RENNE: Revista online

Sarbatori in Caraibe

Scris de Adrian Popa

“Bon Natale”, “Joyeux Noel” sau “Merry Christmas”. Pana anul trecut era mult mai simplu. “Craciun Fericit”. Si atat. Nici nu mi inchipuiam ca o sa aud vreodata traditonala urare de Craciun in atatea limbi. In chineza, filipineza, spaniola, portugheza, spaniola sau franceza.

Anul acesta am cantat “Silent night”,” Santa Claus is coming to town” sau “Feliz Navidad”. Nici urma de “Leru-i ler” sau de vreun alt colind de-al lui Hrusca. Oricum mi se pare ridicol sa canti “Let it snow” sau “White Christmas” cand afara sunt peste 30 de grade. In plus, nimic nu se compara cu mirosul bradului de acasa, in care ramaneau atarnate dupa prima zi de Craciun doar pungulitele bomboanelor de ciocolata. Un brad saracacios impodobit doar cu cateve globulete ciobite si cu aceeasi beteala pe care foloseam an de an. Cat despre meniul de Craciun… pilaf cu piept de pui, salata de castraveti, vin, sampanie si ca desert struguri si cozonac, care, apropo, nu e nici pe departe precum cel al  bunicii. Din pacate sarmalutele cu smantana, piftia, carnatii cu mamaliguta si branza sunt la cateva zeci de mii de kilometri departare de mine.

Daca ma uit pe harta imi ia cateva minute bune sa gasesc locul unde ma aflu acum.

Botez in ocean, de Craciun

Pe o plaja plina de sezlonguri, inconjurat de fete frumoase din toate colturile lumii si de apa limpede din Atlantic. Fac vreo 700 de de fotografii impreuna cu ceilalti romani apoi intru repede pe messenger sa o trimit acasa pe cea mai reusita. Sunt in pantalonii scurti, cu ochelari de soare, cu caciula Mosului pe cap si ma bronzez. Gandesc ca e cea mai potrivita modalitate sa le fac in ciuda celor de acasa care sunt nevoiti sa indure frigul naprasnic.

Numai ca in cateva minute caciula mea rosie ajunge vedeta. Pesemne ca toata lumea vrea sa le faca in ciuda celor de acasa. De, nu ai cum altcumva sa-ti dai seama ca e ajunul Craciunului intr-un loc in care parca nimic nu se schimba niciodata. Sau sa trimit poza in care tin mandru, la stanga si la dreapta mea 2 fatuci americane ? In fine… Mai fac pluta de cateva ori, ultimele fotografii la repezeala si ajunge… In mai putin de 30 de minute trebuie sa fiu la serviciu.  Zece metri mai incolo, vad scris mare pe un panou” Grand Turks” si imi jur ca e ultima fotografie  pe care o fac azi. Poate nu ma mai intorc niciodata aici si trebuie sa-mi aduc aminte unde mi am petrecut ajunul Craciunului in 2009.

La ora 5 si 15 minute sunt in laborator, imbracat elegant in costum de gala si cu papion la gat. “Seara asta trece repede”, imi zic, gandindu-ma ca la miezul noptii, cand termin programul, acasa e deja dimineata. Si a trecut repede.

Toti pasagerii au facut fotografii, iar in restaurant a fost mai simplu decat de obicei. Putin dupa ora 7 mergem sa luam masa. Eu cu Marian, Robert, Tanko si 2 fotografi din Honduras, Elder si Jose. Ramanem aproape inamrmuriti cand vedem sala de mese imbrobodita in beteala si pe fiecare masa sampanie si vin. Asta da surpriza…Nici nu mai conteaza ca mancarea nu are gust si nici miros, ca meniul e aproape acelasi de 4 luni incoace, sau ca trebuie sa ne grabim sa mancam in 20 de minute… Deschidem sticla de vin rosu si ciocnim nerabdatori canile din plastic. “Craciun Fericit”, “Craciun Fericit”!!!  Ceilalti romani care lucreaza la cazino ne fac si ei o urare. La cateva mese mai incolo cativa italieni canta un colind in italiana, in dreapta mea aud voci in spaniola si in Bulgara iar o chinezoaica indruga si ea ceva cativa metri mai incolo. Incerc sa mi amintesc unde eram anul trecut de Craciun. Pe vremea aceea lucram ca reporter…

Cu casa in minte

Ce vremuri… Urmeaza cateva clipe de melancolie. Imi trec fulgerator prin minte redactia, colegii de la Sibiu, fosta prietena, noptile palpitante in care trebuia sa ma trezesc sa merg la vreun  accident pe DN 1.

