fost vocea “specialistului”. Oamenii se linistesc si se intorc la masa de joc.
Cei care frecventeaza Aleea sahistilor se recunosc intre ei dupa regiunea din care provin “bai oltene, adu-mi si mie o cafea”. Sunt stransi intr-un numar atat de mare, incat unii dintre ei stau in picioare si urmaresc jocul in asteptarea eliberarii unui loc la oricare masa.
Aleea sahistilor, chiar daca recunosc sau nu, a devenit mai mult decat o familie pentru cei trecuti de varsta a doua. Sportul mintii, prietenii, discutiile banale, liceenele care se plimba prin parc, cantecul pasarelelor, acoperit de multe ori de zumzetul facut de ei, razele soarelui, aerul curat, toate acestea le ocupa timpul si nu le dau posibilitatea sa-si aminteasca de batranete si de boli. Fiecare invata zilnic sa dea sah mat batranetii.
Autor: Nicoleta Lazar
Etichete: Cismigiu, exclusiv, intern, reportaj, Romania, sah
