Jurnal de calatorie: Finlanda – episodul 1
Scris de Alex Sima
Prima impresie
Cateodata ai de ales intre diferite optiuni, fara a avea prea multe informatii despre ele, si despre modul in care te vor afecta. Cand am ajuns aici, toata lumea m-a intrebat de ce am ales Finlanda. Raspunsul e mereu acelasi: “nu stiu, dar ma bucur ca am facut-o”. Am plecat cu bursa, dar ca Picard, acolo unde n-a mai fost nici un student de la facultatea mea, asadar neavand pe cine sa intreb ce si cum. Nu sunt genul de om care sa fie usor de impresionat, si dupa toata birocratia cu facutul dosarului, ma gandeam sa renunt, asa cum de altfel au facut-o multi altii. Dar n-are rost sa-mi stric buna dispozitie cu amintiri neplacute, asa ca trecem peste asta.
Ce stiam totusi inainte sa ajung? Ca finlandezii beau mult, ca e intuneric si vremea urata, ca e multa apa, ca daca ajung in nord pot sa trec pe la casa lui Mos Craciun, ca am de gand sa vizitez sediul Nokia, ca Helsinki e unul dintre cele mai scumpe orase din lume (pe locul 19 anul trecut, pe 31 anul acesta), dar si ca Universitatea de aici e una dintre cele mai bune pe plan mondial (locul 75 in 2010). In rest, o fericita ignoranta.
Din avion, ti se pare ca Helsinkiul arata “altfel”. Pe 31 august am ajuns impreuna cu un coleg si coborand, m-am convins ca asa e. Peste tot stanci si verdeata, parcuri prin centrul orasului de zici ca esti intr-o rezervatie naturala. Dupa cateva zile observi ca nu exista caini vagabonzi, ci mii de iepuri si veverite. Cladirile au un stil aparte, fiind construite din caramizi si/sau roca, sau macar cu fatada astfel construita, iar strazile sunt largi si fara aglomeratie, trotuarele au mai mereu marcate piste de biciclete (care se gasesc in numar foarte mare in oras, “parcate” peste tot, fara prea mari considerente pentru securitate). Pana acum nu am auzit in tot orasul decat 5 claxoane. Si nu lungi, ci ciupit de scurte, de parca le era soferilor rusine ca fac asta.
De la aeroport pana in centrul orasului exista curse speciale de autobuz, si in general tot transportul public de aici e la un nivel atat de ridicat, incat au fost destule cazuri in care soferii/conductorii si-au cerut scuze cand au avut intarziere chiar si un minut, explicand motivele. Compania de transport public, HSL, este organizata impecabil, si iti poti calcula online traseele inainte sa pleci de acasa, fiindu-ti oferite rute alternative pentru toate mijloacele de transport (autobuz, tramvai, metrou, mers pe jos, bicicleta), si timpul petrecut pe drum. Dar despre finlandezi si Internet, ceva mai incolo.
Ajunsi in centrul orasului, ne zgaiam la panourile electronice de informare pentru turisti, cu hartile (care de altfel se gasesc in numar mare peste tot) la vedere, cand cineva s-a oprit si ne-a intrebat daca avem nevoie de ajutor, dandu-ne si indicatii. A fost primul contact neinitiat de noi, si asa a inceput sa se darame mitul lipsei de comunicare la finlandezi, care de fapt in Helsinki nu par sa aiba probleme de gen, dar in schimb par sa vorbeasca engleza cu totii. Si daca tot am ajuns la populatia orasului, la prima vedere, peste tot blonde (si blonzi, dar inca nu am ajuns sa ne uitam dupa alti baieti), cu o conditie fizica impecabila (ca sa nu folosesc adjectivul bune, desi poate ar fi mai potrivit, ca sa-mi aduc aminte de casa), datorata in mare parte faptului ca finlandezii au o oarecare aplecare pentru sport. Intre timp efectul s-a mai diminuat, dar totusi, daca te plimbi toata ziua prin oras, o sa observi ca foarte rar vezi persoane cu parul negru, cu exceptia celor care evident nu sunt bastinasi (asiatici, africani), si de obicei angajate pe post de soferi sau personal de bucatarie.
Ajunsi la hotel, am inceput cautarile pentru cazare, fara sa ne treaca prin cap peripetiile prin care vom trece pana sa avem unde sta “definitiv”. Asadar: Va urma.
Etichete: calatorii, exclusiv, extern, Finlanda, Helsinki, Jurnal: Finlanda, opinii