“Mai avem 5 minute”, aud ca prin vis… Ma trezesc repede, mai beau niste vin, termin puiul de mancat, infulec si cateva felii de cozonac si gata… Pauza de masa s-a terminat. Robert e putin rosu la fata, Marian se retrage ca de obicei la smoking point, iar eu si Tanko mergem in laborator. Urmeaza inca un rand de fotografii. Mai intai cu background-ul, apoi iar in restaurant. E deja 11 si 45 de minute. Se sting luminile si doar beculetele insirate pe balustrada si in brad mai lumineaza holul central. Iau in mana lumanarea si foaia cu versurile colindelor. Coboram scarile, toti pasagerii sunt cu ochii pe noi, iar Levente de la magazin imi face o fotografie. Pret de mai bine de jumatate de ora am uitat de tot. Mi-au venit inca o data in minte Craciunul de anul trecut, colegii de la Sibiu, mama, tata, transmisunile in direct… Nu am cantat in viata mea atat de fals, de fapt sunt afon fara pretentii de artist. Totusi, ne-am sincronizat aproape perfect si colindele noastre s-au terminat cu un sir lung de aplauze din partea pasagerilor. Putin dupa miezul noptii am desfacut 3 sticle de sampanie, am facut cateva fotografii de grup, ne-am imbratisat si ne-am dat intalnire la crew bar ca sa bem ceva serios. A doua si a treia zi de Craciun parca au trecut si mai repede.

Mos Craciun din Florida

Pe 26 decembrie, in Florida, am facut din nou fotografii in restaurant. De data asta nu am mai fost fotograful, ci… Mos Craciun. A fost frumos si m-am amuzat enorm pentru ca toti americanii mi-au zis ca sunt cel mai slab Mos Craciun pe care l-au vazut pana acum. A treia zi de Craciun a trecut si mai repede. De fapt nici nu am realizat ca inca e sarbatoare. Vasul a docat in Key West si am iesit in oras impreuna cu Marian si cu Gaby. Ne-am orientat ca tot romanul. Am fost la Maritime Museum, unde am intrat fara sa platim macar un dolar dar si la biserica situata la cel mai sudic punct de pe teritoriul Statelor Unite.

Poze cu Dos Sanchos

Apoi, pe 31 decembrie, vasul a docat in Cozumel, Mexic. Impreuna cu Marian, colegul meu din Brasov, am pedalat 15 kilometri pana El Cedral Ruins, la cateva  ramasite ale civilizatiei maiase. Pe drum ne-am oprit si am facut repede o baie in Atantic, speriati un pic de apa plina de tot felul de buruieni, de toate vietatile care misunau pe langa noi dar  si de gandul ca pe aici, prin tarile astea exotice, exista intotdeauna cateva mii de lucruri care te pot omori instant.

Pe drum l-am intalnit si pe Dos Sanchos din Don Quijote de la Mancha si bineinteles, nu am ratat ocazia sa facem cateva fotografii. Soarele puternic ne-a dogorit si, pentru ca rezervele de apa ni s-au terminat ne-am oprit la un post de politie sa ne potolim setea. Drumul la intoarcere ni s-a parut interminabil si doar peisajul incredibil, palmierii si plaja, iguanele care ne mai taiau din cand in cand calea, ne-au motivat suficient sa rezistam inca 15 kilometri. Noaptea care face trecerea dintre ani a trecut la fel de repede ca si Craciunul. Aceleasi fotografii cu pasageri, la miezul noptii am ciocnit cu totii un pahar de sampanie, a urmat o petrecere pentru membrii de echipaj iar la ora 2 am spart gasca pentru ca a doua zi, pe 1 ianuarie 2009, am inceput lucrul la ora 9. Astfel mi-am petrecut sarbatorile impreuna cu ceilalti aproape 30 de romani de pe Costa Atlantica.

Suntem din toata tara, Brasov, Bucuresti, Constanta, Miercurea Ciuc, Galati, Buzau. Unii lucreaza la motoare, la departamentul foto suntem 8 romani, la magazin sunt alti 4, iar la cazino 6 conationali. 30 de romani printre cei aproape 900 de membri de echipaj, printre 2.700 de pasageri din toate colturile lumii, printre cele peste 30 de limbi care se vorbesc pe vas, undeva departe la ecuator. Desi nimic nu se compara cu sarbatorile petrecute acasa, in sanul familiei, a fost o experienta inedita. Departe de casa, dar printre atatia romani, am fost fericit si trist in acelasi timp. In mijlocul Atlanticului, inconjurat de atatea natii, atatea culturi, atat de multe limbi, in fiecare zi in alt loc! La multi ani tuturor celor de acasa!!!!

Text si fotografii de Bogdan Drutu, fotograf pe vasul de croaziera COSTA ATLANTICA

Etichete: Caraibe, Craciun, croaziera, exclusiv, extern, Florida, intern, Mexic, reportaje, Revelion, romani, stiri, SUA