RENNE: Revista online

Cate radiatii suporta corpul nostru intr-o viata?

Scris de Daniel Ionascu

Centrala nucleara de la Cernavoda emite mai putine radiatii decat o camera prost aerisita unde sta un fumator. Stiu ca nu stiati, pentru ca nu stiam nici eu. Cunosteam, in schimb, de protestele celor de la Greenpeace impotriva centralelor nucleare si de scandalurile pe care le-au provocat in legaura cu functionarea centralei atomice detinuta de Nuclearelectrica.

In incercarea de a raspunde intrebarii am purces la realizarea temerarei expeditii de a ma trezi la ceasul 7 din dimineata pentru a vizita inca o data centrala nucleara de la Cernavoda. Vrand sa spulbere orice dubii privitoare la deseurile nucleare de la malurile Dunarii, Nuclearelectrica a organizat o prezentare la fata locului a depozitelor si specialistilor care le monitorizeaza permanent. Dupa ce n-am pus geana pe geana timp de doua ore cat a durat drumul din cauza gropilor si denivelarilor de pe “autostrada”, ajungem, in sfarsit la locul fisiunilor in lant. Aici procedurile sunt dure dar simple: esti controlat la tot pasul. Intri in cladire. Nu apuci sa te dezmeticesti ca ti se cere buletinul. Acesta va ramane pe parcursul intregii vizite la poarta. In locul lui primesti un “permis de vizitator insotit”. Cu acesta deschizi filtrele unde ti se cere sa-l apropii. Codul tau ramane in memoria aparatelor si se va sti in fiecare minut unde esti. Telefoanele cu camera, stick-urile de memorie si orice obiect ascutit raman la cabine. Iti incarci dulapul, incui, iei cheia dupa tine. Esti verificat ca la aeroport. Apoi ti se face un instructaj pentru protectia muncii. Nimeni nu pleaca fara casca si fara ochelarii speciali de protectie.

“Aveti grija pe unde calcati!”

Incepe turul. Plecam cu doua microbuze spre Depozitul Intermediar de Combustibil Ars (DICA), aflat la jumatate de kilometru distanta de cladirea unde am fost primiti. Se deschide o portita de grilaj metalic. Un specialist se ridica pe prima treapta si spune sasait: “Atentie, intram intr-un obiectiv nuclear!”. Suna destul de grav. “Nivelul de activitate radioactiva este cel natural” ne calmeaza omul. De fapt, pericolul e altul. “Va rog sa aveti grija pe unde calcati!” Din nou trecem printr-un filtru ca la aeroport. Nimic metalic pe tine si treci de unul singur printr-o poarta ca de stadion. De acum avem doua “umbre”. Doi ingineri sunt permanent cu noi. Cara dupa ei doua “arme”, amestec SF intre sabiile cavalerilor Jedi si o mitraliera. Acestea masoara in timp real radioactivitatea. Ajungem langa module. Specialistii se inghesuie sa explice cum stau treburile. Vorbesc si cate 2-3 o data. Combustibilul nuclear dupa ce a produs curent electric e adus aici. Intai sta 6 ani in bazinul umed din centrala pentru a se raci. Dupa cei 6 ani, fasciculele vin aici. Daca la iesirea din reactor acesteau au cateva sute de Watti, la depunerea in depozit mai au doar 6-7 W. Fasciculele se pun cate 60 intr-un “cos”. Un cilindru din depozit poate primi 20 de “cosuri”. Toate materialele de aici sunt atent monitorizate de Agentia de la Viena. “Toate cutiile albastre de pe stalpi sunt echipamentele Agentiei” spune un inginer. Alte radiatii decat cele naturale nu ies de aici. Nuclearelectrica trebuie sa probeze la Comisia Nationala pentru Controlul activitatilor Nucleare (CNCAN) ca exista permanent doua bariere impotriva radiatiilor: cosul plus cilindrul de la depozit. In 20 de ani n-a existat nicio detectare de apa sau particule radioactive, ne spune altul.

