Cine nu-l iubeste pe Johnny Depp?

Scris de

Excentric si rebel, dar familist convins. Amuzant, dar sensibil. Putred de bogat, dar iubitor de lucruri simple. La 47 de ani, impliniti luna aceasta, Johnny Depp e unul din actorii pe care pur si simplu nu poti sa nu-i placi. Arata traznet si stilul sau inconfundabil este admirat de femei (si barbati!) din intreaga lume. Tocmai faptul ca este plin de surprize, ca fiecare rol al sau aduce cu sine o noua aventura si suntem curiosi de fiecare data sa vedem in pielea cui a mai intrat, il face deosebit.

De la Edward Scissorhands, unul din personajele sale preferate, Johnny Depp si-a ales cu grija rolurile, preferandu-le pe cele mai sinistre si misterioase. Au urmat pe rand Ed Wood, Donnie Brasco, Fear and Loathing in Las Vegas, Sleepy Hollow, From Hell si multe altele, culminand cu intruchiparea sarmantului capitan Jack Sparrow in seria Pirates of the Caribbean.

Si totusi ce ar fi interesant de stiut despre Johnny Depp?
Pai s-a lasat de scoala la 16 ani, pentru a deveni cantaret de rock. Tot in aceasta perioada parintii lui s-au despartit. S-a perindat prin cateva trupe, fiind foarte pasionat de chitara electrica. Prima lui sotie, cu care a fost casatorit aproximativ 2 ani, l-a prezentat lui Nicholas Cage si acesta l-a indrumat spre cariera de actor.

Dupa ce a filmat Edward Scissorhands a devenit prieten foarte bun cu regizorul Tim Burton, al carui talent il admira atat de mult, incat a declarat ca ar fi dispus sa joace absolut orice rol in filmele sale: “Poate sa-mi ceara orice. Daca vrea sa fac sex cu un furnicar in urmatorul lui film, voi face asta”, a spus Depp.

Printre iubitele sale din trecut se numara Sherilyn Fenn, Kate Moss, Jennifer Grey si Winona Rider. In prezent locuieste cu cantareata franceza Vanessa Paradis, de care spune ca s-a indragostit la prima vedere si cu care are doi copii de 8 si 11 ani. Actorul sustine ca familia este cel mai important lucru din viata sa. Momentul nasterii fiicei lui a constituit punctul in care a inceput sa traiasca cu adevarat, pana atunci totul fiind o iluzie, o simpla existenta, dupa cum declara.

Iubeste Franta si satul unde si-a cumparat o casa la tara si unde se poate bucura de o plimbare impreuna cu copiii lui, fara a fi deranjat de paparazzi.

Spune despre el ca este un tip de moda veche: “Vreau sa fiu un batran cu o burta de bere, care sta pe veranda si se uita la un lac sau ceva de genul asta.” Premiile nu il satisfac atat de mult precum admiratia directa a publicului: “Sa intalnesc un pusti de 10 ani care-mi spune: <<Il iubesc pe capitanul Jack Sparrow!>>, asta e magic pentru mine.”

Recunoaste ca a avut o viata agitata in adolescenta: “Am inceput sa fumez la 12 ani, mi-am pierdut virginitatea la 13 si pana la 14 ani am incercat toate drogurile posibile. Intr-un final iti dai seama unde duc toate astea si te retragi.” Actorul a fost acuzat ca vindea droguri in clubul sau The Viper Room, mai ales dupa moartea lui River Phoenix in urma unei supradoze, chiar in apropierea localului.

Un lucru pe care a declarat ca si-l doreste foarte mult ar fi intimitatea si ii pare rau ca in ziua de astazi trebuie sa platesti ca sa poti duce o viata normala: “Ca vedeta de Hollywood, trebuie sa platesti simplitatea.”
Se descrie ca fiind un amestec de romantism si realism: “Intr-o societate in care oamenii divorteaza la fiecare cinci minute, inca mai cred ca doi oameni pot ramane impreuna timp de 50 sau 75 de ani. Cand vad un cuplu care isi sarbatoreste cea de-a 75-a aniversare, mi se pare incredibil.”

Este foarte iubit de presa datorita atitudinii sale prietenoase si a fost ales de nenumarate ori printre cele mai frumoase vedete ale lumii.
Orice ar face, Johnny Depp reuseste sa atraga atentia. Fie prin look-ul mereu schimbator, fie prin misterul care il inconjoara, dar cel mai mult prin rolurile sale surprinzatoare.

Sursa: Renne
Sursa foto: TheLuxurySpot

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

NemiraNemira
EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (1)

 

  1. Cristi says:

    Imi place foarte mult acest actor,mi-a placut cum si-a interpretat magistral rolul din Pirates of the Caribbean.Mai nou m-a incantat cum a jucat in Alice in the Wonderland.

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.