Nu stii pe cine sa mai asculti. Structura cladirii e proiectata sa reziste 100 de ani, dar e garantata 50. Ni se spune ca primele fascicule de la reactorul 1 se odihnesc aici din 2003; de la reactorul 2 vor incepe sa vina abia in 2014. Constructia nu e ca o simpla casa. Si asta pentru ca se sapa pana la stratul de calcar din subsol, care nu trebuie sa aiba fisuri. Dupa 50 de ani, combustibilul folosit trebuie mutat intr-un depozit geologic construit in maruntaiele muntilor. Aflam ca ne putem proteja de radiatiile plutoniului doar printr-o foita de hartie. Pentru ca unul dintre cele mai letale materiale de pe pamant nu emite decat radiatii alfa. Care au proprietatea de a nu trece prin obiecte. In schimb, uraniul emite si radiatii gamma, care sunt penetrante. Pentru a nu fi vreo problema, cilindri sunt si ei realizati din otel tratat impotriva coroziunii. “Cavalerii Jedi” ne urmeaza pas cu pas. Intreb cat e radioactivitatea. Sunt doar 2 nanosiveri (Sv).

Sarea e radioactiva natural

Intr-un an un om e expus la radiatii totalizand 2,4 miliSv (mili Siveri). Majoritatea vine din radiatiile telurice ale Mamei Geea, iar o parte sunt si cosmice. O radiografie iti imprima in corp 1 miliSv de radiatii. “Sarea e radioactiva natural” ne zice expertul. Iar in cladiri, in beton, exista radon.

“O incapere prost ventilata unde mai e un fumator duce la incasarea de 10 ori peste nivelul de 2,4 miliSv” ne lumineaza altul.
“Exista doze mai mari de radioactivitate in haldele de cenusa de la termocentrale”, aflam cu surprindere. “Si ganditi-va ca alea sunt pe sute de hectare intinse, la noi sunt patru module”… Care module au in total, ochiometric, 40 metri lungime pe 10 latime.
Am mai sta sa ascultam, dar am depasit programul si trebuie sa ajungem si la Depozitul Intermediar de Deseuri Radioactive (DIDR).

Linia ce n-o poti trece

Aceleasi doua microbuze ne duc pe un deal din apropiere. Alti specialisti, aceeasi pofta de a ne spune. Trebuie sa stam in grup compact. Trecem de un gard cu sarma ghimpata ca la Auschwitz. Inauntru e paza 24 de ore pe zi. Vedem doua cladiri: o hala mare pentru deseurile slab si mediu radioactive si una cat un veceu de gara de provincie. Mergem spre hala. “Jedi sunt permanent langa noi”. Vedem celebrele butoaie de inox cu deseuri si cu celebrele semne de prin filme. Ce e aici? Manusi, halate, carpe, pungi, piese folosite de personal la activitatea in centrala. In functie de cat de iradiate sunt, in timp, radioactivitatea dispare, se dezintegreaza. Si atunci devin deseuri obisnuite, care se arunca sau recicleaza. Iar butoaiele sunt refolosite pentru ca nu au cusur. “Fiecare butoi are buletin, ca tine si ca mine” ne zice alt expert. Se stie in fiecare moment ce e in el, cand a fost pus, mutat, randul, locul. Tot. Inginerii au in piept mici radiometre care te alarmeaza acustic in caz de radiatii. “Aici e zona nucleara de gradul 1” spune omul si ne arata granita: linia usii depozitului. Nimeni nu poate trece linia decat daca are permis. Un “Jedi” paseste inauntru, dupa care pazeste ca un Cerber. “Kalasnikovul” sau arata 3,9 nanoSv. Mai mult decat la celalalt depozit dar tot in limitele naturale. Plecam. La iesire, stam iar la coada. In fata portii, trei experti iar lumea sta in fata lor. Fiecare iti masoara din nou radioactivitatea, pe podul palmelor si pe talpi. De ce? Pentru ca am stat in zona radiologica. Adica am trecut de gardul cu sarma ghimpata. Cand ai unda verde, poti sa iesi.
Anual cam 3.000 de oameni viziteaza centrala de la Cernavoda, studenti de la universitati sau elevi, in genere. Daca am vrea acum sa ne programam o vizita nu se poate. Pe lunile mai si iunie deja locurile sunt completate. La final ne recuperam telefoanele, buletinele si rucsacurile.

Sper sa pot dormi in microbuz!

Etichete: Cernavoda, exclusiv, intern, mediu, Nuclearelectrica, reactoare nucleare, stiri